Stau. Stau pe balcon si privesc valurile inspumate ale marii. Ea nu face decat sa imi sporeasca nelinistea si dorul. E o vreme ingrozitoare si asta nu ajuta. Sunt nori, iar vantul bate tare. E a doua zi la mare.

Privesc atent, gandurile imi zboara. La mine, la el, la ceea ce va fi fost, la ceea ce nu va mai fi si ma dispera gandul care are, de multe ori, aceeasi tinta. La naiba cu tot!

Din cand in cand ma molesesc. Ce prostie!- ati spune. Voi nu? O amintire indepartata sau poate chiar prea noua imi brazdeaza inima.

Vremea proasta ma deprima.

(Nu imi mai place sa scriu lucruri personale pe blog pentru ca mereu se gaseste cineva care sa imi zica: am vazut ce ai scris, ce copila esti! Cu toate astea am simtit nevoia sa scriu.)