My best and dear friend, Adi a trimis un comunicat de presa tuturor iubitorilor de dulciuri pe care am vrut sa il postez pe blog.
"Cupidoni – un desert indragostit de la Andana Pan
Baia Mare - 30 Ianuarie 2009 - Un produs maramuresean la nivel national.
Brutarie prin traditie, Panificatie prin inovatie.
Cu acest motto Andana Pan si-a castigat respectul pe piata produselor de panificatie, patiserie si cofetarie din Maramures.
In anul 2008, primele produse distribuite la nivel national au fost fursecurile Valentine’s, iar succesul a depasit asteptarile. In 2009 Andana Pan a descoperit reteta unui produs cu totul deosebit Cupidoni – Desert. Incepand cu 1 februarie Andana Pan va lansa un nou produs din gama deserturilor Piticii lui Andana, Cupidoni - Desert.
Inimioarele roz, invelite intr-o delicioasa ciocolata cu capsuni vor fi gasite pe piata din Romania incepand cu 1 februarie 2009.
Andana Pan distribuie o gama diversificata de fursecuri glazurate in intreaga tara, astfel ca fursecurile Valentine si deserturile Cupidoni se vor produce pana la sfarsitul lunii martie si se vor comercializa pana la mijlocul lunii aprilie.
Piticii lui Andana au castigat respectul clientilor prin calitatea produselor. Andana Pan spera ca si prin aceste produse noi sa impuna un nou standard de calitate. Aspectul placut al noilor produse va atrage mai multi consumatori.
Sarbatorile dedicate tinerilor, vor fi mult mai dulci alaturi de produsele Piticii lui Andana. Valentine's day, Dragobete, 1 Martie, Martisorul si ziua Mamei sunt printre cele mai cunoscute sarbatori si cu siguranta pline de dragoste si iubire. Pentru ele am pregatit inimioarele roz de la Andana Pan.
Detalii despre produsele Andana Pan se pot gasi in permanenta pe pagina web www.AndanaPan.ro"
Scoobytza
vineri, 30 ianuarie 2009
joi, 29 ianuarie 2009
Berbesti, orasul fantoma
Prietena mea, Clauditza, a scris un reportaj foarte fain despre unul dintre cele mai degradare orase ale judetului Valcea: Berbesti. Am avut ocazia sa il vizitez de cateva ori de-a lungul anilor pentru ca una dintre matusile mele are un apartament acolo.
O sa postez inceputul materialului pe blog.
Viaţa ca-n evul mediu
BERBEŞTI, ORAŞUL FANTOMĂ
Claudia Stanciu (claudia.stanciu@voceavalcii.ro)
MIZERIE. Este greu de crezut că într-un oraş se mai poate trăi, în anul 2009, fără canalizare şi apă curentă. Ei bine, nu toţi locuitorii din Berbeşti se pot bucura de astfel de facilităţi. Mai mult decât atât, locatarii blocurilor din centrul oraşului nu mai beneficiază de încălzire centrală de mai bine de 20 de ani
Oraşul Berbeşti a devenit în ultimii ani un oraş fantomă, unde activitatea economică a eşuat datorită faptului că sursa de cărbune s-a epuizat, iar mulţi mineri au rămas fără locuri de muncă. În miezul zilei, oraşul pare abandonat, singur, oamenii care-l populează l-au lăsat în voia sorţii. Din momentul în care păşeşti în urbe, un aer sumbru te copleşeşte. În spatele blocurilor cenuşii stau ascunse ruine ale unor clădiri impunătoare care arată, totuşi, că oraşul a fost odată înfloritor. Administraţiile locale de până acum nu au reuşit să facă nimic pentru a-i schimba atmosfera, din contră, parcă l-au băgat mai rău într-un con de umbră. Neputinţa primarilor i-a costat scump pe locuitorii din Berbeşti, care parcă trăiesc în evul mediu, deşi suntem în anul 2009. Lipsa canalizării, a apei curente în unele cătune, lipsa încălzirii centrale, drumurile distruse, maldărele de gunoaie în mijlocul oraşului sunt câteva aspecte care ne fac să afirmăm cu tărie că oraşul Berbeşti a devenit un oraş fantomă.
Puteti citi in continuare dand un clic AICI.
O sa postez inceputul materialului pe blog.
Viaţa ca-n evul mediu
BERBEŞTI, ORAŞUL FANTOMĂ
Claudia Stanciu (claudia.stanciu@voceavalcii.ro)
MIZERIE. Este greu de crezut că într-un oraş se mai poate trăi, în anul 2009, fără canalizare şi apă curentă. Ei bine, nu toţi locuitorii din Berbeşti se pot bucura de astfel de facilităţi. Mai mult decât atât, locatarii blocurilor din centrul oraşului nu mai beneficiază de încălzire centrală de mai bine de 20 de ani
Oraşul Berbeşti a devenit în ultimii ani un oraş fantomă, unde activitatea economică a eşuat datorită faptului că sursa de cărbune s-a epuizat, iar mulţi mineri au rămas fără locuri de muncă. În miezul zilei, oraşul pare abandonat, singur, oamenii care-l populează l-au lăsat în voia sorţii. Din momentul în care păşeşti în urbe, un aer sumbru te copleşeşte. În spatele blocurilor cenuşii stau ascunse ruine ale unor clădiri impunătoare care arată, totuşi, că oraşul a fost odată înfloritor. Administraţiile locale de până acum nu au reuşit să facă nimic pentru a-i schimba atmosfera, din contră, parcă l-au băgat mai rău într-un con de umbră. Neputinţa primarilor i-a costat scump pe locuitorii din Berbeşti, care parcă trăiesc în evul mediu, deşi suntem în anul 2009. Lipsa canalizării, a apei curente în unele cătune, lipsa încălzirii centrale, drumurile distruse, maldărele de gunoaie în mijlocul oraşului sunt câteva aspecte care ne fac să afirmăm cu tărie că oraşul Berbeşti a devenit un oraş fantomă.
Puteti citi in continuare dand un clic AICI.
"U"rias miting
Peste 3.000 de suporteri ai echipei U Cluj au impanzit, astazi, strazile Clujului intr-un miting care s-a vrut un semnal de alarma pentru autoritatile care i-au lasat fara stadion si, aproape, fara finantare pentru club.
"U Cluj este o idee", "U e un simbol" au scandat doua ore in sir suporterii clujeni.
"Fostele glorii plang sus pentru ca U e la apus", "Mars pentru U", ""U"nica I"U"bire", "Totul pentru U" - acestea au fost doar cateva dintre scandarile "sepcilor rosii".
Miting-ul a fost unul dintre cele mai interesante pentru mine. Am vazut acolo mii de oameni, de la copii pana la oameni de varsta a treia, veniti ca sa isi sustina echipa.
U Cluj e o echipa care nu a mai castigat demult, dar in care au incredere cu toti, un simbol. Eu nu sunt microbista, insa m-am amestecat printre suporteri si am trait un sentiment fantastic.
Suporterii U Cluj cred cu toata puterea simtirii lor ca echipa lor va redeveni o glorie cum a fost candva si vor sa arate tuturor ca sunt sustinatori la bine si la rau. "Moina este casa noastra" au mai strigat clujenii a caror echipa se antreneaza intr-un loc obscur.
Mitingul de azi mi-a placut pentru ca am vazut oameni care cred intr-o o idee, au fost acolo 3.000 de persoane care au sustinut o echipa care a retrogradat si care, in ultima vreme, a pierdut mai toate meciurile unde a jucat. Cu toate astea, U este iubita. :)
Clujenii vor ca echipa studenteasca sa renasca.
Haide U!
Colegul meu de facultate, Cata, mi-a dat si un fotoreportaj realizat de Thomas Campean legat de mitingul de azi. Click AICI pentru imagini.
Scoobytza
luni, 26 ianuarie 2009
Cristian Tudor Popescu
Mâine voi preda un proiect la "Publicistica scriitorilor români" care mi-a dat un pic de "furcă" în sensul că m-a pus să citesc un pic. Iniţial, am făcut recenzia volumului "Un cadavru umplut de ziare" a lui Cristian Tudor Popescu şi, apoi, a trebuit să fac un proiect mai mare despre jurnalist. Nu ştiu dacă voi lua notă maximă pentru ce am lucrat şi, probabil, că nu va fi aşa. Cu toate acestea, vreau să postez descrierile volumelor din care am lecturat pentru a-i convinge şi pe alţii sa le "dea un ochi".
