Se afișează postările cu eticheta proteste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proteste. Afișați toate postările

vineri, 29 octombrie 2010

Ce şi-au auzit sindicaliştii în Bucureşti: “Clujule, ia-ţi-l pe Boc şi du-l peste graniţă”

60.000 de oameni au asaltat marţi Bucureştiul şi au blocat principalele artere ale capitalei. Nemulţumiţi, sindicaliştii au cerut ore în şir demisia Guvernului Boc.

Cristina PÎRVU
cristinapirvu@ziuadecj.ro


Îmbulzeală, jandarmi şi poliţişti la fiecare pas, frig de-ţi îngheţa sângele în vene, ploaie şi un drum de aproape 20 de ore dus-întors – asta au trebuit să suporte cei circa 1.000 de sindicalişti clujeni care au participat miercuri, la Bucureşti, la cel mai mare miting din România ultimilor 20 de ani.

Sindicaliştii clujeni au plecat, cu mic, cu mare, către capitală în cursul zilei de marţi. Primii care au părăsit Clujul au fost cei de la Sanitas şi de la Sindicatul Liber din Învăţământul Preuniversitar Clujean, urmaţi fiind de membrii Blocului Naţional Sindical (BNS), ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie şi cei ai Cartel Alfa. Drumul sindicaliştilor a fost lung, iar pe parcursul lui liderii sindicali primeau semnale că se încearcă boicotarea protestului. “Sindicaliştii de la Arad au fost întorşi din drum. Sunt poliţişti pe drumuri care verifică fiecare microbuz, iar dacă îi găsesc cu ceva în neregulă, ameninţă că le iau licenţa şoferilor şi atunci se întorc”, ne-a povestit Nati Ariton, liderul BNS Cluj, înainte de a merge împreună spre capitală.

Sindicalistul a plecat la Bucureşti în fruntea angajaţilor de la Penitenciarul Gherla şi Spitalul Penitenciar Dej, nemulţumiţi, la rândul lor, de reducerile salariale. De îndată ce clujenii au ajuns în Bucureşti, au putut vedea zeci de microbuze care se întorceau goale pe drumul de la ieşirea din capitală. În autocar, oamenii ascultau ştiri la radio în timp ce o moderatoare comenta: “Drumurile din Bucureşti sunt blocate. Sindicaliştii vin cu microbuze, trenuri şi maşini personale. Circulaţia la metrou va fi îngreunată”. La intrarea pe şoseaua Kiseleff, clujenii au coborât din autocar şi au mers înspre Piaţa Victoriei. În momentul în care sindicaliştii clujeni de la Sanitas au intrat în piaţă, ceilalţi protestatari au strigat “Clujule, ia-ţi-l pe Boc şi du-l peste graniţă”. Oamenii au început apoi să strige “Jos, Guvernul Boc!”, “Jos, Dictatorul!”, “Hoţii, hoţii!”.

La ora 9 şi jumătate, un alt zvon a început să circule între sindicalişti. “Parlamentul va discuta moţiunea de cenzură peste o jumătate de oră”, asta circula pe buzele sindicaliştilor, care au început să strige din ce în ce mai tare. Cifrele oficiale ale jandarmeriei privind numărul de protestatari indicau aproximativ 20-30.000 de persoane în jurul orei 9.30. La ora 10:00 a început agitaţia. Din partea stângă, unde erau aşezaţi clujenii, şi-a făcut apariţia “neaşteptat” Victor Ponta, liderul social-democraţilor, care a fost asaltat de câteva zeci de reporteri şi protestatari. Ponta, împreună cu pesediştii Rovana Plumb şi Marian Vanghelie, a deschis marşul către Palatul Parlamentului. Liderul PSD a răspândit atunci zvonul că jandarmii au cu ei muniţie. Între timp, liderii sindicali îi încurajau de la microfon pe oameni să reziste frigului şi ploii.

Drumul până la sediul parlamentului a fost lung, iar oamenii îi chemau pe bucureşteni să li se alăture. “Veniţi şi voi, nu mai staţi pe margini, că vă e şi vouă foame”, scandau sindicaliştii. Pe întreg drumul ei au fost înconjuraţi de un gard viu de jandarmi. În apropierea Palatului Parlamentului, jandarmii au început să se regrupeze în şiruri de câte doi, s-au postat în faţa clădirii şi au amenajat mai multe filtre. Nici chiar ziariştii nu puteau ajunge în spatele scenei decât dacă treceau mai întâi printr-un filtru. Undeva în jurul orei 15:00, în faţa Palatului Parlamentului unii dintre protestatari au încercat să rupă gardul în spatele căruia se aflau jandarmii.

