Si mi-e dor de tineeeee....
Scoobytza
sâmbătă, 31 martie 2012
miercuri, 28 martie 2012
Mutarea de la Sfantu Gheorghe
Anul asta se implinesc 12 ani de cand m-am mutat din Sfantu Gheorghe. 12 ani de cand aveam 13 ani si tot atata vreme de cand nu am mai vazut multi oameni dragi si de cand am parasit locul pe care eu il consideram la acel moment "acasa".
Mi-e dor de mine cum eram atunci si imi e dor de copilaria frumoasa pe care am avut-o. Vestea mutarii din Sfantu Gheorghe in Ramnicu Valcea am primit-o cu o mare tristete. Inca imi aduc aminte cum am primit vestea. Venisem acasa de la scoala, iar taica meu m-a informat scurt: "Peste o saptamana ne mutam". Am inceput sa plang. Auzisem discutiile astea de mai mult timp la noi in casa, dar nu credeam vreodata ca se vor concretiza. Am plecat atunci de acasa plangand. Era iunie si lacrimile imi invadau ochii, am traversat strada cu neatentie, iar o masina aproape ca era sa ma loveasca. Din fericire, soferul a oprit la timp. M-am oprit doar cand am ajuns acasa la prietenele mele Roxana si Geta, iar Ana, prietena mea cea mai buna de atunci, a venit si ea sa imi fie alaturi. Plangeam si nu intelegeam de ce. De ce trebuie sa imi parasesc casa, de ce trebuie sa plec? Nu am inteles foarte multa vreme lucrul asta. "Ne mutam ca sa fim mai aproape de casa, mai aproape de bunici", imi spunea tata. Parintii mei nu intelegeau atunci ca nu avem acelasi "acasa".
M-a durut ingrozitor mutarea. Ultima saptamana petrecuta la scoala din Sfantu Gheorghe a fost printre cele mai placute, lucru care a ingreunat mutarea. In fiecare zi radeam cu colegii si mi-am petrecut ziua de nastere cu ei. Erau prezenti la ziua mea Adi "Pirjolica", Diana, Ana, Roxi, Geta si multi, multi altii de care acum nu imi mai amintesc. De la diriginta mea am primit atunci primul meu jurnal, primul din multe altele in care imi scriam gandurile de copil.
A doua zi m-am mutat. Era 13 iunie 2000. Cea mai trista zi pentru mine a fost atunci. Mi-am luat la revedere de la Ana, care a trecut pe la mine inainte de ore. Am plans mult. Poate mai mult ca oricand... A trebuit sa imi schimb viata, sa cunosc alti oameni, sa am o noua casa.
Dupa cativa ani petrecuti in Valcea, am decis sa ma mut din nou. De data asta decizia a fost a mea. Am ales Clujul sau Clujul m-a ales pe mine. Nu regret decizia, ci ma bucur de ea in fiecare zi. As fi putut pleca din tara si inca mai pot. Am unde merge, dar mie, deocamdata, imi place aici si ma simt bine in noua mea casa. Clujul e pentru mine acasa pentru ca am multi oameni dragi care imi sunt alaturi.
Scoobytza
Amar a morir
Aseara am urmarit productia columbiano-mexicana "Amar a morir". Filmul este minunat.:)
• Scoobytza
• Scoobytza
luni, 26 martie 2012
La otra familia si Volverte a Ver
De vreo doi-trei ani am facut o pasiune pentru filmele sud-americane si se pare ca nu m-am inselat. Tocmai am terminat de vizionat pelicula "La otra familia" care ii are in rolurile principale pe actorii Ana Serradilla (a mai jucat in filmul Cansada de besar sapos), Luis Guzman (cunoscut mai degraba pentru roluri in telenovele, insa nu imi amintesc vreuna pe moment -n.red), Jorge Salinas (si el cunoscut pentru roluri in telenovele). Hendrix, un copil de sapte ani, a fost abandonat de mama sa (Nina) care este dependenta de droguri. Ivana, prietena cea mai buna a Ninei, incearca sa il ajute pe micut asa incat ii roaga pe prietenii sai, cuplul de gay format din Chema si Jean Paul, sa il ingrijeasca pe copil. Cei doi se ataseaza de Hendrix, il inscriu la scoala si ii ofera toate conditiile pe care acasa nu le-ar fi avut niciodata. Din pacate, se lovesc de prejudecatile oamenilor care nu vad cu ochi buni ideea ca un cuplu de gay sa creasca un copil si, pe langa asta, iubitul drogat al mamei lui Hendrix il rapeste pe copil si il vinde unei familii "normale".
"La otra familia" este un film minunat care are un scenariu deosebit si reuseste sa iti capteze atentia. Nu am mai vazut inca un film atat de bun ca si acesta pe ideea adoptiei unui copil de catre un cuplu de gay, dar si pe ideea prejudecatilor pe care oamenii le au cu privire la acesti oameni.
Aseara am vazut un alt film mexican care se numeste "Volverte a Ver". Sud-americanii fac niste filme foarte faine, chiar extraordinare, insa sunt destul de greu de gasit. "Volverte a Ver" este o poveste de dragoste simpatica intre un designer si o moderatoare de la radio. Eu am vazut acest film direct de pe youtube.com pentru ca nu l-am gasit in alta parte.
Dupa ce am vazut "Volverte a Ver" am descoperit si trupa de fantasy-pop Belanova care interpreteaza o melodie care mi-a placut si pe care am ascultat-o intreaga zi:
Scoobytza
"La otra familia" este un film minunat care are un scenariu deosebit si reuseste sa iti capteze atentia. Nu am mai vazut inca un film atat de bun ca si acesta pe ideea adoptiei unui copil de catre un cuplu de gay, dar si pe ideea prejudecatilor pe care oamenii le au cu privire la acesti oameni.
Aseara am vazut un alt film mexican care se numeste "Volverte a Ver". Sud-americanii fac niste filme foarte faine, chiar extraordinare, insa sunt destul de greu de gasit. "Volverte a Ver" este o poveste de dragoste simpatica intre un designer si o moderatoare de la radio. Eu am vazut acest film direct de pe youtube.com pentru ca nu l-am gasit in alta parte.
Dupa ce am vazut "Volverte a Ver" am descoperit si trupa de fantasy-pop Belanova care interpreteaza o melodie care mi-a placut si pe care am ascultat-o intreaga zi:
Scoobytza
vineri, 23 martie 2012
Linistita (text fara inceput si sfarsit)
Dupa suficient timp sunt linistita...stau in pat cu laptopul in brate. Imi place caldura pe care o emana laptopul, iar langa mine se afla ursuletul de plus. Langa el e si un catelus. Stau in pat si citesc bloguri. Imi place sa fac lucrul asta. Urmeaza sa ma uit si la un serial-doua in timp ce voi rontai cateva felii dintr-un pomelo. Sunt singura, insa nu mai resimt singuratatea asta asa cum as fi facut in urma cu ceva timp. Faptul ca m-am impacat cu mine, imi permite "luxul" de a ma simti bine cand sunt singura.
Saptamana asta mi-am dedicat-o iesirilor si intalnirilor cu prietenii. Am simtit ca trebuie sa fac lucrul asta pentru ca nu vreau sa ma afund, din nou, in ceea ce inseamna doar omul de langa mine. Aproape mereu cand am fost intr-o relatie m-am implicat atat de mult incat am uitat de prieteni si, cred, ca asta este o chestie destul de comuna, noua, femeilor. Vad acest lucru, mai ales, in prietenele mele. Cele mai disponibile la iesire, la intalniri, la confesiuni altfel decat prin telefon sau o data pe saptamana sunt prietenele mele care sunt singure. Singure cum am fost si eu, singure, dar inconjurate de o multime de oameni. Stiti, eu cred ca oamenii resimt singuratatea mai ales atunci cand sunt depresivi, cand ceva din viata lor nu mai functioneaza, atunci cand nu isi dau seama ce ar trebui sa faca sau cum ar trebui sa faca, cand nu stiu sa faca alegeri. Intr-un final insa toate lucrurile se aseaza. Cineva de sus le aseaza. Uneori trecem prin lucruri pe care nu ni le-am imaginat niciodata pentru noi, iar uneori pentru faptele noastre suntem pedepsiti, de cele mai multe ori insa lucrurile se aseaza inspre bine. Vreau sa fiu optimista. Imi doresc asta. Sunt puternica si am trecut peste multe. Am fost depresiva, am cazut si m-am ridicat, am gresit si m-am ridicat, am luat-o de la capat. Vreau sa cred ca zambetul, optimismul si psihicul puternic m-au facut ceea ce sunt si ca, poate, m-au maturizat!
Scoobytza
Saptamana asta mi-am dedicat-o iesirilor si intalnirilor cu prietenii. Am simtit ca trebuie sa fac lucrul asta pentru ca nu vreau sa ma afund, din nou, in ceea ce inseamna doar omul de langa mine. Aproape mereu cand am fost intr-o relatie m-am implicat atat de mult incat am uitat de prieteni si, cred, ca asta este o chestie destul de comuna, noua, femeilor. Vad acest lucru, mai ales, in prietenele mele. Cele mai disponibile la iesire, la intalniri, la confesiuni altfel decat prin telefon sau o data pe saptamana sunt prietenele mele care sunt singure. Singure cum am fost si eu, singure, dar inconjurate de o multime de oameni. Stiti, eu cred ca oamenii resimt singuratatea mai ales atunci cand sunt depresivi, cand ceva din viata lor nu mai functioneaza, atunci cand nu isi dau seama ce ar trebui sa faca sau cum ar trebui sa faca, cand nu stiu sa faca alegeri. Intr-un final insa toate lucrurile se aseaza. Cineva de sus le aseaza. Uneori trecem prin lucruri pe care nu ni le-am imaginat niciodata pentru noi, iar uneori pentru faptele noastre suntem pedepsiti, de cele mai multe ori insa lucrurile se aseaza inspre bine. Vreau sa fiu optimista. Imi doresc asta. Sunt puternica si am trecut peste multe. Am fost depresiva, am cazut si m-am ridicat, am gresit si m-am ridicat, am luat-o de la capat. Vreau sa cred ca zambetul, optimismul si psihicul puternic m-au facut ceea ce sunt si ca, poate, m-au maturizat!
Scoobytza
sâmbătă, 17 martie 2012
Praga
A fost foarte frumos in Praga. Aveam nevoie de o iesire dupa stresul din ultima perioada si gandurile mai mult sau mai putin triste pe care le am avut in ultimele luni. Am mers pe strazile din Praga si am admirat arhitectura cladirilor, i-am urmarit pe cantaretii de pe strazi si m-am minunat de oamenii fara adapost care dormeau pe unde apucau. Praga a fost plina de turisti week-endul trecut si, cred, ca este plina de ei in fiecare zi din an. Cei mai multi dintre turisti erau spanioli, italieni si chinezi. E de inteles insa afluxul acesta de oameni. In Praga totul este frumos. Desigur, nici acolo nu scapi de kitch-ul magazinelor de suveniruri, insa orasul asta din Cehia are ceva special. Locul asta m-a facut sa imi doresc inca o data sa fi avut sange albastru intr-o viata anterioara si sa pasesc intr-o sala de bal dintr-un castel impresionant.Legitimatia de presa ne-a ajutat si ne-a oferit o serie de reduceri si gratuitati la obiectivele turistice pe care le-am vizitat: turnul ceasului astronomic, castelul din Praga si castelul Lobkowitz... Am vizitat casa lui Kafka si o multime de catedrale. Excursia la Praga a fost una minunata si m-am bucurat de ea, mai ales, pentru ca m-a ajutat sa ma detasez de Cluj.
Scoobytza
joi, 15 martie 2012
miercuri, 14 martie 2012
Revolta impotriva taximetristilor!
Aviz pentru toti prietenii mei: Cand ma auziti ca vreau sa iau un taxi, dati-mi un sut in fund! Cel putin o perioada cred ca o sa ii las someri pe taximetristii din Cluj care, datorita mie si a altora, au avut un banut in plus sa isi plateasca cheltuieli, facturi sau poate un litru-doi de benzina sau motorina.
Lasand la o parte, taximetristii care asculta manele, care fumeaza ca serpii, care trec pe rosu sau merg cu prea multa viteza, lasandu-i de-o parte pe taximetristii care atunci cand aud adresa Helthai Gaspar, 1B, sediul ZIUA si Realitatea, incep sa imi povesteasca toata viata lor, in aceasta seara am decis sa ma revolt impotriva taximetristilor de nimic! Impotriva acelora care sunt nesimtiti cu clientii si lipsiti de respect. Unul dintre cele mai esentiale lucruri in orice meserie ai avea este respectul.
In seara asta, am decis sa ies cu Andra si Razvan la un ceai. Pentru ca Andra a ajuns mai repede la local, am decis sa luam taxiul. Surpriza insa! Taximetristul nostru care a pornit frumos din fata de la Mc din Manastur, a mers apoi pe Izlazului, pe Calea Manastur si apoi a decis sa faca o schimbare a traseului... Cum? Pentru vreo 2 lei in plus pe magnificul ceas care ne taxeaza a intrat pe strada Clinicilor, iar apoi a ocolit Piata Unirii ca sa ne lase pe Memo. Am lasat de la mine, desi la un moment dat, eu si Razvan ne uitam unul la celalalt si asteptam sa vedem unde anume are de gand sa ne duca individul. I-am platit cursa, de 9 lei si un pic si numai de'a dracu' am asteptat sa imi dea rest un leu.
Dupa rasete, zambete si povesti prin oras, avand in vedere ca afara picura, iar eu nu aveam nici cel mai mic chef sa umblu prin frig, i-am propus lui Razvan sa mergem spre casa tot cu taxi. Surpriza numarul doi a serii. Individul ne duce frumos pana pe Izlazului. Ne lasa in fata blocului. Suma de achitat: 7,90. Ii dau omului zece lei si astept restul. Si astept si astept si iar astept. Intr-un final imi zice tipul... ca nu am sa ii dau 2-3 lei ca el nu are sa imi dea rest. Fucking shit! Daca nici la 10 lei nu ai de unde da rest ca taximetrist, nu stiu ce sa mai zic! Sictirita, am iesit din masina. Chiar cand sa ma dau jos, imi zice individul daca vreau sa astept ca merge sa schimbe banii! Da' de unde! "Tine-ti aia 2 lei rest si fa ce vrei cu ei", imi venea sa ii arunc in fata.
Astea doua sunt experientele cele mai recente cu taximetristi. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca nu as fi avut un leu sau doi sa achit cursa intreaga? M-ar fi lasat vreunul dintre taximetristii astia de prost gust sa ies din masina, asa, fara nicio mustrare? Imi mai aduc aminte de un taximetrist care nu a vrut sa lase un amic sa plece de la el din masina pentru ca nu mai avea sa ii dea un leu. Imi aduc aminte de un altul care ne-a luat pe mine si pe un coleg de la redactie intr-o dupa-masa si tot drumul ne-a vorbit despre problemele lui, despre faptul ca i-a lovit unul masina. Povesti de adormit copiii si, totusi, le-am ascultat. Sunt genul de om care lasa bacsis oriunde merge si genul care lasa bacsis cu drag atunci cand servirea e pe masura, dar mi se pare o nesimtire maxima sa iti furi clientii in felul asta.
Ultimul taximetrist dragut pe care l-am intalnit a fost in urma cu vreo luna. Eram cu sora-mea in masina si radeam. A fost respectuos, a intervenit in discutie atunci cand a crezut ca e potrivit si ne-a dus cu grija acasa, fara sa ocoleasca sau sa faca tot felul de smecherii. Din pacate, oamenii de genul asta se imputineaza.
Scoobytza
Lasand la o parte, taximetristii care asculta manele, care fumeaza ca serpii, care trec pe rosu sau merg cu prea multa viteza, lasandu-i de-o parte pe taximetristii care atunci cand aud adresa Helthai Gaspar, 1B, sediul ZIUA si Realitatea, incep sa imi povesteasca toata viata lor, in aceasta seara am decis sa ma revolt impotriva taximetristilor de nimic! Impotriva acelora care sunt nesimtiti cu clientii si lipsiti de respect. Unul dintre cele mai esentiale lucruri in orice meserie ai avea este respectul.
In seara asta, am decis sa ies cu Andra si Razvan la un ceai. Pentru ca Andra a ajuns mai repede la local, am decis sa luam taxiul. Surpriza insa! Taximetristul nostru care a pornit frumos din fata de la Mc din Manastur, a mers apoi pe Izlazului, pe Calea Manastur si apoi a decis sa faca o schimbare a traseului... Cum? Pentru vreo 2 lei in plus pe magnificul ceas care ne taxeaza a intrat pe strada Clinicilor, iar apoi a ocolit Piata Unirii ca sa ne lase pe Memo. Am lasat de la mine, desi la un moment dat, eu si Razvan ne uitam unul la celalalt si asteptam sa vedem unde anume are de gand sa ne duca individul. I-am platit cursa, de 9 lei si un pic si numai de'a dracu' am asteptat sa imi dea rest un leu.
