joi, 16 august 2007

112 – Numărul care salvează vieţi


112 – Numărul care salvează vieţi

Zilnic, sute sau chiar mii de persoane se află într-o continuă luptă cu moartea. Pentru acestea o secundă poate conta enorm, o secundă poate însemna distanţa dintre viaţă şi moarte. Chiar dacă, noi, oamenii de rând, nu ne dăm seama există persoane care ne pot salva chiar de la distanţă, la capătul telefonului. Este vorba despre dispecerii Numărului Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cele care ne răspund la telefon atunci când avem nevoie de o Ambulanţă, de Poliţie, Jandarmi sau Pompieri.

112 – cel mai apelat număr de telefon din România

Sistemul Naţional Unic pentru Apel de Urgenţă (SNUAU) a fost introdus în România în luna martie a anului 2005. De atunci, a fost introdus numărul 112 prin intermediul căruia fiecare persoană aflată într-un pericol poate anunţa instituţiile abilitate să rezolve situaţia.
În România, numărul 112 este cel mai apelat. Zilnic, zeci de mii de persoană sună la 112 pentru a chema o ambulanţă, pentru a solicita ajutorul poliţiei sau, din păcate, pentru a face o glumă. Atunci când avem un accident sau vedem o persoană rănită, primul lucru care ne vine în minte este să anunţăm Salvarea sau Poliţia apelând numărul 112. Dar ce ne facem atunci când acest număr de telefon este blocat de inconştienţi care, pur şi simplu, nu au ce face sau vor să le facă o farsă dispecerilor 112?

20 de milioane de apeluri în numai 7 luni

La nivelul întregii ţări, Numărul Unic pentru Apeluri de 112 a fost apelat numai în acest an de aproximativ 20 de milioane de ori, şi dintre aceste apeluri – 1.500.000 – au fost reale. Conform declaraţiilor colonelului Adrian Fulea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale Bucureşti, majoritatea apelurilor au reprezentat urgenţe medicale -900.000. De asemenea, colonelul Fulea ne-a declarat că Poliţia a fost solicitată în 500.000 de cazuri, Pompierii în 70.000 de cazuri, iar Jandarmeria - de 30.000 de ori.
Aproximativ 90% dintre apelurile către 112 din ţara noastră sunt false. Acest fapt este îngrijorător deoarece, uneori, o singură secundă poate însemna o viaţă salvată sau o viaţă pierdută.

În Vâlcea, peste 50.000 de apeluri false

În luna iulie a.c., în judeţul Vâlcea, telefoanele Serviciului 112 au sunat de 58.371 de ori, numai 5650 fiind apeluri reale aparţinând unor persoane care se aflau într-o situaţie de criză. Cele mai multe dintre acestea, 2.950, au fost pentru Serviciul de Ambulanţă Vâlcea, apoi 2.316 pentru Poliţie. De cele mai puţine ori s-a solicitat intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă -334 şi cea a Jandarmeriei Vâlcea-50.
Colonelul inginer Alexandru Marcu, şeful Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Vâlcea (OJTS), ne-a declarat că: „Procentul de apeluri false în Vâlcea este de peste 90%, ceea ce este îngrijorător. Avem o medie de 2100 apeluri pe zi, numai 200 dintre aceste apeluri dovedindu-se a fi adevărate. Dintre acestea, majoritatea 80-100 de cazuri necesită intervenţia Serviciului de Ambulanţă Vâlcea, 60-80 sunt adresate Poliţiei, iar Pompierilor le sunt transferate între 20 şi 40 pe zi”. De asemenea, colonelul Marcu, ne-a mai declarat că Ambulanţa, Poliţia, Pompierii şi Jandarmeria primesc numai apeluri adevărate, care necesită cu adevărat intervenţia de urgenţă, şi asta pentru că cei de la STS filtrează apelurile. Majoritatea telefoanelor cu apeluri false sunt făcute de copii sau de tineri. „ Ne dăm seama de momentele în care copii au pauză pentru că numărul apelurilor către 112 creşte considerabil”- ne-a spus colonelul Marcu.

Amenzi consistente pentru glumeţi

Ceea ce puţini dintre vâlceni ştiu este că riscă amenzi considerabile sau chiar să fie închişi, în cazul în care apelează numărul 112 fără a avea cu adevărat nevoie, periclitând astfel viaţa unor alte persoane. Apelarea falsă sau abuzivă este sancţionată cu amendă de la 100 la 500 de lei. Purtătorul de cuvânt al STS, Adrian Fulea, ne-a declarat că: „Ameninţările cu dispozitive explozive intră sub incidenţa legii penale, sunt încadrate la terorism şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani”.

Apelanţii cronici sună de sute de ori pe zi

La dispeceratul 112 al STS Vâlcea lucrează 14 operatoare. Acestea răspund, zilnic, la mii de telefoane, şi sunt cele care transmit informaţiile mai departe către Serviciul de Ambulanţă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă sau Jandarmeria Vâlcea, în funcţie de situaţie.
Este o muncă solicitantă, mai ales că nici unul dintre apeluri nu seamănă cu celalalt”, ne-a declarat una dintre dispecerele pe care le-am găsit răspunzând la solicitările vâlcenilor. Operatoarele 112 lucrează 8 ore pe zi şi au o pauză de 10 minute la oră. „Tura de noapte este cea mai dificilă. Nu ne permitem să fim obosite. Trebuie să fim mereu în alertă ca să putem răspunde apelurilor”- ne-a spus o altă dispeceră. Una dintre probleme cu care se confruntă dispecerele 112 o reprezintă apelanţii cronici, acele persoane care sună de mai multe ori, făcându-le astfel pe operatoare să piardă timp. „De cele mai multe ori aceste persoane sună de pe telefoane publice şi ne sună chiar şi de 40 de ori în aceeaşi zi”, ne-a declarat una dintre dispecerele 112.
În timpul pe care l-am petrecut la sediul OJTS Vâlcea, telefoanele au sunat în permanenţă. La un moment dat, unul dintre apelanţii cronici a sunat. Persoana nu a spus nimic, a aşteptat câteva secunde cât timp dispecera l-a întrebat ce urgenţă are şi apoi a închis telefonul. „Am avut persoane care ne-au sunat chiar şi de 200 de ori în aceeaşi zi. În acest moment ne-a sunat un apelant cronic. Ne-a sunat deja de zeci de ori. Din cauza acestor persoane, nu putem trata apelurile reale. Chiar dacă acestea ne sună frecvent, noi trebuie să acordăm tuturor apelurilor aceeaşi prioritate”- ne-a spus dispecera 112.
Operatoarele care răspund la telefonul 112 sunt antrenate special pentru munca pe care o fac. Ele trebuie să conducă discuţiile cu persoanele care le contactează astfel încât să obţină toate informaţiile de care au nevoie medicii de la Ambulanţă. În numai 15 secunde, cât durează un telefon la 112, dispecerele completează o fişă de caz în care este înscris numele persoanei, localitatea unde s-a petrecut evenimentul, numărul de telefon şi un punct de reper pentru cei care trebuie să ajungă primii la locul evenimentului.
Şeful Serviciului de Răspuns Apel Urgenţă din cadrul OJTS Vâlcea, maiorul inginer Sorin Cleoantă, ne-a declarat: „Dispecerele noastre stabilesc în funcţie de apeluri primite care sunt mai importante. Oamenii ne sună uneori şi pentru a ne cere informaţii despre Instituţiile Publice aşa încât dispecerele noastre trebuie să afle rapid care este motivul pentru care am fost contactaţi. Pentru cei care se află într-un pericol, minutele care trec până ajunge ambulanţa pot părea o veşnicie”. Deseori se întâmplă ca oamenii, deşi sunt rugaţi să ţină linia deschisă, să închidă telefonul. Este cazul celor de la ţară care cred că dacă au sunat la 112 problema lor s-a rezolvat. În realitate, nu este chiar aşa pentru că dispecerele 112 trebuie să trimită cazul mai departe la Ambulanţă, Poliţie, Jandarmi sau Pompieri. „Există oameni care ne sună şi apoi închid telefonul. Aceştia sunt în general oameni bătrâni de la ţară. Noi îi reapelăm şi le explicăm că trebuie să rămână la telefon ca să le facem legătura mai departe”- ne-a mai spus acesta.

Bolnavii cer ajutor

În intervalul de timp pe care l-am petrecut în compania celor de la OJTS, telefoanele au sunat în permanenţă. La un moment dat, dispeceratul a fost anunţat că unui bărbat în vârstă de 80 ani şi i s-a făcut rău. În numai câteva secunde, dispecerele au aflat că acesta suferea din cauza unei tumori renale şi au trimis o ambulanţă la locul unde se afla bolnavul.
Un alt caz care a fost transmis Serviciului de Ambulanţă Vâlcea a fost cel al unui bărbat în vârstă de 46 ani din Horezu care şi-a tăiat mâna la circular.
Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, un telefon a anunţat un scandal în comuna Strejeştii de Sus, judeţul Olt. Operatoarea i-a făcut imediat celui care a sunat legătura cu dispeceratul din judeţul aparţinător. „La o oră de vârf este posibil să existe probleme la limitele de judeţ, iar apelurile din judeţele apropiate Vâlcii să ne fie transmise. Noi le facem legătura oamenilor cu cei de la dispeceratul din judeţul respectiv” – ne-a mai declarat maiorul Sorin Cleoantă.
Deseori, mai ales în cazul bolnavilor care provin din mediul rural, cei de la 112 se confruntă cu o problemă. Ei nu ştiu cu exactitate locul unde trebuie să trimită o salvare, dacă persoana de la capătul firului nu le dă un punct de reper corect. „Am primit un telefon din Băbeni, iar atunci când am întrebat unde locuieşte bolnavul ni s-a spus că stă lângă „poliţaiul Johny”. Altă dată un domn ne-a spus că are o maşină albastră în curte. Dar dacă toţi locuitorii acelei localităţi ar fi avut maşini albastre?”- ne-a povestit una dintre operatoarele 112.

Cum funcţionează 112?

Apelarea numărul 112 este gratuită şi reprezintă o cale rapidă de a comunica cu dispeceratele de urgenţă (Poliţie, Pompieri, Ambulanţă, Jandarmerie) în timpul unei situaţii de criză. Sistemul 112 funcţionează la nivelul întregii ţări, în toate reţelele de telefonie, fixe sau mobile.
Numărul de telefon 112 trebuie apelat doar atunci când avem cu adevărat nevoie de ajutorul autorităţilor. Dispeceratele 112 funcţionează în fiecare reşedinţă de judeţ, iar personalul centrelor de preluare a apelurilor de urgenţă 112 este compus din profesionişti care răspund la telefoane 24 din 24 de ore. Aceştia sunt instruiţi
pentru a asista apelanţii şi a-i ajuta în cel mai scurt
timp posibil.

Modalitatea de procesare a unui caz

Dispecerii de la 112 adresează apelanţilor întrebări astfel încât să poată identifica natura urgenţei pentru ca apoi solicita ajutor agenţiilor de urgenţă. (Ambulanţă, Poliţie, Pompieri, Jandarmerie)

Ce trebuie să facem

În momentul în care sunăm la 112 trebuie să spunem ce urgenţe avem, locul unde ne aflăm, numele nostru şi al persoanei care se află în pericol, precum şi numărul de telefon de la care sunăm. Centrele de preluare a apelurilor de urgenţă dispun de o bază de date prin intermediul căreia apelul este localizat astfel încât aceştia cunosc cu exactitate locul unde s-a produs evenimentul. Este foarte important să sunăm la 112 numai dacă avem o urgenţă, astfel putem salva vieţi.

• Cristina PÎRVU

duminică, 12 august 2007

Journalism Summer School 2007


•Începe şcoala de vara a studenţilor la Jurnalism

Journalism Summer School 2007


Peste numai câteva zile, în perioada 22-28 august a.c., la Costineşti va avea loc prima ediţie a Journalism Summer School 2007, o şcoală de vară organizată de Asociaţia Studenţilor la Jurnalism din România (ASJR), Asociatia studentilor la jurnalism din Iasi si Societatea Jurnalistilor profesionisti. Aceasta este o organizaţie non-guvernamentală, creată în acest an de studenţii din anii 1 şi 2 de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative si ale Comunicării- secţia Jurnalism din Cluj Napoca. La "Summer School" vor participa 40 de studenţi la jurnalism din Cluj Napoca şi Iaşi, care vor "fura" secretele meseriei de la jurnalişti cunoscuţi din România. printre personalităţile care le vor da lecţii studenţilor se numără: Robert Turcescu, Lucian Mândruţă, Cătălin Măruţă,Gabriel Butnaru, Mihai Gâdea şi mulţi alţii. Deschiderea şcolii de vară va avea loc în emisiunea "Plaja lui Măruţă", a cărei replică o vor realiza în ziua de vineri, 24 august a.c.

