Cu Emma la veterinar...

Ieri dupa amiaza, am mers pentru prima data la un cabinet veterinar din Manastur, iar oamenii mi au placut foarte mult si cabinetul la fel. I-au facut Emmei un vaccin heptavalent si azi noapte micuta a inceput sa vomeze. Disperata, am sunat la cabinet. Mi au spus ca a mancat cu prea multa pofta, ca nu mai stiu ce.... Cert e ca m am ingrijorat foarte tare si sper sa se ocupe cum trebuie de bichonita mea, care saraca a suferit foarte mult aseara.:(  Oricum, sper sa se ocupe azi de ea ca lumea, daca nu... vom reveni la primul veterinar, cel care a avut o primul in grija.....



Sper ca n am exagerat eu cu prima impresie legata de cabinetul veterinar si sa nu o fi dus-o intr un loc unde oamenii sa nu se priceapa. Ieri le-am povestit tuturor cat de fain e cabinetul, medicii, ca au grija de tot felul de animale, ca mi au explicat mai multe despre sterilizare, despre hrana cateilor, despre dintisoari...insa dupa ce Emma a inceput sa se simta rau am inceput sa imi fac griji. Pana acum, nu am mai vazut niciodata catelusa intr-o asemenea stare si suferinta.       Emma, fericita si sanatoasa

 Micuta venea dupa noi oriunde eram si parea atat de trista, nu putea dormi.                                  


Dimineata pe la vreo 6 a fost scoasa afara la plimbare si era foarte vesela. Acum vreo 10-15 minute am mancat bobite si s-a pus din nou la somn.... Sper din suflet sa fie bine si sa se ocupe bine de ea noii veterinari...

UPDATE: Emma este bine. Am revenit la veterinar si a mancat cu prea multa pofta mancarica de aseara.:)

• Scoobytza

Despre sinucideri....

"Vreau sa mor", "Viata mea nu mai are niciun sens", "Sunt un ratat", "Nu pot trai fara el/ea", "Nu merit sa traiesc". Aceste cuvinte si, nu numai, ar trebui sa ne puna in garda atunci cand cineva apropiat le rosteste. Uneori niste vorbe aruncate in vant, spuse chiar in spirit de gluma exprima chiar sentimentele unui om aflat in depresie, sentimentele unui om care se afla pe marginea prapastiei.

In ultimele zile, la Cluj, au avut loc trei sinucideri, cea a unei studente de la Teatru, a unui artist de la Opera Maghiara si a unui barbat care locuia intr-o comuna din afara Clujului. Dupa fiecare dintre aceste triste evenimente am discutat in redactie, am incercat sa gasim motivatii, am incercat sa ne dam seama care au fost resorturile care i-au impins pe acesti oameni la un gest atat de extrem. Am incercat sa compar supararile pe care acesti oameni le-ar fi avut cu suparari personale sau ale unor oameni care, cred eu, chiar au suferit niste drame. Nu pot sa imi dau seama ce anume te poate aduce la o asemenea stare de disperare, la o asemenea stare de tristete. Nici nu vreau sa judec. Am aflat ca nu este bine sa judeci oamenii pentru faptele lor, chiar daca nu le gasesti nicio motivatie morala.

Dupa o discutie cu un medic psihiatru am aflat ca pentru 15% dintre sinucideri este de vina depresia. Apoi, cum stiam si de la alti oameni, mi s-a spus ca evenimentele negative de viata, pierderile, stresul si consumul de alcool in exces sau de droguri pot duce la sinucidere. Mai mult, unii beau sau se drogheaza pentru a-si face curaj sa duca gestul pana la final. Desi lucrez la un ziar si lumea isi inchipuie ca ziaristii vor numai "crime, sinucideri si scandaluri", eu nu imi doresc asta. Nu imi plac vestile proaste, nu imi plac stirile despre sinucideri sau crime, desi astea fac cele mai multe citiri. Nu vreau sa scriu sau sa citesc despre oameni care isi iau viata si ii trag dupa ei si pe copiii lor.

Nu vreau sa mai scriu despre asta si, din acest motiv, ridic si eu un semnal de alarma: Oameni buni, prieteni ai unor oameni, familii, fiti atenti la cei din jurul vostru si, in caz de nevoie, indrumati-i catre un specialist: medic de familie, psiholog sau psihiatru!

Din discutiile avute in ultimele zile, mi-am dat seama ca multi dintre oamenii aceia care ne par zambitori, care par veseli tot timpul pot avea, de fapt, o masca. O masca sub care se poate ascunde o mare de tristete.