Dupa rasete, zambete si povesti prin oras, avand in vedere ca afara picura, iar eu nu aveam nici cel mai mic chef sa umblu prin frig, i-am propus lui Razvan sa mergem spre casa tot cu taxi. Surpriza numarul doi a serii. Individul ne duce frumos pana pe Izlazului. Ne lasa in fata blocului. Suma de achitat: 7,90. Ii dau omului zece lei si astept restul. Si astept si astept si iar astept. Intr-un final imi zice tipul... ca nu am sa ii dau 2-3 lei ca el nu are sa imi dea rest. Fucking shit! Daca nici la 10 lei nu ai de unde da rest ca taximetrist, nu stiu ce sa mai zic! Sictirita, am iesit din masina. Chiar cand sa ma dau jos, imi zice individul daca vreau sa astept ca merge sa schimbe banii! Da' de unde! "Tine-ti aia 2 lei rest si fa ce vrei cu ei", imi venea sa ii arunc in fata.
Astea doua sunt experientele cele mai recente cu taximetristi. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca nu as fi avut un leu sau doi sa achit cursa intreaga? M-ar fi lasat vreunul dintre taximetristii astia de prost gust sa ies din masina, asa, fara nicio mustrare? Imi mai aduc aminte de un taximetrist care nu a vrut sa lase un amic sa plece de la el din masina pentru ca nu mai avea sa ii dea un leu. Imi aduc aminte de un altul care ne-a luat pe mine si pe un coleg de la redactie intr-o dupa-masa si tot drumul ne-a vorbit despre problemele lui, despre faptul ca i-a lovit unul masina. Povesti de adormit copiii si, totusi, le-am ascultat. Sunt genul de om care lasa bacsis oriunde merge si genul care lasa bacsis cu drag atunci cand servirea e pe masura, dar mi se pare o nesimtire maxima sa iti furi clientii in felul asta.
Ultimul taximetrist dragut pe care l-am intalnit a fost in urma cu vreo luna. Eram cu sora-mea in masina si radeam. A fost respectuos, a intervenit in discutie atunci cand a crezut ca e potrivit si ne-a dus cu grija acasa, fara sa ocoleasca sau sa faca tot felul de smecherii. Din pacate, oamenii de genul asta se imputineaza.
Scoobytza
luni, 12 martie 2012
Midnight in Paris
Ti-ar placea sa ai oportunitatea de a-i cunoaste pe scriitorii din Parisul anilor 20? Ti-ar placea sa ii cunosti pe pictorii Pablo Picasso, Matisse sau Salvador Dali? Dar pe Hemingway? Pe sotii Zelda și Scott Fitzgerald (autorul romanului Marele Gatsby)?
Visul scriitorului american Gil Paterson este sa scrie un roman care sa fie apreciat. Iar o calatorie in timp in Parisul anilor '20 ii ofera aceasta oportunitate. Ideea filmului este una senzationala, iar povestea este frumoasa. "Midnight in Paris" este un film care mi-a placut.
Scoobytza
Visul scriitorului american Gil Paterson este sa scrie un roman care sa fie apreciat. Iar o calatorie in timp in Parisul anilor '20 ii ofera aceasta oportunitate. Ideea filmului este una senzationala, iar povestea este frumoasa. "Midnight in Paris" este un film care mi-a placut.
Scoobytza
duminică, 11 martie 2012
Coco avant Chanel
Cel de-al doilea film pe care l-am vazut ieri cu Audrey Tatou in rolul principal. Un film frumos despre cea care a a fost Gabrielle "Coco" Chanel.
A girl should be two things: classy and fabulous. - Coco Chanel
Coco Chanel quotes:
A woman has the age she deserves.
A women who doesn't wear perfume has no future.
As long as you know men are like children, you know everything!
As soon as you set foot on a yacht you belong to some man, not to yourself, and you die of boredom.
Scoobytza
A girl should be two things: classy and fabulous. - Coco Chanel
Coco Chanel quotes:
A woman has the age she deserves.
A women who doesn't wear perfume has no future.
As long as you know men are like children, you know everything!
As soon as you set foot on a yacht you belong to some man, not to yourself, and you die of boredom.
Scoobytza
sâmbătă, 10 martie 2012
Le fabuleux destin d'Amelie Poulain
Dupa ce am vazut "Le fabuleux destin d'Amelie Poulain", inima mi s-a deschis. M-am identificat cu Amelie si mi-ar fi placut eu sa fiu in locul ei si sa traiesc o iubire fabuloasa. Stiam de multa vreme ca "Amelie" este filmul preferat al Luizei, iar cineva mi-a reamintit acest lucru in urma cu putin timp. Nu stiu de ce niciodata nu am vrut sa il vad pana aseara. Chiar nu stiu. Si am pierdut ani intregi. "Fabulosul destin al lui Amelie Poulain" e un film frumos, un film care ma face sa imi doresc sa invat din nou limba franceza, o limba a iubirii. Povestea din pelicula e si ea superba, iar Audrey Tatou se identifica atat de bine cu personajul pe care il joaca....Amelie spune povestea unei lumi magice, o lume, care, din nefericire, nu imi pare a exista intre noi. Mi-as dori sa ma bucur mai mult de lucrurile simple.... de soare, de o floare, de o ciocolata, de un zambet. Acesta este sentimentul pe care mi l-a lasat "Le fabuleux destin d'Amelie Poulain".
"Sans toi, les émotions d'aujourd hui ne seraient que la peau morte des émotions d'autrefois" - Hipolito (Fara tine, sentimentele mele de astazi ar fi doar umbra moarta a simtamintelor de alta data)
Scoobytza
"Sans toi, les émotions d'aujourd hui ne seraient que la peau morte des émotions d'autrefois" - Hipolito (Fara tine, sentimentele mele de astazi ar fi doar umbra moarta a simtamintelor de alta data)
Scoobytza
marți, 6 martie 2012
Amintiri din copilarie
luni, 5 martie 2012
Ceva
Uneori ma apuca melancolia. Uneori sunt trista. In spatele zambetului mereu existent pe fata mea, cateodata se ascunde tristetea. Uneori ma simt singura, mult prea singura... si mi-e dor... mi-e dor de copilaria mea, mi-e dor de anii de facultate, de clipe frumoase petrecute cu oameni dragi. Uneori, desi sunt inconjurata de multi, multi oameni simt ca eu nu sunt acolo, ca ii privesc detasata. E momentul in care privesc in gol.
Scoobytza
Scoobytza
sâmbătă, 3 martie 2012
La piel que habito
Un film al cunoscutului regizor spaniol Pedro Almodovar. O drama. Un film care merita vazut.
Scoobytza
Scoobytza
De ce presa?
Pentru ca imi place. Pentru ca iubesc adrenalina, stresul, dar si momentele relaxante in care stau pe terasa redactiei si rad cu colegii sau ma gandesc la ceea ce urmeaza sa fac sau sa scriu azi. Pentru ca o data la cateva zile ma intreb: "Oare ce sa mai scriu astazi?". Pentru ca zilele nu sunt intotdeauna la fel si pentru ca un text scris frumos, cu suflet ma face fericita. Pentru ca inca imi place sa vin dimineata la birou.
Saptamana asta a fost una grea pentru mine. Au fost alegeri la Universitatea Babes-Bolyai, dezbateri, apoi, ieri, dupa amiaza am mers la Tarnita ca sa scriu despre cei trei oameni gasiti pe fundul lacului. Da, stiu. Suna ingrozitor sa spui: Am fost acolo cand oamenii aia au fost scosi din lac. Pentru un om obisnuit poate parea ingrozitoare detasarea pe care o capeti fata de evenimente de genul asta atunci cand esti ziarist. Ideea e ca la momentul in care tu esti acolo, trebuie sa iti tii sentimentele in frau, sa iti faci meseria, iar cand ajungi la birou sa scrii ceea ce ai vazut. Mai departe, fiecare dintre noi, cand ajunge acasa se gandeste la ceea ce a vazut, la ceea ce a simtit...
