De fapt, totul a inceput in vacanta din clasa a VI-a spre a VII-a cand m-am mutat din Sfantu Gheorghe. Atunci, de ziua mea - implineam 13 ani- diriginta mi-a facut cadou un jurnal mic portocaliu cu lacatel. Mi-a spus sa imi scriu povestile acolo, sa imi adun gandurile si amintirile in micul jurnal. Si asta am facut. In fiecare zi am scris cat de tare imi era dor de casa, cat de mult uram mutarea in Ramnicu Valcea si ca nu imi placea scoala de "fite" la care invatam.
Tot in acel jurnal, pe care il mai am si acum in biblioteca de acasa, am scris plangand cand am aflat de moartea iepurasului meu "Tutzi Inimioara Pirvu". (asta era un nume URIAS:)))
Apoi, cand timpul a trecut, iar paginile acelei agende s-au umplut, mi-am cumparat noi agendute, caietele colorate in care mi-am scris gandurile. Puneam in ele si fotografii ale mele, ale prietenilor sau, chiar, floricele.
De fiecare data cand le citesc, zambesc. Toate imi aduc aminte de un copil timid, apoi indraznet. O fetita cu ochii caprui care intotdeauna si-a dorit sa creasca mare si sa scrie. Eram eu. "Printesa lui tata" transformata intr-o femeie.
Scoobytza
4 comentarii:
ești o fată bună, băi Pirvu. *după cum ar zice vlad alistar)
Important e ca visul fetitzei sa implinit...a crescut si acum scrie,scrie si iar scrie...;)
Si eu le tineam. Din pacate mama le-a aruncat pe toate, a mai ramas cate unul...salvat prin miracol. Si e placut sa le recitesc, zambind la cum eram eu cu ceva ani buni in urma...
Hello. Sunt curioasă unde ai învăţat în Sfântu Gheorghe... pentru că şi eu tot de-acolo sunt :)
Trimiteți un comentariu