marți, 31 decembrie 2019

Momente din viata de parinte

Dragul meu,

Astazi a fost o zi in care m-am relaxat poate prea mult si, in acelasi timp, o zi in care m-as fi afundat si mai mult in delasare si in lenea pe care o aveam acum vreo cativa ani si pe care o vedeam ca o normalitate... (iar acum visez la acea lene intrebandu-ma cate lucruri putem sa facem noi, parintii, pentru un pui de om)

Ma simt un pic vinovata. Bine, un pic mai mult. T. mi-a spus acum cateva minute: "Mami, eu vreau sa dorm cu tine si tu doar ma certi!".... Da, ma simt prost.

T. a dormit mai tarziu de amiaza (dupa ceva crize de personalitate), dimineata am avut parte de niste crize din cauza soldateilor pe care mi i-a cerut sa ii fac (and guess what: cat am fugit la alimentara din scara sa iau paine, pustiul a furat 4 bomboane de ciocolata si nu a  mai avut chef de mancat), crize de somn...iar acum, seara, la somn am ridicat tonul la el. Cand culci la un copil, 2 ore pe zi (minim!), mai cedezi si psihic. 

Da, ma simt vinovata. Imi pare rau ca nu am avut aceasi rabdare pe care o am deobicei cu el. Si imi pare rau pentru asta. 

Relaxarea mea de azi a constat si in faptul ca am dormit de amiaza (am facut curat, mancare etc), ceea ce m-a adus pe linia de plutire... Dar...figurile dinainte de somn, m-au facut sa cedez si, in loc sa fiu calma, sa ii explic ca trebuie sa doarma (moment in care a intervenit tata-sau cu rabdarea lui nebanuita) l-am certat. As fi  vrut sa butonez telefonul linistita, sa ma uit la tv, la un serial.... ca doar de 4 ani si 2 luni tot culc un copil, minim o data pe zi.

Insa...mi-am dat seama inca o data ca gresesc. Ca un copil, in inocenta lui, poate sa te faca knock out, doar prin 2 vorbe: "Mami, vreau sa dorm cu tine, dar tu ma certi!"

Of....pur si simplu, azi nu eram eu, cea care te tine mereu in brate la somn, iti aranjeaza paturica pe tine, de vreo 3 ori, isi schimba pozitia in pat ca sa te tina in brate cum iti place tie...Azi am fost egoista, insa chiar si asa, Tu, esti cea mai mare realizare si fericire din viata noastra. Noroc ca in zilele proaste, ma pot baza pe taticul tau, sa echilibreze balanta!

Cu multa iubire, 

Mama ta


Ps: Da...stiu, n-am mai scris de 4 ani pe blog. Timpul a trecut dureros de repede, eu am adus pe lume un baietel minunat, l-am crescut impreuna cu taica-sau...si am uitat acest blog. Am instalat aplicatia blogger pe telefon si poate asa, o sa imi scriu mai des gandurile.