The Suicide -Edouard Manet (1877-1881)

Scoobytza

Mi-e mila...

de oamenii batrani. Nu pot sa imi inchipui cum o sa fiu eu cand o sa implinesc 60-70 sau 80 de ani. Vinerea trecuta, dupa lansarea unei carti, impreuna cu un amic am baut un suc. Pe drumul destul de scurt pe care l-am facut un batranel ne-a oprit. Prima data m-a intrebat daca mai exista magazinul Yellow ( de peste strada de Insomnia), iar eu i-am spus ca nu. Apoi, omul in timp ce incerca sa ajunga pe strada Napoca ne-a intrebat pe mine si amicul meu cam cati pasi mai sunt pana la semafor. Atat de rau mi-a parut de omul ala, care era mai pierdut decat un copil de cativa ani. Problema lui era ca nu vedea... si, cel mai probabil, ii lipseau banii sa isi cumpere o pereche de ochelari.

Alta zi, alti oameni batrani. Azi am avut ceva subiect unde am intalnit batranei. O femeie cu ochii in lacrimi ne-a spus ca are o pensie de doar 300 de lei si ca pentru a-si cumpara medicamente are nevoie de bani pe care, de cele mai multe ori, ii imprumuta.

In statie, o batranica. A venit cu un mers greoi inspre mine. M-a intrebat ce autobuze se apropie de statia de autobuz. "E cumva si un 33?" - m-a intrebat femeia. Erau un trei si un 32.

Ma sperie batranetea. Atunci cand esti copil si nu te poti descurca ii ai pe parintii tai, dar cand imbatranesti, parintii dispar, poti sa ai sau nu copiii... poti sa fii singur.

Scoobytza

Autobiografia lui Ceausescu

Asta seara am avut ocazia sa vad un documentar extraordinar care reflecta viata lui Nicolae Ceausescu prin intermediul camerelor de filmat care l-au urmarit pe parcursul evolutiei sale, la conferinte, intalniri cu presedintii americani Carter si Nixon, dar si in minutele dinaintea executiei sale. Pentru filmul in regia lui Andrei Ujica s-a lucrat mai bine de trei ani, iar pelicula de trei ore a fost realizata dintr-o selectie de 200 de ore de filmari. Durata documentarului este destul de mare si poate plictisi pe alocuri, insa ideea sa si felul cum il reflecta pe dictatorul Nicolae Ceausescu este exceptional. In documentar ni se prezinta omul Nicolae Ceausescu, cu ticuri verbale, omul care atunci cand le face cu mana stanga romanilor poate fi confundat usor cu o foca. Totodata, sunt prezentate momente interesante din viata dictatorului... emotiile sale sunt vizibile intr-o conferinta, cand fata pare a-i fi transpirata sau cand participa la inmormantarea mamei sale. Desi, nu schiteaza absolut nicio lacrima, Ceausescu pare trist. Filmul ne arata si ca dictatorul nu poseda abilitati de sportiv, cand in timpul unui meci de volei Ceausescu nu reusea sa arunce mingea peste fileu. Sotii Ceausescu sunt surprinsi si in timpul unei vacante, moment in care il vedem pe didactor fericit, amuzat. O alta imagine care mie mi-a placut extraordinar de tare a fost cea care il surprinde pe Ceausescu intr-o vizita in Coreea sau China, iar o coreanca incepe sa cante in romaneste. Atunci, dictatorul roman isi da ochii peste cap de uimire. Ultima secventa a documentarului este o continuare a inceputului, este o rama pentru intreaga poveste expusa pe parcursul celor 180 de minute. Practic, la final, avem in fata noastra un Ceausescu imbatranit, fara putere, caruia i se iau declaratii si caruia i se cere socoteala pentru genocidul de la Timisoara.

XX Ma bucur foarte tare ca am reusit sa prind la TIFF un film care sa imi placa cu adevarat si pe care sa il pot recomanda mai departe tuturor.

XX "Autobiografia lui Ceausescu" este un film realizat din imagini de arhivă preluate de la TVR şi Arhiva Naţională de Filme.

22. Iubire. Timp. Transformare

Ieri am implinit 22 de ani. Am mai imbatranit cu un an.:) M-am simtit foarte bine datorita lui Vlad, prietenilor si colegilor mei. A fost tare fain cheful de aseara intrerupt insa din cauza a doi politisti care ne-au vizitat. Adi a venit si el la Cluj. M-am bucurat extraordinar de tare cand mi-a dat vestea: a luat viza catre SUA si miercuri pleaca in aventura vietii sale. Mi-e dor de momentele de acum un an cand eu eram in febra pregatirilor, de ziua mea de atunci - care a devenit mai frumoasa acum pentru ca il am pe EL langa mine, de aventurile de atunci. Intreaga saptamana am fost semi-depresiva, nu am stiut prea bine ce vreau, nu stiam daca sunt fericita sau nu, m-am gandit la anul care s-a scurs si la clipele pe care le-am trait. A fost un an minunat, plin de impliniri pe de-o parte, de iubire - pana in momentul cand a venit criza. El mi-a arata ca tine la mine, asa cum intotdeauna o face. Si sunt fericita.

In 2008, la 21 de ani, am plecat pentru prima data din tara - in SUA, la un ocean distanta de casa. Tot atunci am continuat sa lucrez la ZIUA de CLUJ, am ramas la buget la facultate, l-am cunoscut pe EL, m-am distrat foarte tare, am cunoscut oameni noi si interesanti. In 2008, am evoluat un pic, mi-am demonstrat mie ca sunt capabila sa trec peste orice si sa ma descurc in situatii cu adevarat grele, mi-am dat seama inca o data ca tata si sora mea- sunt oamenii care imi vor fi alaturi mereu si care ma vor accepta chiar si atunci cand ma crizez mai tare. In anul asta - eu si Crissu - am inceput sa iubim din nou si sa fim iubite. Ne-am indepartat un pic, insa de fiecare data cand voi merge acasa ea va fi primul pe care imi voi dori sa il vizitez. La 21 de ani am inceput sa iubesc, tata la 44 a inceput si el sa fie fericit si sa iubeasca din nou. M-am confruntat cu multe probleme, am devenit mama surorii mele si prietena ei in acelasi timp.
Apoi a inceput 2009 cu datorii, prieteni extraordinari, zambete, probleme, ziar din nou, licenta, iubit,eforturi, stres, kilograme in minus - vreo 5. Nu stiu cum va fi restul anului, inceputul varstei de 22 de ani. Nu stiu ce va urma in viata mea si cu ce probleme ma voi confrunta. Stiu insa ca m-am maturizat si ca multi altii de varsta mea nu au trecut printr-atatea experiente ca mine. Sunt mai puternica, am mult bun simt - prea mult uneori, stiu ca trebuie sa imi cer drepturile, ca trebuie sa ma manifest mai puternic, sa nu mai fiu atat de moale si sensibila.

PS: Le multumesc prietenilor mei ca au fost langa mine atunci cand a trebuit. Le multumesc celor care m-au tinut in brate, mi-au daruit din puterea lor si m-au facut sa zambesc. :) Lor trebuie sa le spun ca ii iubesc.


Scoobytza

Un targ special

Sambata am vizitat targul Handmade Fair care a avut loc la Casa Tranzit din Cluj Napoca. Am fost impresionata de organizare si de cat de frumos a fost. Inca de la intrarea in cladire, am fost intampinata de agitatie, zambete si culoare. Primul(sau, mai bine zis, prima care mi-a zambit a fost clovnul/ clovnerita (CLOVN -i m. Actor de circ care evoluează pe arenă cu un program excentric şi amuzant. /substantiv de gen masculin ) Grin Grin. Cu o fata plina de zambet si de expresivitate, Grin Grin mi-a spus ca a venit la Targ pentru a face ce ii place si, anume, sa le aduca pe fata zambetul celor din jur. Insotita de prietenii ei, Pacalici, Luta si Panseluta, Grin Grin a pictat floricele si fluturasi pe corpul celor care au trecut pragul Casei Tranzit si, marturisesc, ca m-am aflat printre fericiti. Am povestit putin, vreo cateva minute. "Am venit aici ca sa facem ceea ce ne place: sa ne prostim si sa jonglam", mi-a povestit micutul clovn. Prietenii lui Grin Grin au oferit si ei zambete celor 1000 de clujeni care au vizitat targul. Acestia au jonglat si i-au invatat pe spectatori sa faca acelasi lucru si au facut animalute din baloane.

Ce mi-a mai placut la Handmade Fair? Ei bine, mi-au placut multitudinea de culori,hainele unicat create de studentii Universitatii de Arte si Design, atmosfera de voie buna, cerceii colorati si floricica de pe fata mea.

www.handmadefair.blogspot.com




PS: Promit ca o sa revin cu mai multe fotografii de la targ. (nu am avut acasa pozele)

Scoobytza

Acasa la Rio de Budesti cel europenizat

De fiecare data cand revin acasa am cel mai frumos sentiment de bucurie. De fiecare data cand revin acasa ma uit la diferentele dintre Cluj si Valcea, dintre Nord si Sud, dar nu imi pasa pentru ca... exista ceva aparte in locul asta, chiar daca nu are aceeasi cultura sau arhitectura ca si Clujul, chiar daca "granita" (cum imi spun unii colegi si amici) a fost intotdeauna intre Sibiu si Valcea.

Acasa. E cel mai frumos sentiment. Atunci cand intru pe poarta, cand simt "mirosul" de Valcea, cand stau la o poveste cu tata sau cu micuta mea Crissu.

Drumul dintre Cluj si Valcea a fost parca mult mai scurt ieri. Adi a ajuns la mine acasa pe la 6 si jumatate si am pornit imediat. Pe drum, like always, am inceput sa ne prostim, sa facem pe babele, sa ne pozam (e singurul care nu imi spune ca il deranjez la volan :P) cu fularul meu de super baba:D.

Nu stiu cum, dar tata intotdeauna intuieste cand ii pregatesc ceva. Nu i-am spus ca vin acasa, doar era surpriza de mos. Totusi, pe la 8 jumate dimineata ma suna si ma intreaba cand ajung. Again... i-am zis ca abereaza, ca e zi de lucru la "the day".
Noroc ca mi-a iesit pasienta dupa ce i-am povestit si de "protestele" la care urma sa merg si... omul m-a crezut pana s-a trezit cu his crazy girl batand in geam.:)

Surprize, surprize!

The next step a fost vaccinul antigripal pe care mi l-am facut si, acum, la numai 12 ore de atunci sunt racita cobza. Damn'!

PS: Budesti-ul e comuna "europeana". Dupa opt ani, in plina campanie electorala, strada/ satul Racovita s-a trezit cu "ulita principala" asfaltata. "Urias asfalt!", ar spune unii. Mna...ma bucur pe de-o parte ca au pus asfalt, pe de alta - gata cu saniusul, iar pe cea de-a treia... nu ma mai bucur de nimic pentru ca nu si-au finalizat treaba. Pe stradutele care se intersecteaza cu "ulita principala" nu au asfaltat, dar mai au timp pana la urmatoarele alegeri sa faca asta. Doar ce naiba! In opt/noua ani de cand m-am mutat aici, au putut oamenii sa mearga prin balti, namoale si alte cele. Si nici nu sunt mai putin de cinci kilometri pana in prea minunatul Ramnicu Valcea ca daca sar Oltul ajung pe terasa in Pizza Ok si asta e in plin centru.

Cah!!!-

Scoobytza

(In curand, voi avea pe blog fotografiile cu straduta si cu baticul de super baba, pana una-alta merg si alea de pe drum - primele)

Auz de SuperBABA

Inca o data s-a dovedit ca pensionarii se trezesc bine de dimineata si pornesc inspre piata, iar cartierul cel mai plin de aceste persoane este Grigorescu.


Ascult muzica. Am castile in urechi si ma aflu in autobuzul cu numarul 30. Am pornit din cartierul Grigorescu inspre Marasti. In fata mea pe doua scaune se afla o nepotica impreuna cu bunica ei. Draguta priveliste, imi spun. O noua oprire, iar in autobuz se inghesuie alti pensionari. Intre ei, o doamna. Ma impinge ca sa isi faca loc. Eu ma asez intre cele 4 scaune paralele din autobuz si ii zambesc bunicutei. Apoi, concentrata ascult muzica. Ceva de la Vama. Doamna care abia se suise in autotobuz imi face semne disperate. "Poti da muzica mai incet? Cum poti sa asculti muzica asa tare", imi spune ea. O privesc surprinsa. Ma uit in jos, dau volumul mai incet, iar bunicuta si nepoata imi zambesc. Iarasi semne. De data asta, din partea bunicutei. Citesc printre randuri. "E nebuna", imi zice. Zambesc si tac. Se apropie statia Memorandumului. Prima coboara doamna care are un auz mai ceva ca Superman, apoi bunica. "Nu se auzea nimic", imi zice razand bunica.

Cred si eu.:))

O lume nebuna, nebuna de tot. Plina de pensionari cu auz de Superman.