Drama războiului din Fâşia Gaza a fost transpusă în imagini de liceenii clujeni de la Liceul Teoretic “Lucian Blaga”
Cristina PÎRVU
cristinapirvu@ziuadecj.ro
13 elevi de liceu ajutaţi de un profesor de română de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” şi de pictorul Octavian Grigoraş vor merge la sfârşitul acestei luni la Festivalul Mondial al Creativităţii de la San Remo, unde se vor prezenta cu un scurt metraj de nouă minute despre Războiul din Fâşia Gaza. Adolescenţii se confruntă însă cu lipsa finanţării pentru a participa la festivalul al cărui mare premiu va fi o întâlnire cu celebrul actor Robert de Niro.
Ideea de a face un film despre Fâşia Gaza le-a venit liceenilor datorită unei colege, Al Astal Zanaiba, a cărei familie provine din zonă şi s-a luptat cu neputinţa de a părăsi locul. „Toată familia mea este din Fâşia Gaza, iar pe timpul războiului am ajuns într-o situaţie dificilă. În cele 20 şi ceva de zile cât a durat conflictul eram numai cu ochii la televizor şi dădeam telefoane pentru a afla cum sunt rudele noatre”, a declarat Al Astal Zanaiba, în vârstă de 17 ani şi personajul principal al scurtmetrajului „Five”. Fata a povestit că familia ei a ajuns în România în urmă cu 13 ani, tocmai pentru a scăpa dintr-un loc unde războiul există de peste 60 de ani. „În timpul conflictului din Gaza au murit câţiva membri ai familiei mele pe care nu îi cunoşteam foarte bine. Oamenii nu puteau să iasă din casă, nu mai aveau mâncare şi nici apă. Sper să nu mai fie război”, a încheiat tânăra, de la a cărei poveste a pornit scurtmetrajul „Five”. Acesta prezintă războiul ca dramă şi, în special, Războiul din Fâşia Gaza pe cinci planuri. „Este povestea reală a protagonistei a cărei familie a fost sechestrată în zonă. Filmul mizează puternic pe conotaţiile simbolice, are mai multe planuri care converg spre drama războiului. Sunt puse în discuţie atitudini fundamentale ale noastre, spre exemplu tipa care se uită la televizor acasă şi urmăreşte războiul. Ea se află într-o stare de neutralitate”, a declarat Adrian Mureşan, profesorul de Limba şi Literatura Română care i-a coordonat pe micii actori.
Scurt metrajul liceenilor începe cu imaginea tristă a unor blocuri, apoi spectatorul este transpus în casa adolescenţilor ce vor deveni personajele principale ale războiului. De fapt, aceştia sunt imaginea a peste 1.000 de persoane din Fâşia Gaza care au fost prinse într-un război ce nu este al lor şi unde au trebuit să facă totul ca să îşi salveze vieţile. Pe parcursul filmului, toate cele cinci planuri se întrepătrund pentru a da o notă de real. Vedem două păpuşi care vorbesc una cu cealaltă despre tragedia războiului şi felul în care oamenii se omoară între ei. Păpuşile nu cunosc motivul şi pot simboliza tocmai oamenii prinşi în mirajul războiului, oamenii nevinovaţi care sunt în pericol de a-şi pierde vieţile. Un alt plan prezent este cel al normalităţii, al cotidianului, reprezentat prin adolescenta care se uită la televizor şi urmăreşte imagini din război, fără să se întrebe însă ce este în spatele acelor imagini. Pe de altă parte, spectatorul este introdus în imaginea dură a războiul tocmai prin intermediul televizorului care se contopeşte cu viaţa copiilor din Fâşia Gaza care se ascund de bombe şi aleargă pentru a-şi salva viaţa. În imagini îşi face apariţia adolescentul care se joacă pe calculator tocmai un joc violent. Un alt plan ne prezintă copilul care se taie la un deget în timp ce decupa bucăţi de hârtie, iar mama îl îngrijeşte cu drag. Apare în imagini tânărul – victimă a războiului şi cel care învaţă să tragă cu pistolul. Toate aceste planuri îmbinate reprezintă munca care a durat aproape o lună a unor liceeni. „Noi ne-am înscris la secţiunea free topic a Festivalului Mondial al Creativităţii şi am fost singurii din ţară selectaţi pentru a participa”, a declarat Cosmin Gherman, în vârstă de 18 ani, unul dintre protagoniştii filmului. Ziua de 13 februarie a fost cu noroc pentru liceeni clujeni, care au trimis, în acea zi, prin poştă, plicul cu DVD-ul filmului juriului. „N-am prea avut condiţii pentru a realiza filmul. Am lucrat cu două camere video semiprofesioniste, iar când trebuia să trimitem filmul juriului ne-am dus la poştă şi i-am rugat să aştepte până am terminat montarea acestuia”, povesteşte pictorul Octavian Grigoraş, cel care alături de profesorul Adrian Mureşan au scris şi regizat scurt metrajul. Liceenii întâmpină însă probleme. Pentru a putea merge la San Remo ca să reprezinte România au nevoie de bani pentru cazare şi transport. „Finala festivalului are loc între 18 şi 22 martie la San Remo, însă am întâmpinat probleme cu finanţarea. Am făcut mai multe demersuri pentru a obţine bani de la Primărie, însă nu am primit nici un răspuns. Cazarea au plătit-o părinţii copiilor. Premiul cel mare va fi o întâlnire cu Robert de Niro”, a declarat profesorul Adrian Mureşan. Pentru a putea participa la competiţie, liceeni trebuie să plătească 165 de euro cazarea la care se adaugă încă 100 de euro de persoană pentru transport.
5 comentarii:
e bine ca se mai fac si lucruri bune in liceele din romania! asemenea actiuni au in primul rand darul de a trezi constintele, de a-i implica pe elevi, de a-i face sa-si puna intrebari.
multumim pt ajutor...;)
felicitari pt colegii mei ;) chiar ne bucuram pentru ce au realizat pana acum !
Sunt musulman roman si am ramas profund impresionat de ceea ce au facut acesti copii minunati care, desi nu au trait cosmarul din Gaza, au tras un semnal de alarma cu fortele lor micute despre ororile de acolo. Sper din tot sufletul ca acest film sa ia premiul cel mare. Dar, mai presus de orice, imi doresc sa nu mai fie razboaie in care sa moara copii si femei nevinovate.
Iti doresc o primavara frumoasa!
Trimiteți un comentariu