Finalul "Journalism Summer School 2007" va fi marcat de un concert al trupei Hi-Q.

Cristina PÎRVU

I want to fly...


I want to fly with you in the world of dreams, in the world of sweet things...

Don't try to make my happy, you can't do it.

Just try to stay with me and make me fell it....The happiness will come someday, some time...

miercuri, 8 august 2007

Ceea ce imi doresc cu adevarat...


Azi am luat o hotarare: sa fac intotdeauna ceea ce imi doresc cu adevarat!

Si pana la urma asta ar trebui sa facem fiecare din noi pentru ca regretul doare si pentru ca visele trebuie indeplinite...E greu sa privesti in trecut si sa vezi ca ti-ai fi dorit sa faci ceva, dar nu ai avut curajul... fie ca este vorba despre un sentiment ascuns sau despre un lucru pe care nu ai avut curajul sa il faci...Nimeni nu simte ceea ce simti tu, nici chiar parintii sau prietenii...

Privind in urma nu trebuie sa avem regrete, trebuie sa avem amintiri.

marți, 7 august 2007

Culori...mii de culori ne invadeaza...important e sa stim ce culoare sa alegem si drumul pe care vrem sa il urmam...optimistilor le plac culorile deschise...Doar razele soarelui sunt galbene, nu?

duminică, 5 august 2007

„Jurnalul electronic” al politicienilor vâlceni

„Jurnalul electronic” al politicienilor vâlceni
• „Nu m-am gândit până acum să îmi fac un blog, însă voi ţine seama de această sugestie. Îmi place să colaborez în mod direct cu susţinătorii mei”, a afirmat deputatul Aurel Vlădoiu • „Cinstit, nu ştiu ce este un blog. Nu am văzut niciodată cum arată un blog, dacă vedeam, ştiam să ce este”, ne-a spus senatorul Dorel Jurcan • contactat telefonic de jurnaliştii publicaţiei noastre, liberalul Emilian Frâncu a spus că nu doreşte să dialogheze cu jurnaliştii de la „Vocea Vâlcii”, iar legătura telefonică s-a întrerupt

Din ce în ce mai multe personalităţi din politica românească îşi fac „bloguri” pe Internet. Adrian Năstase, Mircea Geoană şi Cozmin Guşă sunt doar câteva nume de politicieni cunoscuţi care au hotărât să comunice, virtual, cu simpatizanţii formaţiunilor politice pe care le reprezintă
.

Ce este un „blog”?

Denumirea de „blog” provine de la „weblog”, care înseamnă jurnal web. În acest jurnal electronic, poţi scrie orice îţi doreşti: gânduri, link-uri, comentarii despre actualitate sau orice îţi poate trece prin minte. Unul dintre avantajele blogului este faptul nu este necesar să cunoşti programare web şi că îţi poţi crea un blog înscriindu-te ca utilizator al unui site. Printre cele mai cunoscute site-uri care permit crearea de bloguri se numără: http://www.blogspot.ro/ şi http://www.wordpress.ro/.

Politicienii „bloggeri”

Unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni care beneficiază de „minunile” Internetului este Adrian Năstase. Acesta stă pe tuşa politicii româneşti de aproape 2 ani, iar opinia publică nu a mai aflat foarte multe lucruri despre el, decât poate atunci când, de curând, şi-a făcut un „blog”. Practic, l-a primit „cadou” de la Darius Groza, un celebru blogger cunoscut sub numele de „Jeg“. „Blogul lui Năstase făcea parte dintr-un proiect de 7 bloguri dedicate mai multor personalităţi din viaţa politică sau din media. I-am oferit blogul în cadrul unei emisiuni televizate ale postului Antena 2. Am avut apoi o întâlnire cu Adrian Năstase la Palatul Parlamentului. Se vedea că este începător într-ale calculatoarelor, dar după ce am plecat am observat că era virusat de microbul „bloggingului”- ne-a spus Darius Groza „Jeg”.

Aurel Vlădoiu preferă contactul direct cu electoratul

Se spune că Internetul a deschis noi uşi pentru comunicare şi aşa este. Pentru a afla ce ştiu politicienii vâlceni despre bloguri şi dacă şi-ar face un jurnal electronic pentru a comunica cu susţinătorii lor, am decis să contactăm câţiva lideri vâlceni de partid. Unul dintre puţinii politicieni care sunt la curent cu ultimele invenţii în materie de Internet este deputatul PSD, Aurel Vlădoiu. Întrebat ce este acela un blog, pesedistul ne-a spus: „Cum să nu ştiu? E un site pe Internet”. Aurel Vlădoiu ne-a declarat că nu şi-ar face un jurnal electronic deoarece nu are aceeaşi popularitate de care se bucură Mircea Geoană şi Adrian Năstase. De asemenea, deputatul PSD ne-a spus că preferă contactul direct cu electorii. „Nu m-am gândit până acum să îmi fac un blog, însă voi ţine seama de această sugestie. Îmi place să colaborez în mod direct cu susţinătorii mei, chiar acum (n.r. duminică, 5 august a.c.) sunt în comunei Lădeşti şi voi discuta cu locuitorii zonei”- a afirmat Aurel Vlădoiu.

Jurcan nu a auzit de cuvântul „blog”

Cel de-al doilea politician pe care l-am contactat este Dorel Jurcan, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Vâlcea şi senator PD. Răspunsul lui ne-a surprins prin sinceritate: „Cinstit, nu ştiu ce este un blog. Am vorbit cu cineva de specialitate şi în luna septembrie îmi voi face un site. Nu am văzut niciodată cum arată un blog, dacă vedeam, ştiam să ce este”- ne-a spus preşedintele organizaţiei judeţene a PD.

Frâncu nu vorbeşte

Un alt lider de partid pe care l-am contactat telefonic în încercarea de a afla ce este un „blog” şi dacă şi-ar face unul este preşedintele PNL Vâlcea, Emilian Frâncu. Contactat telefonic de jurnaliştii publicaţiei noastre, liberalul că nu doreşte să dialogheze cu jurnaliştii de la VOCEA VÂLCII, iar legătura telefonică s-a întrerupt. Ştiindu-l pe Emilian Frâncu ca un om educat şi nu ar închide niciodată telefonul în nas unui reprezentat al presei, am decis să îl contactăm din nou, fiind absolut convinşi că a fost vorba de o problemă tehnică. „V-am spus de la început, nu doresc să vorbesc cu cei de la Vocea Vâlcii care m-a înjurat timp de un an şi jumătate. V-am mai spus, pentru mine Vocea Vâlcii este o gazetă de perete”- a explicat, nervos, penelistul.
Cristina PÎRVU

joi, 2 august 2007

60 de incendii au pârjolit Vâlcea

• În numai zece zile,
60 de incendii au pârjolit Vâlcea

amenzile pentru persoanele fizice care provoacă incendii sunt cuprinse între 2.000 şi 4.000 lei, iar cele pentru persoane juridice au o valoare cuprinsă între 25.000 şi 30.000 lei

Canicula şi seceta ce au pus stăpânire pe judeţul Vâlcea în ultimele luni le-au dat, zi de zi, bătăi de cap angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” Vâlcea. Astfel, pompierii militari au avut foarte multe solicitări pentru stingerea vegetaţiei uscate ce a fost cuprinsă de flăcări. În cele mai multe cazuri, focul ameninţa să se extindă şi la gospodăriile oamenilor.
224 de incendii în şase luni
O ultimă statistică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea relevă faptul că în primele şase luni ale anului 2007, pompierii au fost nevoiţi să stingă nu mai puţin de 224 de incendii. Cele mai multe au fost cauzate de căldura excesivă – 91, fumătorii neglijenţi – 32, instalaţii electrice defecte – 30, acţiuni intenţionate – 27 etc. „Numărul incendiilor a crescut foarte mult în 2007. Dacă în anul trecut, în primele şase luni, am avut doar 71 de intervenţii pentru incendii, anul acesta numărul lor s-a triplat” – ne-a spus purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu. Numai în luna iulie a acestui an s-a constatat o creştere îngrijorătoare a numărului incendiilor la pajişti şi vegetaţie uscată, pompierii intervenind la 65 de solicitări. Focul a reprezentat un real pericol pentru locuinţele populaţiei, căile de comunicaţie naţionale şi judeţene. Mai mult, în câteva cazuri, a existat şi riscul producerii de incendii de mari proporţii la păduri şi plantaţii.
Incendii la Parcul Naţional Cozia
Săptămâna trecută a fost una dintre cele mai dificile pentru pompierii din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru”. Astfel, vineri, 27 iulie a.c., pompierii au fost anunţaţi că vegetaţia din Parcul Naţional Cozia a luat foc. „În apropierea releului, vegetaţia uscată avea chiar şi un metru înălţime. Am avut de înfruntat un pericol mare deoarece focul ardea şi în subteran. Din acest motiv, focul izbucnea dintr-o parte în alta. Aici, au ars 2000 de metri pătraţi de vegetaţie” – ne-a spus căpitanul Cătălin Popescu. De asemenea, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea ne-a mai spus că incendiul a fost cauzat de caniculă prin aşa numitul „efect de lupă”(sticlă sau cioburi de sticlă care reflectă razele de soare aprinzând vegetaţia). Un alt incendiu care a afectat Parcul Naţional Cozia, în zona vârfului Nareţu, a izbucnit vineri, 27 iulie a.c. „Am avut o intervenţie mai dificilă în această zonă deoarece stratul de vegetaţie era destul de gros, iar incendiul era în apropierea unei păduri de conifere. Pentru a ajunge până la incendiu a trebuit să alegem între două trasee cu o înclinaţie destul de mare. A trebuit să urcăm 15 kilometri, iar apa am cărat-o în bidoane” – ne-a spus purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea. Pentru stingerea incendiului a fost nevoie de intervenţia a trei echipaje ajutaţi de 9 angajaţi ai Ocoalelor Silvice şi ai Parcului Naţional Cozia. Aici, incendiul care a ars peste 1.000 de metri de vegetaţie a fost provocat de o ţigară aruncată la întâmplare de un turist.
Incendii la gropile de gunoi din judeţ
Vineri, 27 iulie, depozitul de deşeuri din zona Râureni a luat foc. Pompierii au intervenit cu o autospecială, iar incendiul, care a ars 100 de metri pătraţi de gunoaie, a fost stins imediat. Un alt incendiu a avut loc la groapa de gunoi de la Drăgăşani care a luat foc de două ori în două zile. În ambele cazuri a fost vorba de o ţigară aprinsă aruncată la întâmplare. Aici, au ars peste 1500 de metri pătraţi de gunoaie, pagubele aduse mediului fiind ireparabile.
Garda de Mediu va lua măsuri
Comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu Vâlcea, Ion Molea, ne-a spus că va lua măsuri drastice împotriva celor care provoacă incendii.„În ultimele 10 zile, cei de la ISU ne-au informat despre 59 de incendii care au avut loc în judeţ. În ceea ce priveşte depozitul de deşeuri de la Drăgăşani vom lua măsuri drastice”- a afirmat acesta. Amenzile pentru persoanele fizice care provoacă incendii sunt cuprinse între 2.000 şi 4.000 lei, iar cele pentru persoane juridice au o valoare cuprinsă între 25.000 şi 30.000 lei. De menţionat este şi că Garda de Mediu Vâlcea şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” colaborează pentru a preveni incendiile. „Am făcut mai multe controale cu cei de la ISU la primăriile din judeţ şi am vorbit cu oamenii pentru a preveni producerea incendiilor” – ne-a spus Ion Molea, comisarul şef al Gărzii de Mediu.
Cristina PÎRVU

miercuri, 1 august 2007

Banii mărunţi sunt la mare căutare

În Râmnic,

Banii mărunţi sunt la mare căutare

O zi de cumpărături ne poate aduce multe surprize şi asta din cauza faptului că banii mărunţi sunt pe cale de dispariţie. Şi asta nu pentru că Banca Naţională nu emite destulă monedă, ci pentru că, pur şi simplu, sunt ţinuţi la „puşculiţă”. Tocmai datorită acestui fapt o zi la cumpărături le poate umple vâlcenilor buzunarele de „suveniruri”.

„Îmi cer scuze, dar astăzi nu prea am bani mărunţi”
Am hotărât să merg la cumpărături.
Primul magazin în care am poposit se află în centrul Râmnicului. De aici am hotărât să îmi cumpăr o sticlă de suc şi un iaurt. O dată ce am ajuns la casa de marcat, vânzătoare mi-a spus cât îi datorez: 2,7 lei. I-am întins o bancnotă de 5 lei şi am aşteptat cuminte restul. Vânzătoare mi-a întins două hârtii de un leu şi o gumă spunându-mi: „Îmi cer scuze, dar astăzi nu prea am bani mărunţi”.
Alt magazin, alt peisaj
Am plecat mai departe. După ce mi-am văzut de drum prin oraş mi-am adus aminte că mai am de făcut câteva cumpărături. De această dată am schimbat peisajul. Mă aflam în cartierul Nord al oraşului. Dintr-un magazin oarecare, am cumpărat o pâine şi un pachet de ţigări. Valoarea? 6,3 lei. Şi aici am aşteptat cu răbdare să primesc restul, chiar şi în bani mărunţi după ce am plătit cu o hârtie de 10 lei.
Vânzătoare şi-a cerut scuze. Nu avea nici ea să îmi dea rest bani mărunţi aşa că mi-a oferit în schimb 2 pachete cu şerveţele parfumate.
„Vă pot oferi o aspirină?”
Imediat după ce am părăsit magazinul, am hotărât să merg la o farmacie. Să văd dacă şi acolo există o criză de bani mărunţi. Şi într-adevăr aşa era.
I-am arătat reţeta farmacistei. Aceasta mi-a oferit medicamentele de care aveam nevoie şi mi-a întocmit bonul de vânzare. 13,2 lei. Am scos o hârtie de 50 lei din portofel şi i-am înmânat-o farmacistei. Aceasta mi-a oferit restul: 36,5 lei. Mai lipseau 30 de bani. Aşa că soluţia a fost imediat găsită. „Vă pot oferi o aspirină?” – m-a întrebat farmacista. „Să ştiţi că e bine să aveţi una la dumneavoastră, poate vi se va face rau vreodata... Sau, dacă nu vreţi aspirină, vă pot da o pastilă Orbit.”
Am acceptat şi mi-am văzut de drum. Am poposit la un alt magazin, unde a fost rândul meu să nu am mărunţiş de dat. Aşa că am găsit soluţia. I-am oferit vânzătoare unul din „suvenirurile” căpătate fără voie. Femeia m-a privit surprinsă în timp ce plecam, neştiind ce reacţie să mai aibă. Doar în lipsa mărunţişului, putem face troc cu gumă de mestecat, aspirină sau chiar şerveţele parfumate.
Reclamaţii neconfirmate la OPC Vâlcea
Pentru vâlcenii care vor să ia atitudine există o soluţie: o reclamaţie la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Directorul OPC Vâlcea, Daniela Ştefoane, ne-a declarat: „Până acum am primit 2 sesizări de la râmniceni. Una dintre ele, telefonică, a fost la Drăgăşani, unde se reclama faptul că la mai multe magazine se dau ca rest bomboane. Şi în Râmnic am primit o sesizare pe mailul OJPC, însă la fel ca şi cealaltă nu a fost confirmată”.
Conform spuselor directoarei OJPC Vâlcea, legislaţia prevede o amendă în valoare de 2000 până la 4000 lei în cazul în care vânzarea este condiţionată. Amenda poate fi dată dacă cumpărătorii sunt obligaţi să primească restul respectiv sau dacă sunt constrânşi să achiziţioneze un produs pe care nu îl doresc.
• Cristina PÎRVU