Amintiri din copilarie 1

Azi mi-am amintit cu mare drag despre o parte din copilaria mea. Dulce si fara griji asa a fost ea.
Inconjurata de carti din cele mai frumoase, de Sailor Moon, Sandy Bell, Mila voleibalista...si multi altii. Voi scrie o particica din ea. Un fragment atat de drag incat pe alocuri imi vine sa zambesc...
Imi face placere sa imi aduc aminte de copilaria mea si de locurile unde mi-am petrecut cea mai mare parte din viata.

M-am nascut in Dragasani, orasul viilor si al vinului. Un oras micut si frumos, insa numai doi ani i-am petrecut acolo pentru ca urmatorii 11 au fost in Sfantu Gheorghe, in Covasna.


Si aici incepe povestea copilariei mele pentru ca aproape toate amintirile mele sunt legate de un oras mic, frumos.
Daca inchid ochii in fata imi apare imaginea mea plimband caruciorul cu micuta mea surioara prin fata blocului. O alta imagine care imi vine in minte este cea a primei zile la gradinita. Cred ca aveam vreo patru ani, iar ea, micuta mea Georgi, avea numai doi anisori. Gradinita noastra era situata in centrul orasului si... era mare. Atat de mare...
Georgi s-a speriat cand a plecat tati la munca si a inceput sa planga. Se uita pe geam si plangea. Degeaba au incercat sa o impace educatoarele, degeaba am luat-o in brate...
In prima ei zi de gradinita s-a facut saracuta de rusine... s-a scapat pe ea ca orice copilas de doi ani, iar d-na Margareta a avut grija sa o spele, sa ii dea de mancare si chiar sa o adoarma.

Apoi cu trecerea timpului...s-a obisnuit micuta. In primul an am fost in aceeasi grupa, insa in anii urmatori invatam in grupe diferite, dar tati ne gasea mereu impreuna pentru ca inainte de a se face ora patru dupa amiaza ma scuzam in fata educatoarei si ii spuneam ca vreau la baia. Da' de unde! La grupa mica aterizam. Acolo...era stiut. Veneam sa il astept pe tati.
Si de cate ori nu l-am asteptat cu orele.
Programul tatalui meu nu era ca al celorlati parinti. Intotdeauna intarzia. Nu stiu daca o facea intentionat, dar eu sigur l-am mostenit. Asa ca in anii gradinitei am asistat la multe "barfe" si "cafele" cu educatoarele de la gradinita. Si de fiecare data... ii spuneau tatei: "Domnu' Pirvu aveti grija sa nu mai intarziati"... Yes, sure...:))

Diminetile...erau cele mai ingrozitoare. De multe ori, in special in noptile cand tata lucra... Mama se trezea la ora 5 dimineata si, bineinteles, si noi. Ne imbraca si apoi...porneam repejor catre gradinita din centrul orasului ca doar ea incepea programul la 6 dimineata.
Eram primele la gradinita...pana veneau urmatorii doi copii...si ei vecini de cartier, ai caror parinti lucrau in acelasi loc cu mama.
Mda... Ce vremuri!
Atunci mancam "renumita"(renumita pentru mama pentru ca era singura supa pe care o mancam) supa de chimen si tot atunci... m-am imbolnavit de meninginta, iar micuta mea Georgi s-a speriat vazandu-se singura acasa a plecat singura la niste vecini, iar mama si tata au crezut ca a fugit de acasa. (parintii mei o lasasera acasa disperati de starea mea grava. Vomam in continuu, nu mai stiam de mine plus ca erau plimbati dintr-o sectie in alta a spitalului cu mine)

O alta poveste legata de copilaria mea...imi vine in minte. Nu are nici o logica felul in care le scriu pentru ca intamplarea dinainte a avut loc cand aveam vreo 6 ani, iar aceasta cand abia implinisem 2 ani.

Din ce mi-a povestit mama. Intr-o zi, in timp ce era foarte preocupata de ale ei probleme a observat ca al ei copilas nu mai face nici o boacana, nu mai plange, nu mai face nimic. Saraca a cautat in casa dupa mine. Eu lipsa. A cautat pe sub pat, prin dulap, a mers la vecina de sub noi, la cea de deasupra. Nimic. Copilul i-a disparut fara urma din casa. A chemat Politia (?! parca asa imi amintesc ca mi-a zis mami, dar nu garantez pentru informatie)...si cand colo m-a gasit...in casa. Pe un scaun dormind.
Numai ca acel scaun era sub o masa, iar masa era acoperita o fata de masa...:))




Scoobytza