Un cadavru umplut de ziare
„Un cadavru umplut de ziare” este titlul dat de Cristian Tudor Popescu cărţii în care a adunat o colecţie de 37 de editoriale publicate în cotidianul Adevărul în anul 2000 şi în prima parte a anului 2001. Titlul este şi numele unuia dintre editorialele lui CTP în care acesta face o analiză a limbii române şi a modului în care este utilizată în televiziune de către politicieni. În textul lui, Tudor Popescu face referire la o lege pentru protecţia limbii române care a fost propusă în acea vreme de fostul ministru al culturii Răzvan Theodorescu. „Limba română este una dintre victimele acestei atmosfere agresive generalizate. Ea este înţepată, tăiată cu dinţii, dată cu sare, umflată de nu mai încape în gură, strivită cu ciocanul. Sunt clipe în care surzenia ţi se pare singura formă de protecţie, venită direct de la Dumnezeu, iar muţenia- dreptatea însăşi. „Cum poate fi totuşi apărată limba română”, se întreabă parcă într-un monologul publicistul. Cristian Tudor Popescu nu dă o soluţie pentru salvarea limbii române, el arată ce înseamnă argoul şi jargoul, face referire şi la „englezisme”, şi spune despre cele dintâi că „vin şi trec, cuvintele din ele se uzează foarte repede”. Tot el explică originea cuvântului „mişto” despre care, deseori, am auzit că este ţigănesc. De fapt, „mişto” este un cuvânt de provenienţă nemţească de la „mit stock”, care înseamnă „cu baston”, şi însemna iniţial „super elegant”, „la patru ace”.CTP nu îi critică pe adolescenţii care folosesc în exces englezisme, ci îi critică pe politicienii şi jurnaliştii care vorbesc în termeni închişi la televizor şi care nu folosesc cuvinte prin care să se facă înţeleşi publicului. În editorialele sale, ziaristul Cristian Tudor Popescu ştie să aleagă foarte bine subiectele „fierbinţi”ale vremii, subiecte care nici azi nu îşi pierd din valoare. CTP nu este un simplu ziarist. Prin tehnicile literare pe care le foloseşte, prin fluenţa scrisului, prin oralitate, CTP îşi demonstrează talentul de scriitor. „Figura lui are, cum am spus eu odată despre Havel, ceva de vultur angajat la salubritatea României. Un ins care scurmă cu gheara în cadaavrele politice...Totuşi, el rămâne artist şi când scrie despre Halaicu, şi când scrie despre Constantinescu, şi când scrie despre castrarea câinilor din Bucureşti”, spune Mircea Dinescu despre CTP.
Timp mort
Un alt volum aparţinându-i lui Cristian Tudor Popescu este „Timp mort”, care a apărut la editura Polirom în 1998. Acesta este o colecţie de 60 de editoriale şi povestiri ale jurnalistului. Povestirea „Timp mort” cea care dă şi numele volumului debutează cu descrierea încăperii în care se află Maria, o asistentă medicală la Spitalul Numărul 9 din Bucureşti. Popescu descrie minuţios încăperea şi asemenea unui regizor stabileşte unde trebuie fixat prim-planul sau gros-planul. Astfel, suntem induşi în eroare. Nu ştim dacă citim scenariul unui film sau o simplă poveste despre viaţa unei asistente medicale. Pe măsură ce naratorul sau, în acest caz, regizorul ne introduce, în spaţiul Spitalului nr.9, cititorul (în acelaşi timp şi spectator) începe să întrevadă o legătură între o epocă comunistă, un spital renumit pentru că acolo erau duşi cei care se împotriveau sistemului şi Maria –o simplă asistentă medicală. Femeia pare a fi urmărită peste tot de o cameră de filmat şi nu de un narator omniscient şi omniprezent. De fapt, urmăritorul nu este operatorului camerei de filmat, ci Securitatea. Maria vrea să mergă în Timişoara pentru a-şi vizita rudele, însă un miliţian nu îi dă voie să plece. Acesta îi promite mai degrabă o viză pentru a vizita Praga sau Viena decât să o lase să îşi viziteze rudele. Femeia îi solicită individului să îi motiveze în scris decizia, iar răspunsul venit din partea miliţianului, cu nume simbolic parca, Minculescu ( numele lui pare a fi strâns legat de cuvântul „minciună”) ar face să tremure orice persoană mai slabă de caracter ceea ce nu este cazul asistentei Maria. Treptat, publicistul ne conduce înspre secretele ascunse în spatele Spitalului nr.9 şi în interiorul unei lupte pentru recâştigarea libertăţii. Timpul mort – poate că titlul vine de la clipele pe care s-a pus accent, pe dorinţa de liberatate a tinerilor care s-au răsculat împotriva unui regim comunist, tineri a căror mentalitate o are şi asistenta Maria. Timp mort. Imediat după ce ne sunt prezentate imaginile revoluţiei prin ochii Mariei, este reluată imaginea de început. Femeia se trezeşte în garsoniera ei, se spală pe dinţi, se îmbracă, pleacă înspre staţia de autobuz, ajunge la Spital. Secvenţele se repetă, dar parcă au ceva diferit. „Tânărul” – pacientul preferat al şefului clinicii şi, implicit, al Mariei – este lăsat să iasă din Spital. De fapt, el era sănătos, însă din cauza abuzurilor Securităţii a ajuns să fie închis în spitalul de nebuni. Maria era singura care îi acorda atenţia ei şi pe parcursul firului narativ se poate observa o legătură între cei doi. Finalul poveştii ni-i prezintă pe Maria şi pe „Tânăr” pe Podul Grand, sub reclama „Computerland. Lumea calculatoarelor”. Panoul publicitar poate însemna libertatea căpătată după moartea a sute de tineri ce au luptat pentru idealurile lor. Camera video care pare a o urma pe Maria panoramează şinele căii ferate din apropiere şi final. Aceasta este povestea „timpului mort” – este vorba, de fapt, despre trăiri şi despre momente care nu se vor mai întoarce. Este vorba despre temeri şi o libertate câştigată în lupta împotriva unui sistem corupt.
