marți, 18 august 2009
duminică, 16 august 2009
Despre frica...
In seara asta mi-a fost teama. Mi-a fost foarte frica. Nu mi se intampla des sa simt asta, insa cand i-am vazut privirea si i-am auzit vocea urland cuvinte fara inteles, cand am auzit bataile din palme care nu se mai opreau... mi-a fost teama.
Privirea ii era rece, inghetata parca. Fara sa inteleg de ce, am incercat sa il privesc. Mi-a dat fiori. Speram doar sa nu coboare in aceeasi statie ca si mine, ma rugam chiar. Toti ceilalti din jurul meu il priveau la fel de ciudat. Nu eram singura.
Cand autobuzul cu numarul 6 a ajuns in statia Siretului, aproape ca am fugit. Nu vroiam sa mai fiu aproape de un om ce imi parea nebun. De fapt, asa si era.
Toata chestia asta mi-a adus aminte de lucrurile de care imi este cu adevarat frica. Niciodata nu am stat sa ma gandesc prea mult la asta pentru ca ma consider un om curajos. Si totusi... am micile sau mai marile mele temeri. Poate cea mai penibila este teama mea de soareci si sobolani... Sunt niste animale pe care nu le suport si de care imi este ingrozitor de frica, fie ca sunt vii sau moarte.
Imi mai este teama de violenta. Una dintre amintirile mele cele mai urate este strans legata de o bataie intr-o discoteca, atunci cand unul dintre prietenii mei din acea vreme a fost lovit cu o sticla de bere in cap. Inca imi mai aduc aminte sangele siroindu-i pe fata, inghesuiala, teama ca nu cumva sa fii patit ceva, felul cum a strigat fratele lui la mine cand am vrut sa vad daca e bine, agitatia de dupa, politia, certurile idioate de baieti smecheri care vroiau razbunare. Imi aduc aminte de toate astea in detaliu. Stiu ziua in care s-au petrecut... 18 iunie 2004, sambata seara, majoratul lui Marian C.
O alta temere. Mi-a fost frica in clasa a IX-a. Eram in discoteca si dansam. Nu am observat cand sora mea mai mica (era intr-a saptea, iar pe vremea aia unde mergeam eu, trebuia sa fie si ea) a iesit din discoteca la povesti cu un pusti de aceeasi varsta pe care il stiam de cand lumea. Auzisem povesti de fete violate... si mi-a fost teama. Nu mai rationam, nu m-am mai gandit ca e in apropiere. Mi-am adunat gasca de prieteni si plangand le-am zis ca mi-am pierdut sora. Vreo 30 de minute am tot cautat-o peste tot. Cand-colo ea era foarte bine, nu patise nimic. Povestea chiar in apropierea cladirii unde ma aflam eu.
Cel mai ingrozitor moment din viata mea si clipa in care m-am simtit pierduta cu adevarat a fost cea in care era sa imi pierd tatal. O frica atat de mare ca atunci nu am simtit niciodata. Nimic nu m-ar fi putut consola. Atunci cand am auzit telefonul sunand la ora 5 dimineata, iar persoana de la capatul firului mi-a spus: "Nu-ti face griji, tatal tau e bine. A avut un accident, e in spital". Am crezut ca mor. Nu stiam nici ce fel de accident, insa am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare, ca raman fara aer, iar lacrimile au inceput sa imi curga una cate una pe fata... ma gandeam la mine, la sora mea, la mama si la faptul ca fara tata o sa fiu singura pe lume, ca o sa trebuiasca sa ma descurc singura cu tot... ca nu o sa mai am pe nimeni.
Din fericire, cineva acolo sus a fost alaturi de mine. L-am vazut pe tata trecand prin momente dificile, in care viata lui a fost in pericol, dar a luptat si a ramas langa mine....
Scoobytza
Privirea ii era rece, inghetata parca. Fara sa inteleg de ce, am incercat sa il privesc. Mi-a dat fiori. Speram doar sa nu coboare in aceeasi statie ca si mine, ma rugam chiar. Toti ceilalti din jurul meu il priveau la fel de ciudat. Nu eram singura.
Cand autobuzul cu numarul 6 a ajuns in statia Siretului, aproape ca am fugit. Nu vroiam sa mai fiu aproape de un om ce imi parea nebun. De fapt, asa si era.
Toata chestia asta mi-a adus aminte de lucrurile de care imi este cu adevarat frica. Niciodata nu am stat sa ma gandesc prea mult la asta pentru ca ma consider un om curajos. Si totusi... am micile sau mai marile mele temeri. Poate cea mai penibila este teama mea de soareci si sobolani... Sunt niste animale pe care nu le suport si de care imi este ingrozitor de frica, fie ca sunt vii sau moarte.
Imi mai este teama de violenta. Una dintre amintirile mele cele mai urate este strans legata de o bataie intr-o discoteca, atunci cand unul dintre prietenii mei din acea vreme a fost lovit cu o sticla de bere in cap. Inca imi mai aduc aminte sangele siroindu-i pe fata, inghesuiala, teama ca nu cumva sa fii patit ceva, felul cum a strigat fratele lui la mine cand am vrut sa vad daca e bine, agitatia de dupa, politia, certurile idioate de baieti smecheri care vroiau razbunare. Imi aduc aminte de toate astea in detaliu. Stiu ziua in care s-au petrecut... 18 iunie 2004, sambata seara, majoratul lui Marian C.
O alta temere. Mi-a fost frica in clasa a IX-a. Eram in discoteca si dansam. Nu am observat cand sora mea mai mica (era intr-a saptea, iar pe vremea aia unde mergeam eu, trebuia sa fie si ea) a iesit din discoteca la povesti cu un pusti de aceeasi varsta pe care il stiam de cand lumea. Auzisem povesti de fete violate... si mi-a fost teama. Nu mai rationam, nu m-am mai gandit ca e in apropiere. Mi-am adunat gasca de prieteni si plangand le-am zis ca mi-am pierdut sora. Vreo 30 de minute am tot cautat-o peste tot. Cand-colo ea era foarte bine, nu patise nimic. Povestea chiar in apropierea cladirii unde ma aflam eu.
Cel mai ingrozitor moment din viata mea si clipa in care m-am simtit pierduta cu adevarat a fost cea in care era sa imi pierd tatal. O frica atat de mare ca atunci nu am simtit niciodata. Nimic nu m-ar fi putut consola. Atunci cand am auzit telefonul sunand la ora 5 dimineata, iar persoana de la capatul firului mi-a spus: "Nu-ti face griji, tatal tau e bine. A avut un accident, e in spital". Am crezut ca mor. Nu stiam nici ce fel de accident, insa am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare, ca raman fara aer, iar lacrimile au inceput sa imi curga una cate una pe fata... ma gandeam la mine, la sora mea, la mama si la faptul ca fara tata o sa fiu singura pe lume, ca o sa trebuiasca sa ma descurc singura cu tot... ca nu o sa mai am pe nimeni.
Din fericire, cineva acolo sus a fost alaturi de mine. L-am vazut pe tata trecand prin momente dificile, in care viata lui a fost in pericol, dar a luptat si a ramas langa mine....
Scoobytza
joi, 13 august 2009
sâmbătă, 1 august 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)