duminică, 8 aprilie 2012

Lykke Li - Tonight



Lykke Li este o artista care a devenit cunoscuta in Romania anul trecut, prin 2012, cu piesa I follow rivers. Mie mi-a placut foarte mult de ea si am ascultat mai multe albume ale ei asa că vă doresc să vă bucurați de Tonight.



Scoobytza

secrete

Sunt trista. Sunt dificila. Sunt greu de inteles. Nu ii inteleg pe ceilalti si imi doresc mereu sa am eu dreptate. Sunt diferita. Sunt vesela si port mereu o masca. Imi ascund singuratatea. Nu stiu ce vreau atunci cand ar trebui sa stiu. Iau decizii mai mult sau mai putin gresite. Ma bucur de singuratate, mai ales atunci cand stiu ca nu sunt singura. Mi-e teama de tot felul de prostii. Simt nevoia sa fiu in centrul atentiei cuiva. Cand nu sunt in centrul atentiei lui, ma doare. Ma pierd. Sunt nefericita, iar apoi sunt din nou fericita. Vreau liniste, dar mi-e teama de prea multa. Sunt nesigura, desi pe dinafara pot parea, uneori, plina de mine. Sub masca unui om mereu fericit, ma ascund eu. Nici macar cei mai apropiati oameni nu stiu cu adevarat ce e in sufletul meu. Atunci cand sunt trista, cand sunt deprimata, simt nevoia sa vorbesc cu oricine, simt nevoia sa scriu. Si totusi nu vorbesc cu sora mea despre lucrurile care ma dor. Atunci cand sunt linistita, nu spun nimanui nimic despre viata mea sau spun lucruri banale, chestii neinteresante. Cand sunt ranita, imi place sa vorbesc, pentru ca asa ma exteriorizez. Am putine secrete. Le tin pe ale celorlalti, dar la ale mele nu ma pricep. Sunt un om deschis, dar care greseste mult. Am pierdut tot pentru ca am fost prea deschisa si apoi am castigat. Ma dor cuvintele urate. Ma doare tonul ridicat al oricarei persoane atunci cand e indreptat spre mine. Nu suport ca cineva sa imi vorbeasca cu un ton ridicat. Nu imi place sa mananc. Nu imi place ciocolata. Sunt mofturoasa la mancare. Cand vreau sa uit un lucru sau o persoana, evit sa ma mai gandesc la el/ea. Trebuie sa ies din casa, sa stau pe o terasa sau sa dansez ca sa simt ca traiesc. Sunt atasata de parintii mei, in special de taica'meu, si o iubesc la nebunie pe sora mea. Cand suntem impreuna insa suntem ca soarecele si pisica. Nu suport sa fiu singura, in sensul de a nu avea pe nimeni caruia sa ii pese de mine. Iubesc marea si caldura. Urasc oamenii care intarzie, desi mai demult nu eram nici eu punctuala. Dorm cu sosete in picioare pentru ca imi e frig noaptea. Am un urs pe care il tin in brate in fiecare seara. Am multi prieteni, poate mult prea multi, dar cei adevarati si cei pe care ii iubesc cu adevarat ii numar pe degete. Imi place sa stau vara pe terasa. In fiecare an imi propun sa petrec cateva zile la casa mea din Valcea, sa ma plimb pe dealuri si sa citesc cum faceam candva. Imi cumpar carti pe care mi-ar placea sa le citesc si le uit luni intregi in biblioteca. Nu ma despart niciodata de laptop. Am pe el peste 30 de giga de poze pentru ca am pierdut din pozele mele din copilarie si vreau sa vad peste ani cum m-am dezvoltat. Am aspiratii. Uneori incerc sa par mai desteapta decat sunt, mai ales cu cei din familie. Intotdeuna imi vars supararea pe oamenii cei mai apropiati. Cand eram mica ma ascundeam in dulap ca sa plang daca eram suparata. Ma ascundeam in dulap sau in spatiul dintre un alt dulap si perete pentru ca nu vroiam sa ma vada nimeni. Am iubit cu pasiune si cu calm. Am tinut jurnale. Ziua mea de nastere este pentru mine cel mai important moment al anului. Sunt egoista. Uneori nu vreau sa vorbesc cu nimeni. Ascult aceeasi melodie de un milion de ori. Imi plac filmele europene, dar si cele sud americane. Imi plac italiana, spaniola si franceza. Mi-e greu sa spun "te iubesc". As vrea sa fac mai mult sport si sa ma mobilizez sa fac mai multe lucruri. Uneori, primavara sunt alergica...la praf, la nici nu stiu ce. Iau pastile sau fac o injectie si totul trece. Imi ador verisorii. Imi placea sa ma sui in ciresul din gradina, sa alerg. Mi-e dor de prietenele mele din liceu care s-au schimbat atat de tare si s-au maturizat prea mult. Mi-e dor sa imi simt picioarele in nisip. Imi plac cocteilurile si berea deloc. Imi place Coca-Cola. Rar mananc prajituri. Imi place sa scriu. Imi place sa fac poze. Urasc mitocanii. Urasc sa imi incalc principiile si nu vreau sa judec oamenii. Urasc sa merg cu autobuzul 2 statii pana la munca, dar ma gandesc si ca distanta ar fi putut fi mai mare. Incerc sa imi tin promisiunile. Nu stiu sa gestionez unele lucruri. Nu stiu sa spun nu in unele situatii. Iubesc copiii si deseori ma comport ca si cum abia as fi intrat la liceu. Iubesc muzica. Urasc rautatea. Ma dor rautatile. Sunt sensibila, uneori prea sensibila.



