miercuri, 1 august 2007

Banii mărunţi sunt la mare căutare

În Râmnic,

Banii mărunţi sunt la mare căutare

O zi de cumpărături ne poate aduce multe surprize şi asta din cauza faptului că banii mărunţi sunt pe cale de dispariţie. Şi asta nu pentru că Banca Naţională nu emite destulă monedă, ci pentru că, pur şi simplu, sunt ţinuţi la „puşculiţă”. Tocmai datorită acestui fapt o zi la cumpărături le poate umple vâlcenilor buzunarele de „suveniruri”.

„Îmi cer scuze, dar astăzi nu prea am bani mărunţi”
Am hotărât să merg la cumpărături.
Primul magazin în care am poposit se află în centrul Râmnicului. De aici am hotărât să îmi cumpăr o sticlă de suc şi un iaurt. O dată ce am ajuns la casa de marcat, vânzătoare mi-a spus cât îi datorez: 2,7 lei. I-am întins o bancnotă de 5 lei şi am aşteptat cuminte restul. Vânzătoare mi-a întins două hârtii de un leu şi o gumă spunându-mi: „Îmi cer scuze, dar astăzi nu prea am bani mărunţi”.
Alt magazin, alt peisaj
Am plecat mai departe. După ce mi-am văzut de drum prin oraş mi-am adus aminte că mai am de făcut câteva cumpărături. De această dată am schimbat peisajul. Mă aflam în cartierul Nord al oraşului. Dintr-un magazin oarecare, am cumpărat o pâine şi un pachet de ţigări. Valoarea? 6,3 lei. Şi aici am aşteptat cu răbdare să primesc restul, chiar şi în bani mărunţi după ce am plătit cu o hârtie de 10 lei.
Vânzătoare şi-a cerut scuze. Nu avea nici ea să îmi dea rest bani mărunţi aşa că mi-a oferit în schimb 2 pachete cu şerveţele parfumate.
„Vă pot oferi o aspirină?”
Imediat după ce am părăsit magazinul, am hotărât să merg la o farmacie. Să văd dacă şi acolo există o criză de bani mărunţi. Şi într-adevăr aşa era.
I-am arătat reţeta farmacistei. Aceasta mi-a oferit medicamentele de care aveam nevoie şi mi-a întocmit bonul de vânzare. 13,2 lei. Am scos o hârtie de 50 lei din portofel şi i-am înmânat-o farmacistei. Aceasta mi-a oferit restul: 36,5 lei. Mai lipseau 30 de bani. Aşa că soluţia a fost imediat găsită. „Vă pot oferi o aspirină?” – m-a întrebat farmacista. „Să ştiţi că e bine să aveţi una la dumneavoastră, poate vi se va face rau vreodata... Sau, dacă nu vreţi aspirină, vă pot da o pastilă Orbit.”
Am acceptat şi mi-am văzut de drum. Am poposit la un alt magazin, unde a fost rândul meu să nu am mărunţiş de dat. Aşa că am găsit soluţia. I-am oferit vânzătoare unul din „suvenirurile” căpătate fără voie. Femeia m-a privit surprinsă în timp ce plecam, neştiind ce reacţie să mai aibă. Doar în lipsa mărunţişului, putem face troc cu gumă de mestecat, aspirină sau chiar şerveţele parfumate.
Reclamaţii neconfirmate la OPC Vâlcea
Pentru vâlcenii care vor să ia atitudine există o soluţie: o reclamaţie la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Directorul OPC Vâlcea, Daniela Ştefoane, ne-a declarat: „Până acum am primit 2 sesizări de la râmniceni. Una dintre ele, telefonică, a fost la Drăgăşani, unde se reclama faptul că la mai multe magazine se dau ca rest bomboane. Şi în Râmnic am primit o sesizare pe mailul OJPC, însă la fel ca şi cealaltă nu a fost confirmată”.
Conform spuselor directoarei OJPC Vâlcea, legislaţia prevede o amendă în valoare de 2000 până la 4000 lei în cazul în care vânzarea este condiţionată. Amenda poate fi dată dacă cumpărătorii sunt obligaţi să primească restul respectiv sau dacă sunt constrânşi să achiziţioneze un produs pe care nu îl doresc.
• Cristina PÎRVU


Niciun comentariu: