Pentru fiecare bucatica de istorie, pentru fiecare amintire, pentru fiecare zi frumoasa traita aici. Il iubesc pentru aerul pe care il respir in fiecare zi, pentru arhitectura lui, pentru ca nu m-am nascut aici si pentru ca, inca, nu i-am aflat toate povestile.
Eram in Marty atunci cand mi-am aruncat privirea la cladirea de peste strada. Fata sculptata a unei femei ma urmarea. Am incercat sa ii transmit ceva, dar nu puteam. Supa mi s-a racit, in timp ce ochii mei au incercat sa prinda o farama de istorie din viata acelei sculpturi. Atunci am devenit mai constienta. Zi de zi, ma plimb pe strada Horea. Merg inainte, fara sa privesc in jurul meu. Sute de oameni fac la fel.
Sculptura acelei femei are si ea o poveste. As vrea sa o cunosc. Imi pare rau ca nu am apucat sa traiesc acum 100- 200 de ani, intre calesti trase de cai, ca nu am apucat sa ii vad pe bunicii cu joben...
Scoobytza
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu