miercuri, 8 decembrie 2010

Mi-e mila...




de oamenii batrani. Nu pot sa imi inchipui cum o sa fiu eu cand o sa implinesc 60-70 sau 80 de ani. Vinerea trecuta, dupa lansarea unei carti, impreuna cu un amic am baut un suc. Pe drumul destul de scurt pe care l-am facut un batranel ne-a oprit. Prima data m-a intrebat daca mai exista magazinul Yellow ( de peste strada de Insomnia), iar eu i-am spus ca nu. Apoi, omul in timp ce incerca sa ajunga pe strada Napoca ne-a intrebat pe mine si amicul meu cam cati pasi mai sunt pana la semafor. Atat de rau mi-a parut de omul ala, care era mai pierdut decat un copil de cativa ani. Problema lui era ca nu vedea... si, cel mai probabil, ii lipseau banii sa isi cumpere o pereche de ochelari.

Alta zi, alti oameni batrani. Azi am avut ceva subiect unde am intalnit batranei. O femeie cu ochii in lacrimi ne-a spus ca are o pensie de doar 300 de lei si ca pentru a-si cumpara medicamente are nevoie de bani pe care, de cele mai multe ori, ii imprumuta.

In statie, o batranica. A venit cu un mers greoi inspre mine. M-a intrebat ce autobuze se apropie de statia de autobuz. "E cumva si un 33?" - m-a intrebat femeia. Erau un trei si un 32.

Ma sperie batranetea. Atunci cand esti copil si nu te poti descurca ii ai pe parintii tai, dar cand imbatranesti, parintii dispar, poti sa ai sau nu copiii... poti sa fii singur.
Scoobytza

Un comentariu:

MunteanUK spunea...

Sa dea Dumnezeu sa imbatranesti frumos, daca de pe acum te intrebi cum o fi la batranete si ai compasiune pt cei deja ajunsi in acea etapa!

Frumoase gandurile tale!