Nobelul Românesc
Nobelul Românesc – a apărut în 2002 la editura Polirom. În această carte, Cristian Tudor Popescu adună mai multe editoriale pe care le-a publicat în paginile ziarului „Adevărul”. Astfel, Popescu abordează în volum subiecte dintre cele mai controversate precum relaţiile mereu tensionate dintre români şi maghiari, demolarea statuilor mareşalului Antonescu, Dracula Park sau ascensiunea liderului naţionalist francez Jean Marie Le Pen. În editorialul cu titlul “Nobelul Românesc”, CTP critică scrierile lui Mircea Cărtărescu. Ziaristul scrie iniţial că detestă jurnalele ca specie literară şi, în special, cele aparţinând unor scriitori. Jurnalistul îşi argumentează apoi opinia şi critică “Jurnalul” lui Mircea Cărtărescu spunând că îl frapează obsesia autorului pentru premii care face “literatură de performanţă”. “Pentru mine, a face literatură este tot una cu a iubi.Iar iubirea, nu poate fi gândită nicicum ca performanţă”, spune Cristian Tudor Popescu în scrierea sa.
Scoobytza
Un cadavru umplut de ziare
„Un cadavru umplut de ziare” este titlul dat de Cristian Tudor Popescu cărţii în care a adunat o colecţie de 37 de editoriale publicate în cotidianul Adevărul în anul 2000 şi în prima parte a anului 2001. Titlul este şi numele unuia dintre editorialele lui CTP în care acesta face o analiză a limbii române şi a modului în care este utilizată în televiziune de către politicieni. În textul lui, Tudor Popescu face referire la o lege pentru protecţia limbii române care a fost propusă în acea vreme de fostul ministru al culturii Răzvan Theodorescu. „Limba română este una dintre victimele acestei atmosfere agresive generalizate. Ea este înţepată, tăiată cu dinţii, dată cu sare, umflată de nu mai încape în gură, strivită cu ciocanul. Sunt clipe în care surzenia ţi se pare singura formă de protecţie, venită direct de la Dumnezeu, iar muţenia- dreptatea însăşi. „Cum poate fi totuşi apărată limba română”, se întreabă parcă într-un monologul publicistul. Cristian Tudor Popescu nu dă o soluţie pentru salvarea limbii române, el arată ce înseamnă argoul şi jargoul, face referire şi la „englezisme”, şi spune despre cele dintâi că „vin şi trec, cuvintele din ele se uzează foarte repede”. Tot el explică originea cuvântului „mişto” despre care, deseori, am auzit că este ţigănesc. De fapt, „mişto” este un cuvânt de provenienţă nemţească de la „mit stock”, care înseamnă „cu baston”, şi însemna iniţial „super elegant”, „la patru ace”.CTP nu îi critică pe adolescenţii care folosesc în exces englezisme, ci îi critică pe politicienii şi jurnaliştii care vorbesc în termeni închişi la televizor şi care nu folosesc cuvinte prin care să se facă înţeleşi publicului. În editorialele sale, ziaristul Cristian Tudor Popescu ştie să aleagă foarte bine subiectele „fierbinţi”ale vremii, subiecte care nici azi nu îşi pierd din valoare. CTP nu este un simplu ziarist. Prin tehnicile literare pe care le foloseşte, prin fluenţa scrisului, prin oralitate, CTP îşi demonstrează talentul de scriitor. „Figura lui are, cum am spus eu odată despre Havel, ceva de vultur angajat la salubritatea României. Un ins care scurmă cu gheara în cadaavrele politice...Totuşi, el rămâne artist şi când scrie despre Halaicu, şi când scrie despre Constantinescu, şi când scrie despre castrarea câinilor din Bucureşti”, spune Mircea Dinescu despre CTP.
