Vara...amintiri din copilarie

Vremea rea din ultima perioada nu face altceva decat sa ma indispuna. Nu stiu cati dintre voi au aceeasi senzatie, insa eu fara soare simt ca sunt moarta.

M-am nascut vara si de asta iubesc anotimpul asta extraordinar de mult. Imi place vara sa ma plimb, sa stau pe o teresa in Piata Muzeului sau pe Eroilor. Vara imi aduce aminte de copilaria mea, de zilele cand m-am mutat in Valcea, la Budesti.

In spatele casei mele se afla o padure. Tot din apropierea casei mele porneste o carare care te duce intr-un loc absolut minunat. E un fel de foisor. Acolo, intre doi copaci, cred ca stejari, este un leagan unde toti copiii din sat mergeau.

Vara imi luam cu mine o carte si citeam pe terasa, in gradina sau pe un dig de unde se vede prea frumosul Ramnicu Valcea. Cand m-am mutat la casa le reprosam parintilor mei ca au vrut sa ma transforme intr-o "taranca". Nu a fost asa. Ei au vrut sa imi dea linistea pe care niciun oras, nicio cutie de chibrituri (un apartament) nu mi-o poate oferi. Nu am muncit niciodata la fel de mult cum ar fi facut-o un copil de la tara. Vara il ajutam pe tata sa culeaga corcoduse (zarzane - cum se numesc la Valcea) sau, pur si simplu, stateam pe langa el cand muncea cate ceva prin gradina. Imi placea sa stau cu el si sa ii ascult povestile, aventurile din copilarie. Era frumos si cand era mama pe langa noi. Isi mai amintea si ea cate o nazbatie pe care a facut-o cu ani in urma.

Vara imi aduce aminte de iubirea parintilor mei pentru mine, de momentele cand colegii din liceu si prietenii de atunci ma vizitau ca sa facem gratare in gradina. Ne placea sa ne plimbam pe dealuri si sa radem. Cum as putea uita vreodata de vizitele Cristinei, ale lui Pissy sau Nepotu'? Impreuna cu ei si cu sora'mea ieseam in oras. Imi aduc aminte de o iesire la cofetaria Trenuletul din centrul orasului... Personajele> Eu, Pissy, Nepotu' si Dan. Dupa indelungi povesti cu baietii, ne-am intors acasa tot cu ei. Si acolo am stat multe ore pe terasa bucatariei de vara. Nu imi aduc aminte ceva anume, doar linistea de atunci, fericirea din sufletul meu si convingerea ca o sa dau la facultatea de sociologie ca si Dan, care imi povestea despre interviurile luate unor detinuti. In seara aia, pisica mea a fatat patru motanei absolut superbi. Tot atunci tata era sa moara. Atunci a descoperit ca era alergic la muscatura de albine. Din fericire, dupa cateva injectii si o noapte de stat in spital s-a pus din nou pe picioare.

Vara mergeam in vizita la Ramonik. Stateam cu orele la ea. O data am organizat si un chef acolo. Ramo facuse o pasiune pentru un coleg de-al meu de clasa.:)) Eu pentru un prieten al colegului meu, iar de ziua ei am avut motiv sa chemam gasca in vizita.:)) Au trecut vreo 5 ani de atunci.:)) (maine e ziua ei)

O alta vara mi-am petrecut-o numai pe ulita din sat. Cum? foarte simplu. Veneam seara de la redactie, stateam 20 de minute acasa si apoi dispaream in sat. Uneori mergeam kilometri intregi pana in centrul comunei. Aveam un "fan" cu vreo 4 ani mai mic decat mine care ma ducea cu bicicleta pana acolo unde exista o alta gasca de-a mea formata din fratii Pistol - Cata, Ionut si Dida, Andrei "fratiorul" meu bucurestean si o multime de alti copiii ale caror nume nu mi le mai aduc aminte pe moment.

Vara insemna pentru mine si Vocea Valcii.Erau zilele cand puteam merge sa lucrez la ziar pentru ca in timpul scolii nu aveam voie.
Pentru ca ziarul nostru era bisaptamanal, eu si Claudia aveam suficient timp atat pentru munca, cat si de lenevit pe terasele din centru unde ne intalneam cu colegii de la TV Valcea 1. Toata lumea ne indragea. Eram cele mai mici din presa - eu aveam 17-18 ani, iar ea 20. Pe o arsita ingrozitoare, mergeam la spital sa facem subiecte pe sanatate sau la inspectoratul scolar - unde intotdeauna era racoare si bine. Ne placea mult cand ne ducea Romeo la cabana de la Daesti. Mergeam toata redactia, faceam gratare, ascultam muzica, dadeam de mancare cainilor, pescuiam intr-un lac artificial si radeam.

Toate astea fac parte din copilaria mea. Sunt amintiri frumoase pe care intotdeauna le voi pastra adanc inradacinate in sufletul meu. Mi-am inceput povestea de azi vrand sa scriu despre plictiseala din ultimele zile si m-am lasat cuprinsa de un pic de nostalgie. Mai e o luna pana cand voi merge din nou acasa cand voi revedea locurile dragi mie. Pacat ca, din nou, o sa fiu pe fuga. Asa cum am fost mereu in ultimii patru ani si ca nu voi avea timp sa stau pe un deal, sa ma uit la Ramnicu Valcea si sa visez cu ochii deschisi.
Scoobytza

Despre ce a fost...copilaria mea

Astazi am mers in vizita la bunicul meu din partea mamei, la Tetoiu. Nu am mai fost demult acolo, de vreo 2 ani si inainte de la inmormantarea bunicii mele. Am stat acolo numai o ora si jumatate, insa am avut timp destul ca sa revad parti din copilaria mea, lucruri pe care le credeam demult uitate.

Inca de cand am intrat pe strada care duce la casa bunicului meu am fost napadita de amintiri. Totul imi parea atat de mic acum, casuta vecinei la care mergeam cu mamaia - pe casa aceea erau intotdeauna, vara, flori agatoare frumos mirositoare. Apoi... cand am vazut poarta albastra, care pe vremuri era verde, mi-am adus aminte de Calu, cainele cel mai frumos si cel mai iubitor din lume. Calu era un caine rosu, foarte inteligent. Bunicul mi-a povestit cum in anii cand traia Calu s-a pierdut si a venit de la 20 de km distanta acasa. Era un caine destept.:)

Cand am intrat pe poarta, pe usa casei, si l-am vazut pe tataia, abia l-am recunoscut. La 73 de ani, imi parea de 80. Cand ne-a vazut ochii au inceput sa ii lacrimeze. Despre el se spunea tot timpul ca era rece, ca nu stia cum sa se comporte, cum sa isi arate dragostea. Asta am simtit-o si acum. Nu vroia sa lacrimeze, nu vroia sa il vedem asa... batran. Parca s-ar fi ascuns. L-am imbratisat, se uita la mine, la Georgiana si nu stia ce sa spuna. I-au venit nepoatele de la oras. M-am uitat in ochii lui verzi -caprui (eu si georgiana nu i-am mostenit ochii), s-a uitat la mine si a exclamat: "Tu semeni cu mine, asa slaba". Am zambit si i-am zis ca da. Cand eram mica toata lumea zicea ca "el e al dracu' si ca de asta e asa ascutit". :)) M-am si imaginat asa. Am povestit cu tataia al meu si mi-a zis ca a ramas cu batranetile si cu fiul lui, Nicolae, care nu si-a gasit o sotie. Am rememorat zilele cand il asteptam pe tataia care venea de la Craiova, de la munca, in mijlocul drumului. Aveam atat de multe emotii pentru ca stiam ca tataia nu venea niciodata cu mainile goale. Tataia ne aducea mereu pufuleti, ciocolatele si portocale. Tot atunci tataia, Sandu - cum il stiu oamenii din sat, ne cumpara inghetata. Duminica prin sat treceau niste tigani cu o caruta si vindeau inghetata roz. El ne cumpara mereu si niciodata nu am mai mancat o inghetata atat de delicioasa. Era atat de frumos. Mergeam la tara cu Georgiana si pentru ca nu imi placea sa merg pe deal cu vacile, fugeam. Legam vacile de pruni si o lasam pe Georgiana acolo. Eu fugeam in via de peste drum de casa si ii pandeam pe bunici care mergeau la munca. De indata ce nu mai ramanea nimeni in curte, intram in casa, unde ma uitam la televizor sau ma jucam.

De la Tetoiu, am si alte amintiri.

Cand s-a nascut Dani, verisorul meu, aveam 8 ani. Eu l-am crescut de la 2 luni la 5 luni. In vara aceea am devenit mamica lui. Ii dadeam lapte si il puneam intr-o copaita pe care o tineam la poarta unde ne jucam cu copiii din sat. Era foarte frumos.

Azi am avut ocazia sa imi reamintesc toate astea. Privind un om imbatranit de viata si de ani, mi-am revazut fragmente din copilarie, m-am revazut pe mine,naiva, pura,un copil nebunatic care si-a rupt piciorul la tara, care mergea la rau sa pescuiasca, care fugea... Am avut o copilarie superba. Mi-am amintit si de bunica mea. O femeie buna, de casa, prietena cu tot satul, sociabila. Cred ca de la ea am mostenit veselia, cheful de viata. Femeia asta, Pusha- cum i se spunea-, era sensibila si buna. Era bunica ce ne astepta cu bunatati, mergea la biserica si ne ducea cu ea la toate inmormantarile din sat. Cand cineva din sat murea, ea plangea de parca omul respectiv i-ar fi fost cel mai bun prieten. Si, acum cativa ani, vreo 5 sau 6, cand i-a venit ei randul sa paraseasca lumea aceasta, a fost insotita pe ultimul drum de o gramada de oameni care au jelit-o. Pe casa bunicilor mei este si acum o funda neagra. O funda care spune> aici a murit un om pe care l-am iubit.

Nu am putut sta la Tetoiu decat o ora si jumatate. Mi-am revazut verisorii, pe Dani si Irina. Micuta de 12 ani cred ca va depasi orice tipar de frumusete din familia noastra cand va creste, cu niste ochi mari albastri. Si Dani e frumos, pacat insa ca e smecheras.:))


Drumul inspre Dragasani este inconjurat de dealuri cu vii si de paduri. In cele aproape 60 de minute petrecute in masina, am privit in gol, asa cum fac intotdeauna. Am visat cu ochii deschisi la ceea ce a fost si ce a devenit viata mea. Am revazut copilaria mea. Ce bine era atunci.

Scoobytza
PS> Voi posta si niste fotografii de la bunici, insa deocamdata le am pe telefonul surorii mele

22. Iubire. Timp. Transformare

Ieri am implinit 22 de ani. Am mai imbatranit cu un an.:) M-am simtit foarte bine datorita lui Vlad, prietenilor si colegilor mei. A fost tare fain cheful de aseara intrerupt insa din cauza a doi politisti care ne-au vizitat. Adi a venit si el la Cluj. M-am bucurat extraordinar de tare cand mi-a dat vestea: a luat viza catre SUA si miercuri pleaca in aventura vietii sale. Mi-e dor de momentele de acum un an cand eu eram in febra pregatirilor, de ziua mea de atunci - care a devenit mai frumoasa acum pentru ca il am pe EL langa mine, de aventurile de atunci. Intreaga saptamana am fost semi-depresiva, nu am stiut prea bine ce vreau, nu stiam daca sunt fericita sau nu, m-am gandit la anul care s-a scurs si la clipele pe care le-am trait. A fost un an minunat, plin de impliniri pe de-o parte, de iubire - pana in momentul cand a venit criza. El mi-a arata ca tine la mine, asa cum intotdeauna o face. Si sunt fericita.

In 2008, la 21 de ani, am plecat pentru prima data din tara - in SUA, la un ocean distanta de casa. Tot atunci am continuat sa lucrez la ZIUA de CLUJ, am ramas la buget la facultate, l-am cunoscut pe EL, m-am distrat foarte tare, am cunoscut oameni noi si interesanti. In 2008, am evoluat un pic, mi-am demonstrat mie ca sunt capabila sa trec peste orice si sa ma descurc in situatii cu adevarat grele, mi-am dat seama inca o data ca tata si sora mea- sunt oamenii care imi vor fi alaturi mereu si care ma vor accepta chiar si atunci cand ma crizez mai tare. In anul asta - eu si Crissu - am inceput sa iubim din nou si sa fim iubite. Ne-am indepartat un pic, insa de fiecare data cand voi merge acasa ea va fi primul pe care imi voi dori sa il vizitez. La 21 de ani am inceput sa iubesc, tata la 44 a inceput si el sa fie fericit si sa iubeasca din nou. M-am confruntat cu multe probleme, am devenit mama surorii mele si prietena ei in acelasi timp.
Apoi a inceput 2009 cu datorii, prieteni extraordinari, zambete, probleme, ziar din nou, licenta, iubit,eforturi, stres, kilograme in minus - vreo 5. Nu stiu cum va fi restul anului, inceputul varstei de 22 de ani. Nu stiu ce va urma in viata mea si cu ce probleme ma voi confrunta. Stiu insa ca m-am maturizat si ca multi altii de varsta mea nu au trecut printr-atatea experiente ca mine. Sunt mai puternica, am mult bun simt - prea mult uneori, stiu ca trebuie sa imi cer drepturile, ca trebuie sa ma manifest mai puternic, sa nu mai fiu atat de moale si sensibila.

PS: Le multumesc prietenilor mei ca au fost langa mine atunci cand a trebuit. Le multumesc celor care m-au tinut in brate, mi-au daruit din puterea lor si m-au facut sa zambesc. :) Lor trebuie sa le spun ca ii iubesc.


Scoobytza