Mi-e dor de mine cum eram atunci si imi e dor de copilaria frumoasa pe care am avut-o. Vestea mutarii din Sfantu Gheorghe in Ramnicu Valcea am primit-o cu o mare tristete. Inca imi aduc aminte cum am primit vestea. Venisem acasa de la scoala, iar taica meu m-a informat scurt: "Peste o saptamana ne mutam". Am inceput sa plang. Auzisem discutiile astea de mai mult timp la noi in casa, dar nu credeam vreodata ca se vor concretiza. Am plecat atunci de acasa plangand. Era iunie si lacrimile imi invadau ochii, am traversat strada cu neatentie, iar o masina aproape ca era sa ma loveasca. Din fericire, soferul a oprit la timp. M-am oprit doar cand am ajuns acasa la prietenele mele Roxana si Geta, iar Ana, prietena mea cea mai buna de atunci, a venit si ea sa imi fie alaturi. Plangeam si nu intelegeam de ce. De ce trebuie sa imi parasesc casa, de ce trebuie sa plec? Nu am inteles foarte multa vreme lucrul asta. "Ne mutam ca sa fim mai aproape de casa, mai aproape de bunici", imi spunea tata. Parintii mei nu intelegeau atunci ca nu avem acelasi "acasa".
M-a durut ingrozitor mutarea. Ultima saptamana petrecuta la scoala din Sfantu Gheorghe a fost printre cele mai placute, lucru care a ingreunat mutarea. In fiecare zi radeam cu colegii si mi-am petrecut ziua de nastere cu ei. Erau prezenti la ziua mea Adi "Pirjolica", Diana, Ana, Roxi, Geta si multi, multi altii de care acum nu imi mai amintesc. De la diriginta mea am primit atunci primul meu jurnal, primul din multe altele in care imi scriam gandurile de copil.
A doua zi m-am mutat. Era 13 iunie 2000. Cea mai trista zi pentru mine a fost atunci. Mi-am luat la revedere de la Ana, care a trecut pe la mine inainte de ore. Am plans mult. Poate mai mult ca oricand... A trebuit sa imi schimb viata, sa cunosc alti oameni, sa am o noua casa.
Dupa cativa ani petrecuti in Valcea, am decis sa ma mut din nou. De data asta decizia a fost a mea. Am ales Clujul sau Clujul m-a ales pe mine. Nu regret decizia, ci ma bucur de ea in fiecare zi. As fi putut pleca din tara si inca mai pot. Am unde merge, dar mie, deocamdata, imi place aici si ma simt bine in noua mea casa. Clujul e pentru mine acasa pentru ca am multi oameni dragi care imi sunt alaturi.
Scoobytza
3 comentarii:
Stii....sunt randuri care le citesc cu drag,pentru ca de multe ori m-am intrebat:cum a fost viata ta...si a altor colegi din momentul in care fiecare si-a vazut de drumul sau!?Ma bucur enorm ca pot sa-ti stiu sentimentele pe care le-ai trait atunci si de ce nu sa vad ca in amintirile tale am un mic loc si eu!te pup cu drag si sper sa ne revedem ...Diana
Si eu imi doresc sa ne revedem, draga mea. A fost greu pentru mine sa ma mut si m a durut tare,dar din fericire lucrurile se aseaza. sa stii ca imi e dor de tine si imi doresc la fel de mult sa ne revedem
Trimiteți un comentariu