Nu mai sunt prieten cu tine!

Viata cu un baietel de 4 ani si 3 luni este frumoasa si amuzanta, iar in fiecare zi ne distram de micile perle ale lui Tudicu.

In ultima luna, piticul meu trece prin faza "nu mai sunt prieten cu tine", cel mai probabil culeasa de la gradinita. Asa se face ca de fiecare data cand nu ii convine ceva la unul dintre noi adopta aceasta strategie.  Daca e vremea mesei si vreau sa ii dau mancare, iar el nu vrea sa manance nu e prieten cu mine. Daca il spal pe cap, la fel. Daca il certam vreunul dintre noi, ne anunta linistit ca este prieten cu celalalt parinte:))

Aseara, piciul mi-a explicat strategia:

T:"Mami, sa stii ca eu nu sunt prieten cu tine daca ma certi si daca ma pui la somn!"

Eu: "Puiule, mama mereu e prietena ta. Te-am certat pentru ca ai fost neascultator si ai aruncat apa din cada. Plus ca ai mai facut si alte prostii. De somn, avem nevoie ca sa capatam energie pentru joaca..."

T: "Sa stii ca atunci cand ma certi si ma pui la somn, eu nu mai sunt prietenul tau niciodata! Sunt prietenul lui tati cel mai bun!"

Dupa vreo 5 minute de gandire...

T: "Daca ma supar pe tati, tu esti prietena mea cea mai buna!"

Practic, in cateva minute, nazdravanul si-a dezvaluit toata strategia. Nu ca n-am fi stiut-o noi.:))

Oricum ar fi, draga Tudicule, mami si tati vor fi mereu prietenii tai! Love you to the moon and back! 

Momente din viata de parinte

Dragul meu,

Astazi a fost o zi in care m-am relaxat poate prea mult si, in acelasi timp, o zi in care m-as fi afundat si mai mult in delasare si in lenea pe care o aveam acum vreo cativa ani si pe care o vedeam ca o normalitate... (iar acum visez la acea lene intrebandu-ma cate lucruri putem sa facem noi, parintii, pentru un pui de om)

Ma simt un pic vinovata. Bine, un pic mai mult. T. mi-a spus acum cateva minute: "Mami, eu vreau sa dorm cu tine si tu doar ma certi!".... Da, ma simt prost.

T. a dormit mai tarziu de amiaza (dupa ceva crize de personalitate), dimineata am avut parte de niste crize din cauza soldateilor pe care mi i-a cerut sa ii fac (and guess what: cat am fugit la alimentara din scara sa iau paine, pustiul a furat 4 bomboane de ciocolata si nu a  mai avut chef de mancat), crize de somn...iar acum, seara, la somn am ridicat tonul la el. Cand culci la un copil, 2 ore pe zi (minim!), mai cedezi si psihic. 

Da, ma simt vinovata. Imi pare rau ca nu am avut aceasi rabdare pe care o am deobicei cu el. Si imi pare rau pentru asta. 

Relaxarea mea de azi a constat si in faptul ca am dormit de amiaza (am facut curat, mancare etc), ceea ce m-a adus pe linia de plutire... Dar...figurile dinainte de somn, m-au facut sa cedez si, in loc sa fiu calma, sa ii explic ca trebuie sa doarma (moment in care a intervenit tata-sau cu rabdarea lui nebanuita) l-am certat. As fi  vrut sa butonez telefonul linistita, sa ma uit la tv, la un serial.... ca doar de 4 ani si 2 luni tot culc un copil, minim o data pe zi.

Insa...mi-am dat seama inca o data ca gresesc. Ca un copil, in inocenta lui, poate sa te faca knock out, doar prin 2 vorbe: "Mami, vreau sa dorm cu tine, dar tu ma certi!"

Of....pur si simplu, azi nu eram eu, cea care te tine mereu in brate la somn, iti aranjeaza paturica pe tine, de vreo 3 ori, isi schimba pozitia in pat ca sa te tina in brate cum iti place tie...Azi am fost egoista, insa chiar si asa, Tu, esti cea mai mare realizare si fericire din viata noastra. Noroc ca in zilele proaste, ma pot baza pe taticul tau, sa echilibreze balanta!

Cu multa iubire, 

Mama ta

Ps: Da...stiu, n-am mai scris de 4 ani pe blog. Timpul a trecut dureros de repede, eu am adus pe lume un baietel minunat, l-am crescut impreuna cu taica-sau...si am uitat acest blog. Am instalat aplicatia blogger pe telefon si poate asa, o sa imi scriu mai des gandurile.

CC Cream de la Farmec, "happiness" pentru piele

In urma cu cateva luni, am facut un curs de make-up, iar asta m-a facut sa fiu din ce in ce mai pasionata de acest domeniu. Deocamdata, am experimentat machiajul pe mine si pe prietenele mele, insa sper ca in timp sa imi dezvolt abilitatile in acest domeniu.

Tocmai pentru ca make-up a devenit o pasiune, am incercat CC Cream-ul Happiness lansat de Farmec in urma cu cateva luni. Prima data cand am incercat acest CC Cream a fost de opt martie. Atunci am primit o mostra de la angajata Farmec din magazinul de pe strada Bucuresti si mi-a placut, insa nu am avut nuanta potrivita tenului meu.

Asa ca, in week-end, cand am fost la Auchan am achizitionat CC Cream-ul Happiness de la Farmec -nuanta Light. Pot sa va spun ca sunt foarte multumita de aceasta crema dupa 2-3 zile de folosire. Practic, acesta uniformizeaza culoarea pielii, iar in momentul in care este aplicata intr-un strat mai mare atunci capata acoperie medie intocmai ca un fond de ten.  Imi place si mirosul CC Cream-ului, de fructe de padure, si faptul ca intra rapid in piele, iar tenul meu nu ramane unsuros.

•Scoobytza

Jurnalul Annei Frank - o poveste emotionanta din cel de-al Doilea Razboi Mondial

M-am nascut in 12 iunie 1987, iar in ziua in care am implinit 13 ani am primit cadou de la diriginta mea un frumos jurnal portocaliu. Pentru mine, acea zi a fost cea in care am inceput cu adevarat sa scriu. Inca de mica am incercat sa scriu si sa rescriu povesti pe care le-am auzit la scoala sau pe care le-am citit, insa acea zi, 12 iunie 2000, a fost cu adevarat una speciala. Inca mai am jurnalul din acea perioada, jurnal pe care l-am continuat, evident in alte caietele, carnetele si in anii urmatori. Am scris mult in jurnalele mele, am scris despre primul sarut, despre animalele de casa pe care le-am avut, despre parinti, despre ceea ce credeam eu ca este iubirea, despre faptul ca imi doream sa fiu jurnalista (si am fost) sau scriitoare. Jurnalele mele au continut o mare parte din visele adolescentei. Insusi acest blog este un loc in care gandurile si emotiile mele s-au asternut.

Anne Frank s-a nascut in 12 iunie 1929 si (ce coincidenta!) la varsta de 13 ani, in anul 1942, a primit cadoul un jurnal. Acest jurnal a fost alaturi de ea, in cei doi ani, din iulie 1942 pana in 1 august 1944, in care familia Frank (familie de origine evree) s-a ascuns intr-o anexa a fabricii, detinute candva de capul familiei Otto Frank.  Memoriile Annei sunt de-a dreptul emotionante. In zilele de dinaintea intrarii in Anexa, Anne era doar o copila de 13 ani, cu o viata obisnuita, o copila preocupata de jocuri, cadouri si de citit. Pe parcursul celor doi ani petrecuti in Anexa, vedem cum este trait Razboiul din ascunzatoare atat de Anne, cat si de cei sapte oameni care se afla ascunsi alaturi de ea acolo. Timpurile sunt grele, insa prietenii lor reusesc sa ii aprovizioneze la inceput cu hrana suficienta, insa pe masura ce vremea trece in Anexa se instaleaza tensiunea, certurile, alaturi de neajunsurile produse de lipsa mancarii. Sunt zile in care cele doua familii prezente in Anexa raman fara unsoare, mananca zile intregi numai spanac sau numai cartofi. Se remarca interesul familiilor Frank si Van Daan pentru studiu, Aceastia isi achizitioneaza cu ajutorul protectorilor pe care ii au cursuri prin corespondenta, iar cei trei copii, Anne, Margot si Peter, dedica mare parte din timpul lor liber studiului in limbile engleza, franceza, olandeza. Copiii sunt incurajati sa invete istorie, geografie, stenografie astfel incat o data cu terminarea Razboiului sa se poata reintoarce la scoala. In volum, ne sunt prezentate si intrebarile Annei legate de sexualitate, apropierea ei de Peter Van Daan, dar si impotrivirea fata de modul de a gandi al parintilor. Cei doi ani petrecuti in Anexa sunt grei pentru fiecare dintre cei opt locuitori, iar acestia au reguli legate de zgomot, vorbit, mersul la toaleta si multe altele.  Principala legatura cu lumea de afara este pentru cei opt radioul. Acesta starneste in randul lor discutii legate de politica si razboi si le da speranta ca ziua "Debarcarii" va veni, iar ei vor putea parasi Anexa."Jurnalul Annei Frank" este un volum absolut emotionant pe care il recomand din toata inima.

