sâmbătă, 4 aprilie 2015

Jurnalul Annei Frank - o poveste emotionanta din cel de-al Doilea Razboi Mondial


M-am nascut in 12 iunie 1987, iar in ziua in care am implinit 13 ani am primit cadou de la diriginta mea un frumos jurnal portocaliu. Pentru mine, acea zi a fost cea in care am inceput cu adevarat sa scriu. Inca de mica am incercat sa scriu si sa rescriu povesti pe care le-am auzit la scoala sau pe care le-am citit, insa acea zi, 12 iunie 2000, a fost cu adevarat una speciala. Inca mai am jurnalul din acea perioada, jurnal pe care l-am continuat, evident in alte caietele, carnetele si in anii urmatori. Am scris mult in jurnalele mele, am scris despre primul sarut, despre animalele de casa pe care le-am avut, despre parinti, despre ceea ce credeam eu ca este iubirea, despre faptul ca imi doream sa fiu jurnalista (si am fost) sau scriitoare. Jurnalele mele au continut o mare parte din visele adolescentei. Insusi acest blog este un loc in care gandurile si emotiile mele s-au asternut.

Anne Frank s-a nascut in 12 iunie 1929 si (ce coincidenta!) la varsta de 13 ani, in anul 1942, a primit cadoul un jurnal. Acest jurnal a fost alaturi de ea, in cei doi ani, din iulie 1942 pana in 1 august 1944, in care familia Frank (familie de origine evree) s-a ascuns intr-o anexa a fabricii, detinute candva de capul familiei Otto Frank.  Memoriile Annei sunt de-a dreptul emotionante. In zilele de dinaintea intrarii in Anexa, Anne era doar o copila de 13 ani, cu o viata obisnuita, o copila preocupata de jocuri, cadouri si de citit. Pe parcursul celor doi ani petrecuti in Anexa, vedem cum este trait Razboiul din ascunzatoare atat de Anne, cat si de cei sapte oameni care se afla ascunsi alaturi de ea acolo. Timpurile sunt grele, insa prietenii lor reusesc sa ii aprovizioneze la inceput cu hrana suficienta, insa pe masura ce vremea trece in Anexa se instaleaza tensiunea, certurile, alaturi de neajunsurile produse de lipsa mancarii. Sunt zile in care cele doua familii prezente in Anexa raman fara unsoare, mananca zile intregi numai spanac sau numai cartofi. Se remarca interesul familiilor Frank si Van Daan pentru studiu, Aceastia isi achizitioneaza cu ajutorul protectorilor pe care ii au cursuri prin corespondenta, iar cei trei copii, Anne, Margot si Peter, dedica mare parte din timpul lor liber studiului in limbile engleza, franceza, olandeza. Copiii sunt incurajati sa invete istorie, geografie, stenografie astfel incat o data cu terminarea Razboiului sa se poata reintoarce la scoala. In volum, ne sunt prezentate si intrebarile Annei legate de sexualitate, apropierea ei de Peter Van Daan, dar si impotrivirea fata de modul de a gandi al parintilor. Cei doi ani petrecuti in Anexa sunt grei pentru fiecare dintre cei opt locuitori, iar acestia au reguli legate de zgomot, vorbit, mersul la toaleta si multe altele.  Principala legatura cu lumea de afara este pentru cei opt radioul. Acesta starneste in randul lor discutii legate de politica si razboi si le da speranta ca ziua "Debarcarii" va veni, iar ei vor putea parasi Anexa."Jurnalul Annei Frank" este un volum absolut emotionant pe care il recomand din toata inima.

Scoobytza

Un comentariu:

tatiana spunea...

de-a dreptul interesante articolele pe care le publicati. starniti sete de cunoastere