Sunt lucruri despre mine...vulnerabilitati.

Scoobytza

Quasi amici - Intouchables

Tocmai am vazut filmul francez "Intouchables" sau "Quasi amici"(in traducere italiana) si mi-a placut la nebunie. "Quasi amici" este un comedie realizata dupa o poveste adevarata. Tanarul de culoare Driss, un delincvent smecheras, se angajeaza ca asistent al lui Phillipe, un aristocrat care a ajuns in scaunul cu rotile dupa un accident de parasutism. Driss este simpatic, glumet, atipic. Nu se aseamana deloc cu toti cei intervievati de Philipe care cauta un individ care sa il ingrijeasca.

Povestea celor doi este emotionata. Filmul a obtinut nota 8,4 pe IMDB.



Si pentru ca azi am simtit nevoia sa o ascult pe Lykke Li... "Tonight" este una din piesele mele preferate.


Scoobytza

miercuri, 4 aprilie 2012

Despre sinucideri....

"Vreau sa mor", "Viata mea nu mai are niciun sens", "Sunt un ratat", "Nu pot trai fara el/ea", "Nu merit sa traiesc". Aceste cuvinte si, nu numai, ar trebui sa ne puna in garda atunci cand cineva apropiat le rosteste. Uneori niste vorbe aruncate in vant, spuse chiar in spirit de gluma exprima chiar sentimentele unui om aflat in depresie, sentimentele unui om care se afla pe marginea prapastiei.

In ultimele zile, la Cluj, au avut loc trei sinucideri, cea a unei studente de la Teatru, a unui artist de la Opera Maghiara si a unui barbat care locuia intr-o comuna din afara Clujului. Dupa fiecare dintre aceste triste evenimente am discutat in redactie, am incercat sa gasim motivatii, am incercat sa ne dam seama care au fost resorturile care i-au impins pe acesti oameni la un gest atat de extrem. Am incercat sa compar supararile pe care acesti oameni le-ar fi avut cu suparari personale sau ale unor oameni care, cred eu, chiar au suferit niste drame. Nu pot sa imi dau seama ce anume te poate aduce la o asemenea stare de disperare, la o asemenea stare de tristete. Nici nu vreau sa judec. Am aflat ca nu este bine sa judeci oamenii pentru faptele lor, chiar daca nu le gasesti nicio motivatie morala.

Dupa o discutie cu un medic psihiatru am aflat ca pentru 15% dintre sinucideri este de vina depresia. Apoi, cum stiam si de la alti oameni, mi s-a spus ca evenimentele negative de viata, pierderile, stresul si consumul de alcool in exces sau de droguri pot duce la sinucidere. Mai mult, unii beau sau se drogheaza pentru a-si face curaj sa duca gestul pana la final. Desi lucrez la un ziar si lumea isi inchipuie ca ziaristii vor numai "crime, sinucideri si scandaluri", eu nu imi doresc asta. Nu imi plac vestile proaste, nu imi plac stirile despre sinucideri sau crime, desi astea fac cele mai multe citiri. Nu vreau sa scriu sau sa citesc despre oameni care isi iau viata si ii trag dupa ei si pe copiii lor.

Nu vreau sa mai scriu despre asta si, din acest motiv, ridic si eu un semnal de alarma: Oameni buni, prieteni ai unor oameni, familii, fiti atenti la cei din jurul vostru si, in caz de nevoie, indrumati-i catre un specialist: medic de familie, psiholog sau psihiatru!

Din discutiile avute in ultimele zile, mi-am dat seama ca multi dintre oamenii aceia care ne par zambitori, care par veseli tot timpul pot avea, de fapt, o masca. O masca sub care se poate ascunde o mare de tristete.


The Suicide -Edouard Manet (1877-1881)

Scoobytza

duminică, 1 aprilie 2012

Pink - So what?

Sunt zile. Sunt zile in care ma simt trista. Sunt zile in care as vrea sa nu ma mai intristez si sa nu ma las doborata de nimicuri...


Scoobytza