Astazi am mers in vizita la bunicul meu din partea mamei, la Tetoiu. Nu am mai fost demult acolo, de vreo 2 ani si inainte de la inmormantarea bunicii mele. Am stat acolo numai o ora si jumatate, insa am avut timp destul ca sa revad parti din copilaria mea, lucruri pe care le credeam demult uitate.
Inca de cand am intrat pe strada care duce la casa bunicului meu am fost napadita de amintiri. Totul imi parea atat de mic acum, casuta vecinei la care mergeam cu mamaia - pe casa aceea erau intotdeauna, vara, flori agatoare frumos mirositoare. Apoi... cand am vazut poarta albastra, care pe vremuri era verde, mi-am adus aminte de Calu, cainele cel mai frumos si cel mai iubitor din lume. Calu era un caine rosu, foarte inteligent. Bunicul mi-a povestit cum in anii cand traia Calu s-a pierdut si a venit de la 20 de km distanta acasa. Era un caine destept.:)
Cand am intrat pe poarta, pe usa casei, si l-am vazut pe tataia, abia l-am recunoscut. La 73 de ani, imi parea de 80. Cand ne-a vazut ochii au inceput sa ii lacrimeze. Despre el se spunea tot timpul ca era rece, ca nu stia cum sa se comporte, cum sa isi arate dragostea. Asta am simtit-o si acum. Nu vroia sa lacrimeze, nu vroia sa il vedem asa... batran. Parca s-ar fi ascuns. L-am imbratisat, se uita la mine, la Georgiana si nu stia ce sa spuna. I-au venit nepoatele de la oras. M-am uitat in ochii lui verzi -caprui (eu si georgiana nu i-am mostenit ochii), s-a uitat la mine si a exclamat: "Tu semeni cu mine, asa slaba". Am zambit si i-am zis ca da. Cand eram mica toata lumea zicea ca "el e al dracu' si ca de asta e asa ascutit". :)) M-am si imaginat asa. Am povestit cu tataia al meu si mi-a zis ca a ramas cu batranetile si cu fiul lui, Nicolae, care nu si-a gasit o sotie. Am rememorat zilele cand il asteptam pe tataia care venea de la Craiova, de la munca, in mijlocul drumului. Aveam atat de multe emotii pentru ca stiam ca tataia nu venea niciodata cu mainile goale. Tataia ne aducea mereu pufuleti, ciocolatele si portocale. Tot atunci tataia, Sandu - cum il stiu oamenii din sat, ne cumpara inghetata. Duminica prin sat treceau niste tigani cu o caruta si vindeau inghetata roz. El ne cumpara mereu si niciodata nu am mai mancat o inghetata atat de delicioasa. Era atat de frumos. Mergeam la tara cu Georgiana si pentru ca nu imi placea sa merg pe deal cu vacile, fugeam. Legam vacile de pruni si o lasam pe Georgiana acolo. Eu fugeam in via de peste drum de casa si ii pandeam pe bunici care mergeau la munca. De indata ce nu mai ramanea nimeni in curte, intram in casa, unde ma uitam la televizor sau ma jucam.
De la Tetoiu, am si alte amintiri.
Cand s-a nascut Dani, verisorul meu, aveam 8 ani. Eu l-am crescut de la 2 luni la 5 luni. In vara aceea am devenit mamica lui. Ii dadeam lapte si il puneam intr-o copaita pe care o tineam la poarta unde ne jucam cu copiii din sat. Era foarte frumos.
Azi am avut ocazia sa imi reamintesc toate astea. Privind un om imbatranit de viata si de ani, mi-am revazut fragmente din copilarie, m-am revazut pe mine,naiva, pura,un copil nebunatic care si-a rupt piciorul la tara, care mergea la rau sa pescuiasca, care fugea... Am avut o copilarie superba. Mi-am amintit si de bunica mea. O femeie buna, de casa, prietena cu tot satul, sociabila. Cred ca de la ea am mostenit veselia, cheful de viata. Femeia asta, Pusha- cum i se spunea-, era sensibila si buna. Era bunica ce ne astepta cu bunatati, mergea la biserica si ne ducea cu ea la toate inmormantarile din sat. Cand cineva din sat murea, ea plangea de parca omul respectiv i-ar fi fost cel mai bun prieten. Si, acum cativa ani, vreo 5 sau 6, cand i-a venit ei randul sa paraseasca lumea aceasta, a fost insotita pe ultimul drum de o gramada de oameni care au jelit-o. Pe casa bunicilor mei este si acum o funda neagra. O funda care spune> aici a murit un om pe care l-am iubit.
Nu am putut sta la Tetoiu decat o ora si jumatate. Mi-am revazut verisorii, pe Dani si Irina. Micuta de 12 ani cred ca va depasi orice tipar de frumusete din familia noastra cand va creste, cu niste ochi mari albastri. Si Dani e frumos, pacat insa ca e smecheras.:))
Drumul inspre Dragasani este inconjurat de dealuri cu vii si de paduri. In cele aproape 60 de minute petrecute in masina, am privit in gol, asa cum fac intotdeauna. Am visat cu ochii deschisi la ceea ce a fost si ce a devenit viata mea. Am revazut copilaria mea. Ce bine era atunci.
Scoobytza
PS> Voi posta si niste fotografii de la bunici, insa deocamdata le am pe telefonul surorii mele
2 comentarii:
O descriere superba, felicitari, sincer cred ca bunica ta ar fi foarte mandra de tine acum. Citind aceste randuri mi-am adus si eu aminte cum uitam de mine plimbandu-ma prin livezile de la marginea satului bunicii din Salaj, si ajungeam acasa seara doar cu doua mere in buzunar pentru bunici si asteptam cu nerabdare sa beau un pahar cu lapte proaspat, iar dimineata o luam de la capat. Astept cu nerabdare pozele.
O sa postez si pozele de indata ce sora mea le descarca pe laptop.:)
Trimiteți un comentariu