Timp mort
Un alt volum aparţinându-i lui Cristian Tudor Popescu este „Timp mort”, care a apărut la editura Polirom în 1998. Acesta este o colecţie de 60 de editoriale şi povestiri ale jurnalistului. Povestirea „Timp mort” cea care dă şi numele volumului debutează cu descrierea încăperii în care se află Maria, o asistentă medicală la Spitalul Numărul 9 din Bucureşti. Popescu descrie minuţios încăperea şi asemenea unui regizor stabileşte unde trebuie fixat prim-planul sau gros-planul. Astfel, suntem induşi în eroare. Nu ştim dacă citim scenariul unui film sau o simplă poveste despre viaţa unei asistente medicale. Pe măsură ce naratorul sau, în acest caz, regizorul ne introduce, în spaţiul Spitalului nr.9, cititorul (în acelaşi timp şi spectator) începe să întrevadă o legătură între o epocă comunistă, un spital renumit pentru că acolo erau duşi cei care se împotriveau sistemului şi Maria –o simplă asistentă medicală. Femeia pare a fi urmărită peste tot de o cameră de filmat şi nu de un narator omniscient şi omniprezent. De fapt, urmăritorul nu este operatorului camerei de filmat, ci Securitatea. Maria vrea să mergă în Timişoara pentru a-şi vizita rudele, însă un miliţian nu îi dă voie să plece. Acesta îi promite mai degrabă o viză pentru a vizita Praga sau Viena decât să o lase să îşi viziteze rudele. Femeia îi solicită individului să îi motiveze în scris decizia, iar răspunsul venit din partea miliţianului, cu nume simbolic parca, Minculescu ( numele lui pare a fi strâns legat de cuvântul „minciună”) ar face să tremure orice persoană mai slabă de caracter ceea ce nu este cazul asistentei Maria. Treptat, publicistul ne conduce înspre secretele ascunse în spatele Spitalului nr.9 şi în interiorul unei lupte pentru recâştigarea libertăţii. Timpul mort – poate că titlul vine de la clipele pe care s-a pus accent, pe dorinţa de liberatate a tinerilor care s-au răsculat împotriva unui regim comunist, tineri a căror mentalitate o are şi asistenta Maria. Timp mort. Imediat după ce ne sunt prezentate imaginile revoluţiei prin ochii Mariei, este reluată imaginea de început. Femeia se trezeşte în garsoniera ei, se spală pe dinţi, se îmbracă, pleacă înspre staţia de autobuz, ajunge la Spital. Secvenţele se repetă, dar parcă au ceva diferit. „Tânărul” – pacientul preferat al şefului clinicii şi, implicit, al Mariei – este lăsat să iasă din Spital. De fapt, el era sănătos, însă din cauza abuzurilor Securităţii a ajuns să fie închis în spitalul de nebuni. Maria era singura care îi acorda atenţia ei şi pe parcursul firului narativ se poate observa o legătură între cei doi. Finalul poveştii ni-i prezintă pe Maria şi pe „Tânăr” pe Podul Grand, sub reclama „Computerland. Lumea calculatoarelor”. Panoul publicitar poate însemna libertatea căpătată după moartea a sute de tineri ce au luptat pentru idealurile lor. Camera video care pare a o urma pe Maria panoramează şinele căii ferate din apropiere şi final. Aceasta este povestea „timpului mort” – este vorba, de fapt, despre trăiri şi despre momente care nu se vor mai întoarce. Este vorba despre temeri şi o libertate câştigată în lupta împotriva unui sistem corupt.
Nobelul Românesc
Nobelul Românesc – a apărut în 2002 la editura Polirom. În această carte, Cristian Tudor Popescu adună mai multe editoriale pe care le-a publicat în paginile ziarului „Adevărul”. Astfel, Popescu abordează în volum subiecte dintre cele mai controversate precum relaţiile mereu tensionate dintre români şi maghiari, demolarea statuilor mareşalului Antonescu, Dracula Park sau ascensiunea liderului naţionalist francez Jean Marie Le Pen. În editorialul cu titlul “Nobelul Românesc”, CTP critică scrierile lui Mircea Cărtărescu. Ziaristul scrie iniţial că detestă jurnalele ca specie literară şi, în special, cele aparţinând unor scriitori. Jurnalistul îşi argumentează apoi opinia şi critică “Jurnalul” lui Mircea Cărtărescu spunând că îl frapează obsesia autorului pentru premii care face “literatură de performanţă”. “Pentru mine, a face literatură este tot una cu a iubi.Iar iubirea, nu poate fi gândită nicicum ca performanţă”, spune Cristian Tudor Popescu în scrierea sa.
