Trebuie sa privim cu atentie lumea in care traim. Nu se stie niciodata ce surpriza vom avea! Numai cunoscand ceea ce ne inconjoara vom afla ce este viata si care este telul nostru in viitor...
Bucatele desprinse din viata mea.
Incep aceasta postare fara sa stiu prea multe despre ceea ce vreau sa va impartasesc. Zilele trecute, ma gandeam la micile bucurii pe care ni le ofera viata. Stiu si sunt constienta ca fiecare om, chiar si acela care pare sa le aiba pe toate, are probleme, probleme pe care noi, cei din jur, nu avem cum sa le cunoastem. Nu stiu nicio persoana din jurul meu care sa nu fi suferit macar o data in viata sau despre a carui viata sa nu se poata scrie un roman... Si tocmai din acest motiv vreau sa va intreb... Ce bucurii aveti in viata? Care sunt lucrurile simple care va fac fericiti?
Pentru mine, fericirea este atat de importanta... la fel de importanta ca si libertatea. Micile mele bucurii sunt, uneori, superficiale, dar fara ele viata mea nu ar mai fi la fel.
O bucurie in viata mea o reprezinta faptul ca am pe cineva alaturi care ma iubeste, ca am o familie frumoasa, cu defecte, dar in care ma simt bine. Prietenii mi s-au filtrat de-a lungul timpului, insa cei care imi sunt aproape sunt cei mai buni si ei constituie una dintre bucuriile vietii mele.
Iubesc muzica, dansul si o bucurie pentru mine este faptul ca pot asculta in fiecare dimineata, chiar daca sunt somnoroasa sau prost dispusa muzica in castile de la telefon.
In urma cu cateva luni, nu credeam ca o sa ma atasez de un catel...asa ca micuta Emma cu care ma laud peste tot reprezinta si ea o bucurie. Iubesc sa ma joc cu ea in fiecare dupa amiaza cand vin acasa, de la lucru si sa o vad cum ma urmareste disperata prin casa dimineata cand ma pregatesc de plecare.
Coca-cola. Sunt o mare iubitoare a acestei bauturi si fiecare gura de Cola imi aduce o bucurie.
Iubesc la nebunie sa ma uit la seriale sau la filme.
Am doua obiecte foarte dragi, de care nu ma despart aproape niciodata...:)) Este vorba de laptop si telefon pentru ca laptopul este acel obiect care ma ajuta sa imi astern gandurile pe blog sau in documente word. Telefonul ma ajuta sa iau legatura cu oamenii cei mai dragi din viata mea si, in special, cu surioara mea.
Azi a trebuit, dupa mult timp, sa raspund la intrebarea "Cum imi place sa imi petrec timpul?" si primul imbold a fost sa raspund ca nu-mi place sa fac nimic, insa raspunsul, in fapt, a fost ca imi place sa ma uit la seriale si sa citesc stiri. Cam ciudat, nu?
Chiar nu imi mai place sa fac nimic altceva decat sa stau? Asta e intrebarea pe care mi-o pun in acest moment. Mi se pare ca m-am schimbat destul de mult si ca, uneori, sunt cu mult mai lipsita de chef pentru a face ceva decat in trecut. Totusi, azi am reusit sa ma mobilizez si am mers la un curs de letona cu prietena mea Florina, dupa care am invatat si am facut chestionare ca sa ma scap, in sfarsit, de scoala de soferi.
Revenind la intrebarea cu care am inceput acest text pe blog, trebuie sa spun ca ador sa ma uit la seriale si, chiar, in perioada asta, cand am de invatat, m-a prins NCSI-ul, imi place "sa ma dau pe net" si, da, imi place sa si citesc, doar ca n am mai pus mana pe o carte buna de cel putin doua luni. Imi propun sa ma reapuc de citit sa nu ma prinda iarna fara sa fi citit vreo 2 carti, altele decat cele de legislatie rutiera:)), mai ales ca pe noptiera de langa patul meu am cel putin doua romane care asteapta sa fie digerate.
Acestea fiind spuse, sper sa ma tina perioada de mobilizare. Asa ca GO, Scooby, do some good things for yourself! Scoobytza
A venit week-end-ul si vreau sa va arat, prin intermediul trailerelor, ce filme am mai vazut si mi-au placut.:)
1. Lista lui Schindler - Nu are rost sa ii fac vreo descriere pentru ca este un film prea bun despre care toti am auzit. Eu dupa ce am vazut filmul, care m-a impresionat extraordinar de mult, mi-am cumparat cartea cu acelasi nume a lui Thomas Keneally pe care o citesc cu mult interes.:)
2. Fantasma de Buenos Aires - un film destul de dragut, o semi-comedie despre o fantoma cum insusi titlul filmului ne transmite.
3. Lol - o comedie americana destul de simpatica. In rolurile principale sunt Miley Cirus si Demi Moore.
A fost foarte frumos in Praga. Aveam nevoie de o iesire dupa stresul din ultima perioada si gandurile mai mult sau mai putin triste pe care le am avut in ultimele luni. Am mers pe strazile din Praga si am admirat arhitectura cladirilor, i-am urmarit pe cantaretii de pe strazi si m-am minunat de oamenii fara adapost care dormeau pe unde apucau. Praga a fost plina de turisti week-endul trecut si, cred, ca este plina de ei in fiecare zi din an. Cei mai multi dintre turisti erau spanioli, italieni si chinezi. E de inteles insa afluxul acesta de oameni. In Praga totul este frumos. Desigur, nici acolo nu scapi de kitch-ul magazinelor de suveniruri, insa orasul asta din Cehia are ceva special. Locul asta m-a facut sa imi doresc inca o data sa fi avut sange albastru intr-o viata anterioara si sa pasesc intr-o sala de bal dintr-un castel impresionant.
Legitimatia de presa ne-a ajutat si ne-a oferit o serie de reduceri si gratuitati la obiectivele turistice pe care le-am vizitat: turnul ceasului astronomic, castelul din Praga si castelul Lobkowitz... Am vizitat casa lui Kafka si o multime de catedrale. Excursia la Praga a fost una minunata si m-am bucurat de ea, mai ales, pentru ca m-a ajutat sa ma detasez de Cluj.
Aviz pentru toti prietenii mei: Cand ma auziti ca vreau sa iau un taxi, dati-mi un sut in fund! Cel putin o perioada cred ca o sa ii las someri pe taximetristii din Cluj care, datorita mie si a altora, au avut un banut in plus sa isi plateasca cheltuieli, facturi sau poate un litru-doi de benzina sau motorina.
Lasand la o parte, taximetristii care asculta manele, care fumeaza ca serpii, care trec pe rosu sau merg cu prea multa viteza, lasandu-i de-o parte pe taximetristii care atunci cand aud adresa Helthai Gaspar, 1B, sediul ZIUA si Realitatea, incep sa imi povesteasca toata viata lor, in aceasta seara am decis sa ma revolt impotriva taximetristilor de nimic! Impotriva acelora care sunt nesimtiti cu clientii si lipsiti de respect. Unul dintre cele mai esentiale lucruri in orice meserie ai avea este respectul.
In seara asta, am decis sa ies cu Andra si Razvan la un ceai. Pentru ca Andra a ajuns mai repede la local, am decis sa luam taxiul. Surpriza insa! Taximetristul nostru care a pornit frumos din fata de la Mc din Manastur, a mers apoi pe Izlazului, pe Calea Manastur si apoi a decis sa faca o schimbare a traseului... Cum? Pentru vreo 2 lei in plus pe magnificul ceas care ne taxeaza a intrat pe strada Clinicilor, iar apoi a ocolit Piata Unirii ca sa ne lase pe Memo. Am lasat de la mine, desi la un moment dat, eu si Razvan ne uitam unul la celalalt si asteptam sa vedem unde anume are de gand sa ne duca individul. I-am platit cursa, de 9 lei si un pic si numai de'a dracu' am asteptat sa imi dea rest un leu.
Dupa rasete, zambete si povesti prin oras, avand in vedere ca afara picura, iar eu nu aveam nici cel mai mic chef sa umblu prin frig, i-am propus lui Razvan sa mergem spre casa tot cu taxi. Surpriza numarul doi a serii. Individul ne duce frumos pana pe Izlazului. Ne lasa in fata blocului. Suma de achitat: 7,90. Ii dau omului zece lei si astept restul. Si astept si astept si iar astept. Intr-un final imi zice tipul... ca nu am sa ii dau 2-3 lei ca el nu are sa imi dea rest. Fucking shit! Daca nici la 10 lei nu ai de unde da rest ca taximetrist, nu stiu ce sa mai zic! Sictirita, am iesit din masina. Chiar cand sa ma dau jos, imi zice individul daca vreau sa astept ca merge sa schimbe banii! Da' de unde! "Tine-ti aia 2 lei rest si fa ce vrei cu ei", imi venea sa ii arunc in fata.
Astea doua sunt experientele cele mai recente cu taximetristi. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca nu as fi avut un leu sau doi sa achit cursa intreaga? M-ar fi lasat vreunul dintre taximetristii astia de prost gust sa ies din masina, asa, fara nicio mustrare? Imi mai aduc aminte de un taximetrist care nu a vrut sa lase un amic sa plece de la el din masina pentru ca nu mai avea sa ii dea un leu. Imi aduc aminte de un altul care ne-a luat pe mine si pe un coleg de la redactie intr-o dupa-masa si tot drumul ne-a vorbit despre problemele lui, despre faptul ca i-a lovit unul masina. Povesti de adormit copiii si, totusi, le-am ascultat. Sunt genul de om care lasa bacsis oriunde merge si genul care lasa bacsis cu drag atunci cand servirea e pe masura, dar mi se pare o nesimtire maxima sa iti furi clientii in felul asta.
Ultimul taximetrist dragut pe care l-am intalnit a fost in urma cu vreo luna. Eram cu sora-mea in masina si radeam. A fost respectuos, a intervenit in discutie atunci cand a crezut ca e potrivit si ne-a dus cu grija acasa, fara sa ocoleasca sau sa faca tot felul de smecherii. Din pacate, oamenii de genul asta se imputineaza.
Cel de-al doilea film pe care l-am vazut ieri cu Audrey Tatou in rolul principal. Un film frumos despre cea care a a fost Gabrielle "Coco" Chanel.
A girl should be two things: classy and fabulous.- Coco Chanel
Coco Chanel quotes:
A woman has the age she deserves.
A women who doesn't wear perfume has no future.
As long as you know men are like children, you know everything!
As soon as you set foot on a yacht you belong to some man, not to yourself, and you die of boredom.
Elegance does not consist in putting on a new dress.
Elegance is not the prerogative of those who have just escaped from adolescence, but of those who have already taken possession of their future. Great loves too must be endured.
I am not young but I feel young. The day I feel old, I will go to bed and stay there. J'aime la vie! I feel that to live is a wonderful thing.
There are people who have money and people who are rich. Women must tell men always that they are the strong ones. They are the big, the strong, the wonderful. In truth, women are the strong ones. It is just my opinion, I am not a professor.
Aseara m-am uitat la "Romanii au talent". E prima emisiune de televiziune care mi-a captat atentia in ultimii doi ani si mi-a facuit placere sa ma uit la ea. De fapt, m-am uitat la aceasta emisiune pentru cateva persoane: Adrian Tutu, Narcis Ianau, barmanul Valentin Luca, micuta Rebeca si Cosmin Agache, fenomenalul pusti care face beat box.
Desi am vazut astazi pe internet ca multi l-au blamat pe castigator, pe Adrian Tutu. Eu il sustin. Mie mi-a placut cu adevarat pustiul asta, care canta rap si care, da, este incercat de viata si a ramas fara parinti. Nu povestea a castigat, ci omul, cantecul lui, mesajul pe care l-a transmis. Nu multi isi pot da seama cat de greu poate fii sa nu ai parinti, sa fii singur pe lume. Nici eu nu isi cum poate fii asta, insa imi imaginez si chiar daca asta i-a impresionat pe multi la Adrian Tutu, cred ca la finala "Romanii au talent" au cantarit mai mult versurile melodiei lui, mesajul pe care copilul asta l-a transmis.
Am primit pe messenger de la prietena mea Luiza o piesa superba. Simt ca ma caracterizeaza si ca arata cine sunt eu. Week-endul trecut am fost mai fericita decat in intreg anul care a trecut din iulie 2009. Nu imi mai place de ceva vreme sa scriu pe blog ceea ce simt, insa azi simt nevoia sa scriu cat am fost de fericita. Am simtit fluturi in stomac, emotii si simteam ca ma sufoc. Da, am fost atat de fericita incat niciun cuvant nu ar putea sa descrie acele sentimente. M-am impacat cu trecutul dupa mai multi ani. Am fost atat de fericita incat imi venea sa imi strig fericirea. Asteptam un telefon cu orele si imi cautam lucruri de facut ca sa uit de emotii. Acum mi-am dat seama ca trebuie sa ma bucur pentru ca eu am avut parte de doua ori de ceea ce unii oameni cauta o viata intreaga. In ultimii cinci ani, viata mea s-a schimbat foarte mult. Am avut parte de dezamagiri, de prieteni, de fericire, de vise implinite si de doua iubiri puternice, carora le-am daruit intreg sufletul meu si nu regret deloc. Ce "cheesy", cat sentimentalism! - ati spune. Eu insa ma bucur ca, in sfarsit, m-am impacat cu trecutul. Mi-a fost greu sa ma decid sa scriu aceste randuri insa acum am simtit ca e timpul sa astern pe aceasta "hartie" virtuala gandurile mele. Nu imi pasa daca le vor citi si altii. Nu imi mai pasa de asta. In schimb, acum stiu ca drumul meu trebuie sa se axeze pe cariera, facultate, familie si oameni dragi. Acum, in sfarsit, dupa o perioada lunga mi-am restabilit prioritatile. :)
Filmul Cansada de besar sapos este absolut superb. De asta, il recomand tuturor celor care iubesc comediile romantice. Mie, personal, imi plac foarte mult comediile romantice care au actori tineri. Si pentru ca m-am plictisit de productiile hollywood-iene am inceput sa urmaresc filme italiene, Cansada de besar sapos este insa o productie mexicana din anul 2006 cu actori tineri si frumosi. Filmul spune povestea Marthei, o tanara al carei iubit o inseala. Satula, Martha isi paraseste iubitul si incepe sa caute dragostea pe internet prin intermediul site-ului cansadadebesarsapos.com.mx. Martha cunoaste mai multi barbati pe site, dar si un tanar actor in cafeneaua unchiului sau. De aici, povestea incepe sa se complice...
(mai departe va las pe voi sa vedeti filmul si sa imi spuneti daca v-a placut)
Am revazut in aceasta seara un film italian de dragoste care se numeste "Amore 14". De ce Amore 14? Pentru ca este vorba despre trei adolescente de 14 ani care experimenteaza primul sarut si care incep sa isi pun intrebari despre sexualitate. Evident, toate intrebarile lor nu sunt discutate cu parintii ci intre prietene. Personajul principal este Carolina, o fata blonda, cu ochii albastri si foarte frumoasa. Pe parcursul filmului urmarim transformarea Carolinei pe parcursul unui an, din momentul cand a experimentat primul sarut si este pe punctul de a-si pierde virginitatea. Filmul - Amore 14 - a fost realizat in anul 2009 dupa un roman al lui Federico Moccia si are in prim-plan adolescentii si intrebarile pe care acestia si le pun.Prin Carolina se intrevede de fapt o tipologie a adolescentelor din anul 2010, care la o varsta din ce in ce mai frageda incep sa isi descopere sexualitatea. Povestea este simpla. Carolina il cunoaste pe Massi intr-o librarie/magazin de cd-uri. El ii ofera un cd al lui James Blunt, iar piesa "Shine On" devine un motto al povestii de iubire. Se plimba, el ii cumpara un telescop, ii scrie numarul lui pe vitrina unui magazin. Fata isi noteaza numarul in telefon, dar este furata in autobuz. Din acest moment, povestea se dezvolta pana in punctul in care cei doi se regasesc si devin iubiti. Ultimele secvente o prezinta pe Carolina pregatita sa faca pasul cel mare, sa isi piarda virginitatea. Surpriza: Massi o inseala cu prietena ei cea mai buna.
Finalul este trist, dar nu fara speranta pentru ca fata-aproape femeie isi da seama ca are doar 14 ani si, prin urmare, timp suficient sa se indragosteasca.
Am avut cea mai frumoasa zi de nastere, motiv pentru care le multumesc prietenilor care au facut ca seara de sambata sa fie asa: Luiza, Alina, Costelia, Florin, Sebi, Razvan, Dana, Oana, Grecu, Burty, Florina, Mircea, Golby, Alin,M.M, Aida, Cheli, Narcis, Priky, Claudiu, Adelina, Raluca, Liviu si Lavinia... (plus Ionut - pacat ca nu ai mai ajuns)
Sambata trecuta si astazi am vazut doua filme absolut superbe. Sunt o serie de scurt-metraje legate intre ele, o serie de povesti de dragoste vazute prin ochii a doua orase superbe: Paris si New York. Le recomand cu mare drag.
Astazi am mers in vizita la bunicul meu din partea mamei, la Tetoiu. Nu am mai fost demult acolo, de vreo 2 ani si inainte de la inmormantarea bunicii mele. Am stat acolo numai o ora si jumatate, insa am avut timp destul ca sa revad parti din copilaria mea, lucruri pe care le credeam demult uitate.
Inca de cand am intrat pe strada care duce la casa bunicului meu am fost napadita de amintiri. Totul imi parea atat de mic acum, casuta vecinei la care mergeam cu mamaia - pe casa aceea erau intotdeauna, vara, flori agatoare frumos mirositoare. Apoi... cand am vazut poarta albastra, care pe vremuri era verde, mi-am adus aminte de Calu, cainele cel mai frumos si cel mai iubitor din lume. Calu era un caine rosu, foarte inteligent. Bunicul mi-a povestit cum in anii cand traia Calu s-a pierdut si a venit de la 20 de km distanta acasa. Era un caine destept.:)
Cand am intrat pe poarta, pe usa casei, si l-am vazut pe tataia, abia l-am recunoscut. La 73 de ani, imi parea de 80. Cand ne-a vazut ochii au inceput sa ii lacrimeze. Despre el se spunea tot timpul ca era rece, ca nu stia cum sa se comporte, cum sa isi arate dragostea. Asta am simtit-o si acum. Nu vroia sa lacrimeze, nu vroia sa il vedem asa... batran. Parca s-ar fi ascuns. L-am imbratisat, se uita la mine, la Georgiana si nu stia ce sa spuna. I-au venit nepoatele de la oras. M-am uitat in ochii lui verzi -caprui (eu si georgiana nu i-am mostenit ochii), s-a uitat la mine si a exclamat: "Tu semeni cu mine, asa slaba". Am zambit si i-am zis ca da. Cand eram mica toata lumea zicea ca "el e al dracu' si ca de asta e asa ascutit". :)) M-am si imaginat asa. Am povestit cu tataia al meu si mi-a zis ca a ramas cu batranetile si cu fiul lui, Nicolae, care nu si-a gasit o sotie. Am rememorat zilele cand il asteptam pe tataia care venea de la Craiova, de la munca, in mijlocul drumului. Aveam atat de multe emotii pentru ca stiam ca tataia nu venea niciodata cu mainile goale. Tataia ne aducea mereu pufuleti, ciocolatele si portocale. Tot atunci tataia, Sandu - cum il stiu oamenii din sat, ne cumpara inghetata. Duminica prin sat treceau niste tigani cu o caruta si vindeau inghetata roz. El ne cumpara mereu si niciodata nu am mai mancat o inghetata atat de delicioasa. Era atat de frumos. Mergeam la tara cu Georgiana si pentru ca nu imi placea sa merg pe deal cu vacile, fugeam. Legam vacile de pruni si o lasam pe Georgiana acolo. Eu fugeam in via de peste drum de casa si ii pandeam pe bunici care mergeau la munca. De indata ce nu mai ramanea nimeni in curte, intram in casa, unde ma uitam la televizor sau ma jucam.
De la Tetoiu, am si alte amintiri.
Cand s-a nascut Dani, verisorul meu, aveam 8 ani. Eu l-am crescut de la 2 luni la 5 luni. In vara aceea am devenit mamica lui. Ii dadeam lapte si il puneam intr-o copaita pe care o tineam la poarta unde ne jucam cu copiii din sat. Era foarte frumos.
Azi am avut ocazia sa imi reamintesc toate astea. Privind un om imbatranit de viata si de ani, mi-am revazut fragmente din copilarie, m-am revazut pe mine,naiva, pura,un copil nebunatic care si-a rupt piciorul la tara, care mergea la rau sa pescuiasca, care fugea... Am avut o copilarie superba. Mi-am amintit si de bunica mea. O femeie buna, de casa, prietena cu tot satul, sociabila. Cred ca de la ea am mostenit veselia, cheful de viata. Femeia asta, Pusha- cum i se spunea-, era sensibila si buna. Era bunica ce ne astepta cu bunatati, mergea la biserica si ne ducea cu ea la toate inmormantarile din sat. Cand cineva din sat murea, ea plangea de parca omul respectiv i-ar fi fost cel mai bun prieten. Si, acum cativa ani, vreo 5 sau 6, cand i-a venit ei randul sa paraseasca lumea aceasta, a fost insotita pe ultimul drum de o gramada de oameni care au jelit-o. Pe casa bunicilor mei este si acum o funda neagra. O funda care spune> aici a murit un om pe care l-am iubit.
Nu am putut sta la Tetoiu decat o ora si jumatate. Mi-am revazut verisorii, pe Dani si Irina. Micuta de 12 ani cred ca va depasi orice tipar de frumusete din familia noastra cand va creste, cu niste ochi mari albastri. Si Dani e frumos, pacat insa ca e smecheras.:))
Drumul inspre Dragasani este inconjurat de dealuri cu vii si de paduri. In cele aproape 60 de minute petrecute in masina, am privit in gol, asa cum fac intotdeauna. Am visat cu ochii deschisi la ceea ce a fost si ce a devenit viata mea. Am revazut copilaria mea. Ce bine era atunci.
Scoobytza PS> Voi posta si niste fotografii de la bunici, insa deocamdata le am pe telefonul surorii mele
Ziua de astazi a fost ingrozitoare. Mi-am petrecut timpul intre Sex and the City, Two and Half Men, cana cu ceai de lamaie si plapuma care m-a acoperit pana sub nas. M-a prins o raceala de ieri. Ingrozitor. Ochii imi lacrimeaza, imi e frig tot timpul... si abia astept sa revin la normal.
