Dor de casa...

Nici nu imi vine sa cred cat de tare imi e dor de casa, de prietenii mei, de munca mea la ziar. Si cine ar fi crezut?

Citesc Ziua de Cluj cu un mare drag si ma gandesc la momentul in care imi voi relua locul in echipa celui mai bun ziar clujean.:)
Ce subiecte o sa am? Pe ce departament o sa fiu? Pe sanatate, din nou? Sau pe eveniment? - toate astea sunt intrebari care imi vin in minte de fiecare data cand citesc ziarul pe internet.

Am colegi noi. Poe imi spune ca sunt multi, insa mie imi lipsesc cei vechi. Si majoritatea dintre ei au plecat. Biro, Golbi, Oana, Monica, Cosmin...Oare o sa fie aceeasi atmosfera in redactie? O sa vedem...

Pe de alta parte, in octombrie voi incepe anul trei de facultate. Ultimul. Am facut oare alegerea buna cand am dat la jurnalism? Trebuie sa imi scriu licenta si nici nu am habar cu ce se mananca o licenta.

Acasa. Dap...Primul popas pe care il voi face cand ma voi intoarce din SUA va fi acasa "unde-i cald si bine". O sa imi petrec cateva zile cu tati si cu Cristina, singura dintre prietenii mei din Valcea si din liceu, cu care am pastrat o stransa legatura si de care ma simt la fel de apropiata ca si in urma cu trei ani. Apoi, Clauditza si Vocea Valcii. Locul unde am crescut si am invatat sa vad altfel lumea. Locul in care am invatat ca orice eveniment poate fi stire, in care am invatat ca un caine care musca un om nu este stire, dar daca omul musca cainele atunci avem stirea. Ciudat. Trebuia sa invat asta la facultate. Nu a fost asa. Tot ceea ce (nu) stiu azi a fost (sau nu) invatat prin practica.

• Soarele a rasarit demult peste Ramnicu Valcea. Este ora 14 si sunt in autocar. Inima imi bate cu putere cand vad pancarta pe care scrie "Bine ati venit in Ramnicu Valcea". Acasa. In sfarsit, acasa. Am trecut cu brio peste prima luna de facultate. Atat de schimbat este totul! "Mall-ul din centru este aproape gata", imi spun cand Dacos-ul trece pe langa el. "Si au pus flori pe podul Vinerii Marii. Ahh, uite-l pe tipul blondut de la 11 F. Oare mai tine minte ca anul trecut veneam la ei in clasa in pauze sa vorbesc cu Ramona", adaug intr-o conversatie cu mine. Si autocarul merge pe strada Dacia. Inca un pic, numai 2 minute. Parcheaza.

Undeva in departare, din autocar, vad aceeasi fata parca un pic imbatranita a tatalui meu. Ii e greu fara mine. Stiu. In spatele lui e Georgiana. Mereu aranjata, machiata. Frumoasa si cu un zambet mare. Le fac cu mana. Tata zambeste. Deodata a intinerit. Nu se mai simte singur. Am venit acasa si are cu cine vorbi din nou. Eu ii pot spune inca o data cat de mult il iubesc. Cat de mult ii iubesc pe amandoi, pe toti trei chiar daca mami e atat de departe.

Acasa. Sunt acasa din nou.
• Scoobytza