Scoobytza
Sesiune.
Sesiune si mii de proiecte. Examene dintre cele mai stupide si proiecte cat mai multe. In asta ar putea fi rezumat cuvantul "Sesiune". Cu toate ca suntem in ultimul an de facultate si, teoretic, ar fi trebuit sa incepem sa lucram la lucrarea de licenta iata ca, in schimb, fac referate pentru fiecare dintre cursurile de la facultate. La publicistica - o recenzie si o biografie a unui publicist, la jurnalism online/new media - analiza de site (asta chiar a fost ok), la deontologie - lucrare de 20 de pagini, un proiect final la analiza media dupa vreo 5 teme avute la fiecare curs. Hmmmm...se cam aduna. Si cand te gandesti ca o lucrare de licenta are in medie 70-80 de pagini, s-ar putea sa fi facut cel putin jumatate din ea numai adunand paginile scrise deja la fiecare proiect de curs.
Scoobytza
Scoobytza
miercuri, 14 ianuarie 2009
O săptămână de coşmar
"Încă un pic şi se va sfârşi o săptămână plină de ghinioane", îmi spun în speranţa că poate-poate mă voi autoîncuraja.
Telefoane uitate acasă,ziua în care m-am certat cu toată lumea şi momentul când o persoană apropiată mie a avut un ghinion ce îmi influenţează existenţa - toate astea plus multitudinea de teme şi proiecte pe care le am de făcutşi examenele de săptămâna viitoare au dus la epuizarea mea psihică şi morală.
Tot în săptămâna asta mi s-a întâmplat cea mai ciudată chestie ever. O fostă colegă din generală, de la Sfântu Gheorghe, foarte jenată m-a întrebat acum două zile următoarele:
"XXX: Pot sa te intreb ceva?
Scoobytza: Da
XXX: Se aude prin sf că mama ta a murit şi că te-ai lăsat de facultate
Scoobytza: Poftim?"
Mai că nu era să fac infarct când am văzut întrebarea pe messenger. Cu o zi înainte vorbisem cu mama şi mi-a spus că se simte rău. M-am speriat tocmai pentru că se pot îmtâmpla multe într-o fracţiune de secundă, dar într-o zi. Plus că eu i-am spus mamei că "nu moare nimeni dintr-o durere de ficat". Dacă ar fi fost adevărat
?
Scoobytza
Telefoane uitate acasă,ziua în care m-am certat cu toată lumea şi momentul când o persoană apropiată mie a avut un ghinion ce îmi influenţează existenţa - toate astea plus multitudinea de teme şi proiecte pe care le am de făcutşi examenele de săptămâna viitoare au dus la epuizarea mea psihică şi morală.
Tot în săptămâna asta mi s-a întâmplat cea mai ciudată chestie ever. O fostă colegă din generală, de la Sfântu Gheorghe, foarte jenată m-a întrebat acum două zile următoarele:
"XXX: Pot sa te intreb ceva?
Scoobytza: Da
XXX: Se aude prin sf că mama ta a murit şi că te-ai lăsat de facultate
Scoobytza: Poftim?"
Mai că nu era să fac infarct când am văzut întrebarea pe messenger. Cu o zi înainte vorbisem cu mama şi mi-a spus că se simte rău. M-am speriat tocmai pentru că se pot îmtâmpla multe într-o fracţiune de secundă, dar într-o zi. Plus că eu i-am spus mamei că "nu moare nimeni dintr-o durere de ficat". Dacă ar fi fost adevărat
?
Scoobytza
miercuri, 7 ianuarie 2009
O poveste despre vacanta
Uriasa durere de cap, precum ar spune cativa amici de-ai mei.
Iata ca, dupa o pauza indelungata - de aproape trei saptamani-, am decis sa mai scriu si eu pe acest blog infloritor. Prima zi de munca s-a dovedit a fi una oarecum usoara. A doua zi a devenit mai grea si a treia parca mai...
E clar! Oboseala nu s-a scurs asa de repede, probabil ca mi-ar fi trebuit un repaus la pat cu mult mai lung decat mi-as putea vreodata imagina. Am intrat intr-un nou an si ma simt mult mai batrana decat sunt. Parca as avea vreo 30 de ani, nu 21. Pfffooai, e tragic. Si mai tragic e ca, o data cu activitatea zilnica de la ziar, vine sesiunea. Proiecte peste proiecte, recuperari de teme nefacute la timp, toate astea imi sunt pe cap si ma lovesc in fiecare seara cand imi pornesc calculatorul. E ultimul an de facultate, e licenta, e munca... si ce mai e? E o poveste despre vacanta de iarna. Un vis in care as vrea sa ma reintorc.