Scoobytza.
PS: Zilele trecute m-am intalnit intamplator cu o cunostinta, iar un baiat mi-a facut doua poze. Amandoua imi plac foarte tare, in special cea de mai jos...
Medicina este una dintre cele mai dificile meserii şi presupune multă muncă şi învătare. Ani de zile, unul după altul, medicii trebuie să citească şi să se ferească de erorile medicale, care îi pot costa viaţa pe pacienţii lor.
Atunci când medicii rezidenţi şi absolvenţii Universităţii de Medicină au protestat protestat în faţa Prefecturii Cluj, eu am fost unul dintre susţinătorii lor pentru că îi înţeleg şi mi se pare normal să primească salarii mai mari decât restul populaţiei care se duc la sapă sau muncesc în construcţii fără ca niciodată să fii citit o carte. În timpul protestului, reprezentantul medicilor rezidenţi a spus că s-au săturat să fie purtătorii foilor de observaţii şi să facă muncă de secretariat pentru că nu există programe informatice în spitale. Una dintre problemele cele mai mari pe care le are medicina în momentul de faţă este dotarea. Deşi, în ultimii ani, cel puţin în Cluj, multe dintre spitale au primit bani pentru aparatură din mai multe surse (vezi-Ministerul Sănătăţii, donaţii şi altele), uite că, în continuare, medicii trebuie să îşi aducă aparatură de acasă, de la cabinetele medicale ca să poată lucra.
Îmi aduc aminte că am scris despre Centrul de Diagnostic şi Tratament (CDT) că la secţia de radiologie există aparatură veche de vreo 50 de ani, Institutul Inimii avea un angiograf foarte vechi şi cârpit, în timp ce unul nou fusese trimis de MSP spitalului din Oradea care, culmea, nu avea specialist să lucreze cu aparatul.
Acum am aflat că medicul care mi-a scos mie măseaua a trebuit să îşi aducă de la cabinet un aparat cu care să îmi poată scoate dintele.
Reacţia meaa fost unaprostească: „Am ce scrie”, dar problema, de fapt, este una care vizează strict sistemul de sănătate românesc şi oamenii care lucrează în el.
Idee de material: Medicii de la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială (CCMF) din Cluj îşi aduc de acasă instrumente performante cu care să poată lucra.
Să fii medic este una dintre cele mai dificile meserii şi care presupune mai mult efort decât te-ai aştepta. Să fii medic la una dintre clinicile importante din Cluj Napoca este la fel de dificil mai ales când te confrunţi cu lipsa de paturi pentru a interna bolnavi sau lipsa aparaturii. Bugetele spitalelor trebuie investite în aparatură, în clădiri, în medici, în hrana bolnavilor.
Când am intrat în salonul din CCMFprimul care m-a lovit a fost mirosul din cameră. „Probabil că geamurile nu au mai fost deschise de câteva zile”, mi-am spus. De atâta vreme am scris despre sistemul de sănătate, de atâta vreme am scris despre medici, aparatură medicală şi bolnavi, însă numai acum ochii mi s-au deschis un pic mai mult.
Când am intrat în salon, ştiam că o doamnă urmează să se externeze şi, apoi, eu voi putea sta în locul ei. Iniţial, m-am temut crezând că lenjeria de pat nu va fi schimbată. Ei bine, nu a fost aşa. La câteva minute după ce fosta pacientă a părăsit salonul o infirmieră a venit şi mi-a schimbat lenjeria de pat. (lucru foarte normal, de altfel)
Apoi...a mai trecut încă puţin timp şi medicul m-a chemat să îmi scoată măseaua. Tipul, un medic stomatolog de vreo 25 de ani, (medicii stomatologi pot fi atât de tineri??? Cred că da) m-a întrebat dacă am mâncat ceva azi, iar eu, cu nonşanlanţă, i-am răspuns că „Nu”. De asemenea, mi-a mai spus să nu îl mai tutuiesc.:)) Asta a fost chiar tare, mai ales că... eu aşa fac cu toată lumea. (sau aproape toată lumea and common tutuiesc oameni care mi-ar putea fi bunici). Probabil că e vorba de codul lor deontologic.:))sau ceva de genul. Aniway, medicul a fost super ok în timp ce mi-a scos măseaua şi după. Nu de alta, dar chiar a trebuit să se chinuie cu măseluţa mea care avea rădăcinile adânc înfipte.
La un moment dat, mi-a zis că dacă spitalul nu are ustensile le foloseşte pe ale lui, iar eu i-am zis că am subiect de ziar atunci. Am fost un pic cam naşpa, dar chiar nu mi se pare corect ca ei, tinerii medici, să vină cu ustensilele lor costisitoare de acasă.
Impresii... – partea a doua
M.J. – medic
Interesant. Aici fiecare pare a se teme de vizita de dimineaţă a şefului clinicii, inclusiv ceilalţi medici. Pentru prima dată în această dimineaţă am participat la ceea ce înseamnă vizita medicală. Vreo 7-8 medici mai tineri, probabil cei care au trecut de rezidenţiat, îl înconjurau pe, cel mai probabil, şeful clinicii.
Încă de la 7 dimineaţa a început agitaţia în salon când o doamnă venită cu fiul ei la spital m-a trezit să îmi spună că trebuie să me pregătesc de vizită. Ce presupune asta?
În primul rând, să îmi duc geanta cu haine în garderobă pentru că altfel risc „să ţipe la mine”. Infirmiera a venit să verifice şi ea dacă mi-am dus geanta şi ne-a rugat să ne facem paturile. Regula nescrisă este că „trebuie să stai în pat şi să nu te mişti de acolo”. Eu, spre deosebire de ceilalţi, mă jucam pe laptop atunci când a venit o asistentă şi m-a rugat să îmi închid pc-ul. I-am urmat sfatul şi l-am pus deoparte.
Când a venit „the boss” al medicilor, mă mişcam prin pat, iar medicul meu curant mi-a făcut semn să stau liniştită. „The boss”i-a lăsat pe mai tinerii lui colegi să spună care este evoluţia pacienţilor şi diagnosticul fiecăruia. Şi-a dat cu părerea în ceea ce priveşte diagnosticul de „parotidă” pus micuţului care se află în acelaşi salon cu mine.Apoi mi-a venit rândul, M.J. i-a spus care este diagnosticul meu şi că am o evoluţie bună. Uşa a fost deschisă, iar medicii au plecat.
Aseară am fugit timp de o ora din spital. Vlad a venit şi m-a luat de aici. Am fost surprinsă când medicul mi-a dat voie să plec pentru 10-15 minute.
„Nu se află nimic din ce se petrece. Au zis că s-ar putea să nu aibă nimic. Nu i-au găsit nimic. La ORL nu i-au găsit nimic. Cauza nu se ştie şi sub antibiotic i s-a umflat mai tare gâtul”
12.nov. 2008-Plictiseală maximă la spital. M-am certat şi cu Georgiana un pic pentru că m-au deranjat figurile ei. I-am dat sms-uri să vină la mine la spital să îmi aducă tacâmuri, hartie igienică şi un tricou curat. Bineînţeles, că a venit numai după vreo patru ore timp în care eu m-am crizat la maxim pentru că ştia foarte bine că eu nu pot mânca aici. Am fost material de studiu pentru studenţii de la stomatologie şi nici măcar nu mi-au făcut nimic. Am pierdut vremea azi în spital pentru că nu am luat nici un tratament, iar când m-a durut măseauami-a adus Geo un calmant. E cam aiurea totul. Cum D-zeu să mă ţină internată doar pentru atât?
