Dor

Si mi-e dor de tineeeee....



Scoobytza

Mutarea de la Sfantu Gheorghe

Anul asta se implinesc 12 ani de cand m-am mutat din Sfantu Gheorghe. 12 ani de cand aveam 13 ani si tot atata vreme de cand nu am mai vazut multi oameni dragi si de cand am parasit locul pe care eu il consideram la acel moment "acasa".

Mi-e dor de mine cum eram atunci si imi e dor de copilaria frumoasa pe care am avut-o. Vestea mutarii din Sfantu Gheorghe in Ramnicu Valcea am primit-o cu o mare tristete. Inca imi aduc aminte cum am primit vestea. Venisem acasa de la scoala, iar taica meu m-a informat scurt: "Peste o saptamana ne mutam". Am inceput sa plang. Auzisem discutiile astea de mai mult timp la noi in casa, dar nu credeam vreodata ca se vor concretiza. Am plecat atunci de acasa plangand. Era iunie si lacrimile imi invadau ochii, am traversat strada cu neatentie, iar o masina aproape ca era sa ma loveasca. Din fericire, soferul a oprit la timp. M-am oprit doar cand am ajuns acasa la prietenele mele Roxana si Geta, iar Ana, prietena mea cea mai buna de atunci, a venit si ea sa imi fie alaturi. Plangeam si nu intelegeam de ce. De ce trebuie sa imi parasesc casa, de ce trebuie sa plec? Nu am inteles foarte multa vreme lucrul asta. "Ne mutam ca sa fim mai aproape de casa, mai aproape de bunici", imi spunea tata. Parintii mei nu intelegeau atunci ca nu avem acelasi "acasa".

M-a durut ingrozitor mutarea. Ultima saptamana petrecuta la scoala din Sfantu Gheorghe a fost printre cele mai placute, lucru care a ingreunat mutarea. In fiecare zi radeam cu colegii si mi-am petrecut ziua de nastere cu ei. Erau prezenti la ziua mea Adi "Pirjolica", Diana, Ana, Roxi, Geta si multi, multi altii de care acum nu imi mai amintesc. De la diriginta mea am primit atunci primul meu jurnal, primul din multe altele in care imi scriam gandurile de copil.

A doua zi m-am mutat. Era 13 iunie 2000. Cea mai trista zi pentru mine a fost atunci. Mi-am luat la revedere de la Ana, care a trecut pe la mine inainte de ore. Am plans mult. Poate mai mult ca oricand... A trebuit sa imi schimb viata, sa cunosc alti oameni, sa am o noua casa.

Dupa cativa ani petrecuti in Valcea, am decis sa ma mut din nou. De data asta decizia a fost a mea. Am ales Clujul sau Clujul m-a ales pe mine. Nu regret decizia, ci ma bucur de ea in fiecare zi. As fi putut pleca din tara si inca mai pot. Am unde merge, dar mie, deocamdata, imi place aici si ma simt bine in noua mea casa. Clujul e pentru mine acasa pentru ca am multi oameni dragi care imi sunt alaturi.

Scoobytza

Amar a morir

Aseara am urmarit productia columbiano-mexicana "Amar a morir". Filmul este minunat.:)




• Scoobytza

La otra familia si Volverte a Ver

De vreo doi-trei ani am facut o pasiune pentru filmele sud-americane si se pare ca nu m-am inselat. Tocmai am terminat de vizionat pelicula "La otra familia" care ii are in rolurile principale pe actorii Ana Serradilla (a mai jucat in filmul Cansada de besar sapos), Luis Guzman (cunoscut mai degraba pentru roluri in telenovele, insa nu imi amintesc vreuna pe moment -n.red), Jorge Salinas (si el cunoscut pentru roluri in telenovele). Hendrix, un copil de sapte ani, a fost abandonat de mama sa (Nina) care este dependenta de droguri. Ivana, prietena cea mai buna a Ninei, incearca sa il ajute pe micut asa incat ii roaga pe prietenii sai, cuplul de gay format din Chema si Jean Paul, sa il ingrijeasca pe copil. Cei doi se ataseaza de Hendrix, il inscriu la scoala si ii ofera toate conditiile pe care acasa nu le-ar fi avut niciodata. Din pacate, se lovesc de prejudecatile oamenilor care nu vad cu ochi buni ideea ca un cuplu de gay sa creasca un copil si, pe langa asta, iubitul drogat al mamei lui Hendrix il rapeste pe copil si il vinde unei familii "normale".