• Scoobytza

Vinerea intre fete

Ce poate fi mai fain decat sa iesi intr-o vineri seara cu prietenele tale? In general, fetele atunci cand sunt intr-o relatie stabila, de lunga durata, isi cam abandoneaza prietenii si prietenele pentru amicii iubitului. Eu am incercat sa gasesc mereu un echilibru intre aceste lucruri si, drept urmare, in aceasta seara am avut o intalnire cu gasca mea de fete. It was so much fun!!!

Vorba aia: "nu stiu altii cum sunt, dar eu"... Eu ma simt foarte bine atunci cand ies cu fetele si povestim de ale noastre... ca, nah, suntem gagici si ne place sa vorbim, sa povestim despre una alta. Ma bucur ca niciodata nu mi am lasat prietenele pe ultimul plan si ca am la cine apela in caz de orice problema. E atat de important sa ai cu cine impartasi toate bucuriile, tristetile, implinirile sau dezamagirile din plan profesional si personal.

Pentru ca ne place sa fim impreuna si sa povestim avem intalnire in acelasi loc, o data la cateva saptamani, si, chiar daca uneori nu vorbim foarte des, de fiecare data cand ma vad cu ele am sentimentul ca abia ieri le-am vazut. Asta e un fel de dedicatie de dragoste, de prietenie pentru fetele mele care sunt acolo cand am nevoie si cu care rad in continuu....

Da, da...stiu, eu vorbesc cel mai mult de la masa, chiar daca m-am lasat de presa, dar e atat de fain sa fiu cu voi incat nu ma pot opri din povestit si pentru asta va multumesc! Va multumesc ca sunteti prietenele mele si ca, din cand in cand, avem vineri seara, vinerea fetelor in care radem si ne amintim de una-alta.

Era o vorba: "Prietenia e bratara de aur". Ei bine, pentru mine este mult mai mult.

Fetelor, va iubeste Scoobytza voastra!!!

•Scoobytza

Bucurii din viata

Incep aceasta postare fara sa stiu prea multe despre ceea ce vreau sa va impartasesc. Zilele trecute, ma gandeam la micile bucurii pe care ni le ofera viata. Stiu si sunt constienta ca fiecare om, chiar si acela care pare sa le aiba pe toate, are probleme, probleme pe care noi, cei din jur, nu avem cum sa le cunoastem. Nu stiu nicio persoana din jurul meu care sa nu fi suferit macar o data in viata sau despre a carui viata sa nu se poata scrie un roman... Si tocmai din acest motiv vreau sa va intreb... Ce bucurii aveti in viata? Care sunt lucrurile simple care va fac fericiti?

Pentru mine, fericirea este atat de importanta... la fel de importanta ca si libertatea. Micile mele bucurii sunt, uneori, superficiale, dar fara ele viata mea nu ar mai fi la fel. 

O bucurie in viata mea o reprezinta faptul ca am pe cineva alaturi care ma iubeste, ca am o familie frumoasa, cu defecte, dar in care ma simt bine. Prietenii mi s-au filtrat de-a lungul timpului, insa cei care imi sunt aproape sunt cei mai buni si ei constituie una dintre bucuriile vietii mele.

Iubesc muzica, dansul si o bucurie pentru mine este faptul ca pot asculta in fiecare dimineata, chiar daca sunt somnoroasa sau prost dispusa muzica in castile de la telefon. 

In urma cu cateva luni, nu credeam ca o sa ma atasez de un catel...asa ca micuta Emma cu care ma laud peste tot reprezinta si ea o bucurie. Iubesc sa ma joc cu ea in fiecare dupa amiaza cand vin acasa, de la lucru si sa o vad cum ma urmareste disperata prin casa dimineata cand ma pregatesc de plecare.

Coca-cola. Sunt o mare iubitoare a acestei bauturi si fiecare gura de Cola imi aduce o bucurie.  

Iubesc la nebunie sa ma uit la seriale sau la filme. 

Am doua obiecte foarte dragi, de care nu ma despart aproape niciodata...:)) Este vorba de laptop si telefon pentru ca laptopul este acel obiect care ma ajuta sa imi astern gandurile pe blog sau in documente word. Telefonul ma ajuta sa iau legatura cu oamenii cei mai dragi din viata mea si, in special, cu surioara mea.

Voi ce bucurii aveti in viata?

• Scoobytza

Blogger si pe telefon

Ha,ha,ha....Mi am instalat aplicatia pentru mobil ca sa pot scrie pe blog si pe telefon....this is so coooooollll!:)

Scoobytza