Scurta, mult prea scurta. Vacanta de Craciun a trecut atat de repede... Imi amintesc numai drumul lung pana in Praga si, apoi, pana in Viena. (serios? - ar spune prietenii mei- tocmai tu care ai dormit tot drumul? ) Si imi mai amintesc ceva. Momentele frumoase petrecute acolo, departe de casa, uitandu-ne seara la un castel mai ceva ca in povesti. Cu drag imi aduc aminte de ziua in care am fost la expozitia lui Salvador Dali, cum ne uitam noi atenti la fiecare pictura si fiecare fotografie din incapere. Frumos a fost sa ne plimbam pe strazi inguste si sa povestim nimicuri. Sunt amintiri si ganduri care vor ramane intotdeauna in inima mea.
Praga mi-a oferit un soi de fericire. M-a primit inauntrul ei timp de cateva zile si mi-a zambit, mi-a oferit o bucata din inima ei de turta dulce, mi-a aratat orologiul astronomic construit la 1400 care a rezistat peste 600 de ani ca sa imi indice cat este ora.
Praga. M-a luat in brate si m-a dus pe podul Carol unde mi-a spus sa imi pun o dorinta. Eu am ales sa imi pun mai multe poate-poate macar una se va implini. Si tot in Praga am baut multa bere. Niciodata nu am reusit sa beau un pahar intreg, dar nu am facut risipa. :)) (prietenii stiu de ce) Am fost la libraria lui Kafka si am vrut sa vedem cimitirul evreiesc. Am inceput sa citesc Kafka. (n-am terminat cartea) A venit Mos Craciun si mi-a adus fericire. A fost frumos in Praga.
"Clădiri vechi pline de istorie mă înconjoară alături de zecile de turnuri ale bisericilor construite acum mai bine de 1.000 de ani. Alin spunea că Praga a început să fie construită în jurul anului 700 şi că, de atunci, clădirile au rămas intacte fără să fie distruse de războaiele care au măcinat lumea de-a lungul a mai bine de un mileniu.
Străzi pietruite. Clădiri vechi. Clădiri noi. Un amestec între vechi şi nou, istorie şi cotidianul care devine istorie pe măsură ce clipele trec.
Imaginea unui pod plin de statui vechi de sute de ani şi a unui castel întocmai ca acelea din poveştile cu prinţi şi prinţese îmi stăruie îmi minte. " - scriam in prima zi de Praga.
Apoi am plecat.
Am mers in Viena, unul dintre cele mai superbe locuri de pe pamant. "E locul meu preferat din lume. Imi doresc sa ma mut aici", mi-a spus. Si cine nu s-ar muta in Viena? Acolo totul e perfect. Totul. Timpul s-a oprit in locul din fata castelului imparatesei Sissy. Vrei sa mergi la Demmel sa gusti un strudel cu mere? E locul unde a fost inventat acum 300 de ani. Viena is the place for happyness. Sunt locuri superbe si momente unice. Sa iti faci cumparaturile pe una dintre cele mai importante strazi de shopping din lume -Mariahilfer Straße - poate fi o experienta atunci cand iti intalnesti conationalii care urla de numa' in timp ce asteapta sa isi plateasca cumparaturile la casa.
Mda.
Si totul are un farmec aparte cand vizitezi aceste locuri cu persoane dragi. De fapt, asta e si farmecul fiecarui loc - sa poti impartasi impresii cu un prieten.
Iata ca am scris despre minunata mea vacanta. In sfarsit, am lasat lenea deoparte si am lasat gandurile sa curga.
A fost atat de frumos. Din pacate, am revenit la realitate.
Trebuie sa ma gandesc la subiectul de maine, sa mai citesc ceva pe Realitatea, sa mai fac un proiect, sa imi platesc facturile, sa merg la scoala... Offff!!! De ce nu putem trai intr-o eterna vacanta de poveste?
Scoobytza
Iata ca, dupa o pauza indelungata - de aproape trei saptamani-, am decis sa mai scriu si eu pe acest blog infloritor. Prima zi de munca s-a dovedit a fi una oarecum usoara. A doua zi a devenit mai grea si a treia parca mai...
E clar! Oboseala nu s-a scurs asa de repede, probabil ca mi-ar fi trebuit un repaus la pat cu mult mai lung decat mi-as putea vreodata imagina. Am intrat intr-un nou an si ma simt mult mai batrana decat sunt. Parca as avea vreo 30 de ani, nu 21. Pfffooai, e tragic. Si mai tragic e ca, o data cu activitatea zilnica de la ziar, vine sesiunea. Proiecte peste proiecte, recuperari de teme nefacute la timp, toate astea imi sunt pe cap si ma lovesc in fiecare seara cand imi pornesc calculatorul. E ultimul an de facultate, e licenta, e munca... si ce mai e? E o poveste despre vacanta de iarna. Un vis in care as vrea sa ma reintorc.
Scurta, mult prea scurta. Vacanta de Craciun a trecut atat de repede... Imi amintesc numai drumul lung pana in Praga si, apoi, pana in Viena. (serios? - ar spune prietenii mei- tocmai tu care ai dormit tot drumul? ) Si imi mai amintesc ceva. Momentele frumoase petrecute acolo, departe de casa, uitandu-ne seara la un castel mai ceva ca in povesti. Cu drag imi aduc aminte de ziua in care am fost la expozitia lui Salvador Dali, cum ne uitam noi atenti la fiecare pictura si fiecare fotografie din incapere. Frumos a fost sa ne plimbam pe strazi inguste si sa povestim nimicuri. Sunt amintiri si ganduri care vor ramane intotdeauna in inima mea.
Praga mi-a oferit un soi de fericire. M-a primit inauntrul ei timp de cateva zile si mi-a zambit, mi-a oferit o bucata din inima ei de turta dulce, mi-a aratat orologiul astronomic construit la 1400 care a rezistat peste 600 de ani ca sa imi indice cat este ora.
Praga. M-a luat in brate si m-a dus pe podul Carol unde mi-a spus sa imi pun o dorinta. Eu am ales sa imi pun mai multe poate-poate macar una se va implini. Si tot in Praga am baut multa bere. Niciodata nu am reusit sa beau un pahar intreg, dar nu am facut risipa. :)) (prietenii stiu de ce) Am fost la libraria lui Kafka si am vrut sa vedem cimitirul evreiesc. Am inceput sa citesc Kafka. (n-am terminat cartea) A venit Mos Craciun si mi-a adus fericire. A fost frumos in Praga.
"Clădiri vechi pline de istorie mă înconjoară alături de zecile de turnuri ale bisericilor construite acum mai bine de 1.000 de ani. Alin spunea că Praga a început să fie construită în jurul anului 700 şi că, de atunci, clădirile au rămas intacte fără să fie distruse de războaiele care au măcinat lumea de-a lungul a mai bine de un mileniu.
Străzi pietruite. Clădiri vechi. Clădiri noi. Un amestec între vechi şi nou, istorie şi cotidianul care devine istorie pe măsură ce clipele trec.
Imaginea unui pod plin de statui vechi de sute de ani şi a unui castel întocmai ca acelea din poveştile cu prinţi şi prinţese îmi stăruie îmi minte. " - scriam in prima zi de Praga.
Apoi am plecat.
Am mers in Viena, unul dintre cele mai superbe locuri de pe pamant. "E locul meu preferat din lume. Imi doresc sa ma mut aici", mi-a spus. Si cine nu s-ar muta in Viena? Acolo totul e perfect. Totul. Timpul s-a oprit in locul din fata castelului imparatesei Sissy. Vrei sa mergi la Demmel sa gusti un strudel cu mere? E locul unde a fost inventat acum 300 de ani. Viena is the place for happyness. Sunt locuri superbe si momente unice. Sa iti faci cumparaturile pe una dintre cele mai importante strazi de shopping din lume -Mariahilfer Straße - poate fi o experienta atunci cand iti intalnesti conationalii care urla de numa' in timp ce asteapta sa isi plateasca cumparaturile la casa.
Mda.
Si totul are un farmec aparte cand vizitezi aceste locuri cu persoane dragi. De fapt, asta e si farmecul fiecarui loc - sa poti impartasi impresii cu un prieten.
Iata ca am scris despre minunata mea vacanta. In sfarsit, am lasat lenea deoparte si am lasat gandurile sa curga.
A fost atat de frumos. Din pacate, am revenit la realitate.
Trebuie sa ma gandesc la subiectul de maine, sa mai citesc ceva pe Realitatea, sa mai fac un proiect, sa imi platesc facturile, sa merg la scoala... Offff!!! De ce nu putem trai intr-o eterna vacanta de poveste?
Scoobytza
Abonați-vă la:
Postări (Atom)