miercuri, 19 mai 2010

Să vă f*t, miticilor!

Ieri seară am plecat spre București destul de veselă și bine dispusă, gândindu-mă că îmi voi rezolva câteva probleme, mă voi întâlni cu vărul meu și voi merge în Piața Victoriei la cel mai mare miting anunțat după 20 de ani. Ei bine, buna dispoziție și umorul mi-au dispărut încă din momentul când am ajuns în Autogara Napoca (care e în aceeași curte cu Autogara Beta) și m-am urcat în autobuzul Fany care venea de la Baia Mare. Tragedie! De îndată ce am urcat în autobuy am simțit un miros pestilențial, un miros de urină de mi-a întors stomacul pe gât și mai că m-a făcut să rămân în Cluj și să îmi bag picioarele în Capitala mă’sii. Ei bine, nu doar mirosul trebuia să îmi provoace mie scârbă ci și oamenii. Am nimerit în cel mai prost loc posibil. Pe scaunul de lângă mine se afla o bătrânică grasă, plecată de la Baia Mare la București cu gândul de a vizita o biserică. Imediat, în spatele nostru, pe două scaune și pe cele paralele cu ele, se aflau niște țigani, niște împuțiți și prost crescuți – pentru că altfel nu le pot spune. Tot mirosul pe care l-am descris înainte provenea de la ei. Nu am nimic cu rromii, chiar nu am nimic cu ei. Însă experiența de aseară m-a marcat. Oamenii ăștia lipsiți de minimul inteligenței mâncau semințe, povesteau în gura mare și pe lângă asta sunau aiurea oameni. Încă pot reda o conversație care îmi stăruiește în minte. “Alo, Mărie! Sunt eu, Stan! Cum nu știi cine sunt? Sunt Stan, ăla cu care ai fost la nunta neamurilor tale. Cum care neamuri? Și știi că ne-au prins ăia când eram unul peste altul!” Fuck Off, man! Unul dintre indivizi suna la mișto oameni și își bătea joc de ei. Bărbaților le spunea că are ceva cu nevestele lor! Țăranu’ dracu!

A… baba mea mă trezea de fiecare dată când ajungeam într-un oraș nou. Și mă întreba: “Unde suntem?” La care eu. “Alba Iulia, Sibiu, la ieșire din Sibiu, Râmnicu Vâlcea, la intrare în Pitești, în București”. Mă trezea când mi-era somnul mai dulce.

Și ca și cum nu mi-ar fi fost de ajuns... pe la ora patru jumate dimineața am ajuns în București, la Gara de Nord. Acolo am avut o altă “surpriză”. Un împuțit de mitic adevărat taximetrist care m-a întrebat dacă merg cu el. I-am zis că nu. Cînd am coborât din autobus, am ajutat-o pe băbuță care a rămas cu mine în stație de unde trebuia să mă ia vărul meu. Taximetristul a asaltat-o și pe băbuță. “Costă 40 lei să te duc nu știu unde”, îi zice babei. La care eu: “Las-o în pace că e cu mine.” El: “Du-te dracu de proastă” Eu: “Du-te-n pizda mă’tii”. Și continuarea... miticul dracului m-a lovit. La propriu. A ridicat mâna la mine și m-a tras de păr. Așa ceva nu s-ar întâmpla în Cluj Napoca niciodată. Niciodată nu ai vedea oameni care să îți vorbească atât de urât, să te amenințe sau să încerce să te fraierească. Aș fi crezut că după trei ani de presă am cunoscut tot soiul de oameni, dar se pare că m-am înșelat. Trebuia să mai cunosc: MITICII!


XXX Până acum, când îi auzeam pe colegii și prietenii mei clujeni spunând despre București că e un loc îngrozitor, plin de oameni care nu știu să se comporte, îi contraziceam. Le spuneam că nu e adevărat. Bucureștiul e un loc superb, păcat că e locuit de unii oameni. (să mă ierte cei care au intrat în generalizările mele fără voie și fără să se apropie vreun pic de modelul miticului prost crescut).
13.10 – Noroc ca am întâlnit și oameni Ok în capitală azi.
Scoobytza

8 comentarii:

Anonim spunea...

Salutare,
Reportajul e foarte ok, ai publicat adevarata fata a miticilor! Titlul mi se parte un pik pe langa! "Sa va f**t muncitorilor" - muncitorii si tiganii nu prea au nimika in comun! Tigani erau su aia din autobuz si taximetristul din Bucuresti! Fac pariu ca era colorat la fata! O zi buna, Serban Petre

Camelia spunea...

Din pacate, mie mi s-a intimplat sa fiu agresata in plina strada, in Cluj, pe Napoca, mai exact, acum citiva ani, vara, pe lumina, de un individ care voia sa ma pipaie. Si, pentru ca nu l-am lasat si m-am ferit, m-a lovit de m-a indoit. Cu pumnul. Si nimeni nu a intervenit, desi era plin de oameni la plimbare pe strada. Unii se hlizeau. Norocul meu a fost, totusi, un tinar aparut de nu stiu unde, care l-a prins pe individ de mina si l-a luat cu vorba, ca eu sa apuc sa fug.
Doua prietene bune ale mele au fost agresate linga Sora, acum 3 ani, tot in plina zi, vara, de un grup de minori rromi. La fel, nimeni nu s-a bagat, iar seful sectiei de Politie (unde ele ar fi vrut sa depuna plingere) le-a spus prietenelor mele ... sa invete sa se bata!
Asa ca nu e vorba de mitici. E vorba de oameni, punct. Eu sint de doua luni in Bucuresti si nu am avut de-a face cu astfel de incidente. Insa aici toata lumea stie ca taximetristii din Gara de Nord trebuie ocoliti si nebagati in seama, ignorati complet. Asa nu mai au ce-ti face.
Sper sa ai parte si de experiente mai placute in Bucuresti :)

Scoobytza spunea...

@ Serban - Merci frumos de aprecierea pentru reportaj.
@ Camelia - Din nefericire, exista oameni si oameni. Sunt oameni mai buni sau mai rai, fie ca sunt in Cluj, fie ca sunt in Bucuresti. In cursul zilei de ieri am avut norocul sa cunosc oameni ok care locuiesc in Bucuresti.

seba spunea...

told yaaaa!!!!!1
Bucuresti...lovelllyyy place...isint it ?

andrey spunea...

1. schimba titlul ca e naspa :))
2. de ce nu ai luat Dacosul ( are cusa directa CJ-B) conditiile sunt mult mai bune :))
3. oameni naspa gasesti si in cluj si in bucuresti (mult mai multi in bucuresti), dar din cum vorbesti(temperamentul tau vulcanic si vulgar): "Să vă f*t, miticilor!", "Fuck Off, man!", "Du-te-n pizda mă’tii" nu prea esti departe de restul gloatei
Se vede ca inca nu esti o olteanca ardelenizata ;)

narcis-gageanu spunea...

Dupa afirmatiile lui Andrey sa inteleg ca in Cluj(in ardeal)nu se vorbeste vulgar?

Scoobytza spunea...

@ Andrei - ceea ce am scris in postul acesta a fost ceea ce am simtit vizavi de faptul ca am fost agresata si injurata de un taximetrist. Ma intreb cum ai fi reactionat tu daca un om caruia ii vorbesti frumos, te injura...probabil ca nu ai fi fost prea departe de injuratura mea. Si, crede-ma, in general nu vorbesc urat, iar cei care ma cunosc stiu chestia asta.
@ Narcis - In mediul in care umblu in Cluj si printre oamenii pe care ii cunosc nu prea se vorbeste urat.

andrey spunea...

NU AI DREPTATE! ;)
1. dupa ce am terminat facultatea in Cluj-Napoca...am venit in Bucuresti pentru continuarea studiilor postuniversitare si am ramas socat de ce am vazut aici...mi s-a vorbit urat, gen: bibliotacara de la universitate (sictirita de propia-i existenta), de secretarele de la universitate si de directoarea care se ocupa de cazare in camine(scarbite de studeti...cred :-?? )...dar si in magazine, pe strada, etc...dar am raspuns frumos inapoi si facandui sa ramana fara replica apoi.
2. daca suntem putini atenti la ceea ce ai scris tu, cand taximetristul a intrebat-o pe doamna invarsta daca o poate duce cu taxiul (la un pret supraridicat) tu nu ai reactionat prea exemplat, dand dovada de un exces de autoaparare (nenecesara)si l-ai "pleznit" cu "Las-o în pace că e cu mine"...cand puteai sa zici frumos: "multumesc, dar avem cu, ce merge" si puteai evita usor acest conflict ;)
Nu degeaba au zis batranii nostri: "vorba dulce mult aduce"...daca stii cum sa povestesti cu fiecare frumos si pe intelesul lui...in fiecare orash o sa te descurci fara probleme ;)