"La otra familia" este un film minunat care are un scenariu deosebit si reuseste sa iti capteze atentia. Nu am mai vazut inca un film atat de bun ca si acesta pe ideea adoptiei unui copil de catre un cuplu de gay, dar si pe ideea prejudecatilor pe care oamenii le au cu privire la acesti oameni.



Aseara am vazut un alt film mexican care se numeste "Volverte a Ver". Sud-americanii fac niste filme foarte faine, chiar extraordinare, insa sunt destul de greu de gasit. "Volverte a Ver" este o poveste de dragoste simpatica intre un designer si o moderatoare de la radio. Eu am vazut acest film direct de pe youtube.com pentru ca nu l-am gasit in alta parte.




Dupa ce am vazut "Volverte a Ver" am descoperit si trupa de fantasy-pop Belanova care interpreteaza o melodie care mi-a placut si pe care am ascultat-o intreaga zi:



Scoobytza

Linistita (text fara inceput si sfarsit)

Dupa suficient timp sunt linistita...stau in pat cu laptopul in brate. Imi place caldura pe care o emana laptopul, iar langa mine se afla ursuletul de plus. Langa el e si un catelus. Stau in pat si citesc bloguri. Imi place sa fac lucrul asta. Urmeaza sa ma uit si la un serial-doua in timp ce voi rontai cateva felii dintr-un pomelo. Sunt singura, insa nu mai resimt singuratatea asta asa cum as fi facut in urma cu ceva timp. Faptul ca m-am impacat cu mine, imi permite "luxul" de a ma simti bine cand sunt singura.

Saptamana asta mi-am dedicat-o iesirilor si intalnirilor cu prietenii. Am simtit ca trebuie sa fac lucrul asta pentru ca nu vreau sa ma afund, din nou, in ceea ce inseamna doar omul de langa mine. Aproape mereu cand am fost intr-o relatie m-am implicat atat de mult incat am uitat de prieteni si, cred, ca asta este o chestie destul de comuna, noua, femeilor. Vad acest lucru, mai ales, in prietenele mele. Cele mai disponibile la iesire, la intalniri, la confesiuni altfel decat prin telefon sau o data pe saptamana sunt prietenele mele care sunt singure. Singure cum am fost si eu, singure, dar inconjurate de o multime de oameni. Stiti, eu cred ca oamenii resimt singuratatea mai ales atunci cand sunt depresivi, cand ceva din viata lor nu mai functioneaza, atunci cand nu isi dau seama ce ar trebui sa faca sau cum ar trebui sa faca, cand nu stiu sa faca alegeri. Intr-un final insa toate lucrurile se aseaza. Cineva de sus le aseaza. Uneori trecem prin lucruri pe care nu ni le-am imaginat niciodata pentru noi, iar uneori pentru faptele noastre suntem pedepsiti, de cele mai multe ori insa lucrurile se aseaza inspre bine. Vreau sa fiu optimista. Imi doresc asta. Sunt puternica si am trecut peste multe. Am fost depresiva, am cazut si m-am ridicat, am gresit si m-am ridicat, am luat-o de la capat. Vreau sa cred ca zambetul, optimismul si psihicul puternic m-au facut ceea ce sunt si ca, poate, m-au maturizat!

Scoobytza

Praga

A fost foarte frumos in Praga. Aveam nevoie de o iesire dupa stresul din ultima perioada si gandurile mai mult sau mai putin triste pe care le am avut in ultimele luni. Am mers pe strazile din Praga si am admirat arhitectura cladirilor, i-am urmarit pe cantaretii de pe strazi si m-am minunat de oamenii fara adapost care dormeau pe unde apucau. Praga a fost plina de turisti week-endul trecut si, cred, ca este plina de ei in fiecare zi din an. Cei mai multi dintre turisti erau spanioli, italieni si chinezi. E de inteles insa afluxul acesta de oameni. In Praga totul este frumos. Desigur, nici acolo nu scapi de kitch-ul magazinelor de suveniruri, insa orasul asta din Cehia are ceva special. Locul asta m-a facut sa imi doresc inca o data sa fi avut sange albastru intr-o viata anterioara si sa pasesc intr-o sala de bal dintr-un castel impresionant.

Legitimatia de presa ne-a ajutat si ne-a oferit o serie de reduceri si gratuitati la obiectivele turistice pe care le-am vizitat: turnul ceasului astronomic, castelul din Praga si castelul Lobkowitz... Am vizitat casa lui Kafka si o multime de catedrale. Excursia la Praga a fost una minunata si m-am bucurat de ea, mai ales, pentru ca m-a ajutat sa ma detasez de Cluj.

Scoobytza

Skunk Anansie - You'll follow me down

Melancolica...


Scoobytza