Vineri a fost o zi ingrozitoare pentru mine. Dimineata am venit la birou, oamenii nu imi raspundeau la telefoane. Aveam de facut mai multe interviuri. Raspunsurile nu soseau in timp util. M-am certat cu unul dintre colegii mei, desi nu sunt genul de om certaret. Simteam ca explodez de suparare si de frustrare. Tigara fumata pe terasa statea intr-o mana subtire si tremuranda. Sunt curioasa cum aratam in fata unui om care ma priveste din exterior. Apoi, am primit vestea cu oamenii de la Tarnita. Am plecat, nu m-am gandit prea mult, iar ajunsa acolo am dat de rude indurerate, de tristete. Mi-am facut treaba apoi la ziar. Ieri a fost o zi ingrozitoare sau, cel putin, asa mi se parea mie. Stiu ca intotdeauna o sa reusesc, ca nimic nu e atat de rau cum imi pare in momentele in care cred eu ca nu imi iese subiectul, dar totusi uneori lucrurile astea ma afecteaza. Pun suflet in ceea ce fac si cred ca asta e bine. Ziua de ieri pe care o consideram atat de urata si-a schimbat cursul dupa ce unul dintre oamenii pe care ii apreciez eu cel mai mult si pe care ii respect mi-a spus atat: "Bravo!" Restul nu a mai contat.
Imi place ceea ce fac. Imi place presa si eu nu o vad atat de neagra si urata cum poate o fac altii. Imi plac zilele mele la redactie. Imi plac zilele insorite cand ajung la birou, imi iau doza obisnuita de cola si il rog pe vreun coleg sa stea cu mine la soare, sa povestim. Pentru mine lucrul la ziar nu este ceva obisnuit. Mi se pare mult mai "cool" sa lucrezi la ziar decat intr-o multinationala sau intr-o banca unde, cum imi spunea o prietena, nu ai libertate de miscare.
Scoobytza
Saptamana asta a fost una grea pentru mine. Au fost alegeri la Universitatea Babes-Bolyai, dezbateri, apoi, ieri, dupa amiaza am mers la Tarnita ca sa scriu despre cei trei oameni gasiti pe fundul lacului. Da, stiu. Suna ingrozitor sa spui: Am fost acolo cand oamenii aia au fost scosi din lac. Pentru un om obisnuit poate parea ingrozitoare detasarea pe care o capeti fata de evenimente de genul asta atunci cand esti ziarist. Ideea e ca la momentul in care tu esti acolo, trebuie sa iti tii sentimentele in frau, sa iti faci meseria, iar cand ajungi la birou sa scrii ceea ce ai vazut. Mai departe, fiecare dintre noi, cand ajunge acasa se gandeste la ceea ce a vazut, la ceea ce a simtit...
Vineri a fost o zi ingrozitoare pentru mine. Dimineata am venit la birou, oamenii nu imi raspundeau la telefoane. Aveam de facut mai multe interviuri. Raspunsurile nu soseau in timp util. M-am certat cu unul dintre colegii mei, desi nu sunt genul de om certaret. Simteam ca explodez de suparare si de frustrare. Tigara fumata pe terasa statea intr-o mana subtire si tremuranda. Sunt curioasa cum aratam in fata unui om care ma priveste din exterior. Apoi, am primit vestea cu oamenii de la Tarnita. Am plecat, nu m-am gandit prea mult, iar ajunsa acolo am dat de rude indurerate, de tristete. Mi-am facut treaba apoi la ziar. Ieri a fost o zi ingrozitoare sau, cel putin, asa mi se parea mie. Stiu ca intotdeauna o sa reusesc, ca nimic nu e atat de rau cum imi pare in momentele in care cred eu ca nu imi iese subiectul, dar totusi uneori lucrurile astea ma afecteaza. Pun suflet in ceea ce fac si cred ca asta e bine. Ziua de ieri pe care o consideram atat de urata si-a schimbat cursul dupa ce unul dintre oamenii pe care ii apreciez eu cel mai mult si pe care ii respect mi-a spus atat: "Bravo!" Restul nu a mai contat.
Imi place ceea ce fac. Imi place presa si eu nu o vad atat de neagra si urata cum poate o fac altii. Imi plac zilele mele la redactie. Imi plac zilele insorite cand ajung la birou, imi iau doza obisnuita de cola si il rog pe vreun coleg sa stea cu mine la soare, sa povestim. Pentru mine lucrul la ziar nu este ceva obisnuit. Mi se pare mult mai "cool" sa lucrezi la ziar decat intr-o multinationala sau intr-o banca unde, cum imi spunea o prietena, nu ai libertate de miscare.
Scoobytza
Abonați-vă la:
Postări (Atom)