Oamenii legii erau echipaţi pentru a interveni în forţă cu gaze lacrimogene, însă nu au făcut altceva decât să strângă rândurile în jurul lor. Chiar în momentul în care un grup de protestatari a început să se împingă în jandarmi, unul dintre ei a început să strige “Nu vă mai împingeţi, suntem şi noi oameni. Nu suntem animale”. Pe fundal, ironic parcă, liderii sindicali strigau: “Fără violenţă! Fără violenţă!”. Tot ei încurajau oamenii să strige “Jandarmii sunt cu noi!”. Cu toate acestea, când liniştea s-a reinstalat un agitator cu o sticlă de Cola în mână a strigat la jandarmi şi i-a ameninţat că o va arunca înspre ei. Oamenii legii l-au lăsat în pace, însă la final au scos din mulţime 12 persoane pe care le-au amendat. Protestul s-a încheiat în jurul orei 18:00, iar în urmă au rămas mormane de gunoaie.






Scoobytza

PS: Acest text a fost publicat in cotidianul ZIUA de CLUJ.

vineri, 4 iunie 2010

Gata cu grevele

Desi au sustinut sus si tare ca nu se vor lasa, ca vor organiza greve generale, ca nu ii vor lasa pe Guvernanti sa le taie din salarii iata ca... grevele organizate in aceasta saptamana nu au fost altceva decat un esec si o rusine pentru cei care le-au organizat. La mitingul de miercuri organizat in Cluj erau anuntati 10.000 de oameni din care au venit doar vreo 2.000. Greva generala a profesorilor clujeni a durat doar doua zile. Cu toate ca sindicalistii din invatamantul preuniversitar clujean au facut un referendum pentru a relua greva generala din 7 iunie, nici acest lucru nu se va intampla. O rusine pentru sindicalistii clujeni a fost si modul cum cei din Federatia Sindicatelor din Administratie s-au vandut. In ziua marelui miting , sindicalistii din administratie au renuntat la greva si nu au participat nici la mitingul de protest. Oare de ce?

Miscarea sindicala din Romania nu mi-a parut nicicand mai slaba decat in aceasta saptamana. Nu aveam prea mari asteptari, nu credeam ca sindicatele vor reusi sa schimbe deciziile Guvernului privind reducerile de pensii si salarii, insa credeam ca macar in perioada aceasta oamenii vor fi mai uniti si ca isi vor spune mai raspicat cererile.

Scoobytza

miercuri, 2 iunie 2010

Mitingul disperarii (?!?)

Peste 2.000 de clujeni au protestat, ieri, timp de trei ore în Piaţa Lucian Blaga din Cluj Napoca şi apoi în faţa Prefecturii cerând să nu le fie reduse salariile şi pensiile. Oamenii au scandat lozinci împotriva premierului Emil Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu cerându-le demisia.
„Emiluţ, Emiluţ te-am crescut şi tu ne uiţi!”, „Jos Băsescu, Boc!”, „ După Cluj, în toată ţara!”, „Băsescu şi Boc la Gherla un loc!”, „Băsescu după Ceauşescu!”, „Singura soluţie încă o revoluţie!”,Băsescu şi pentru tine există un pluton de execuţie”, „Băsescu, Băsescu, România nu e nava ta!”, „Jos piratul! Jos Chiorul!”, „Criminalii”, Boc, Boc fraieru’ ai minţit tot Ardealu’!” - asta le-au strigat clujenii guvernanţilor. Sindicaliştii au adus cu ei şi steag PCR pe care au scris „PCR=PD-L=Dictatură”. Totodată,clujenii i-au cântat lui Boc o versiune nouă a cântecului „Puşca şi cureaua lată”: „Puşca şi cureau lată, ce primar aveam o dată! Şi l-am dat la Capitală să ne facă de ocară!”.





Scoobytza

luni, 24 mai 2010

Proteste Bucuresti

Aproximativ 30.000 de sindicalisti din intreaga tara au protestat martea trecuta impotriva reducerii cu 25% a salariilor angajatilor din sistemul bugetar si cu 15% a pensiilor.





FOTO: Cristina Pirvu
Aici puteti citi mai multe despre protestul din Bucuresti.

Scoobytza