joi, 29 noiembrie 2007

Studenţii clujeni donează sânge

Organizaţia Studenţilor Medicinişti (OSM) şi Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CTS) Cluj organizează în această săptămână campania de donare de sânge, intitulată “Donează! Sângele tău poate salva vieţi”, care se va finaliza vineri.

“Prima campanie a început în anul 2002, când, după cum spune «legenda», nişte studenţi la medicină, indignaţi că un pacient a murit din cauza lipsei de sânge pentru o transfuzie, au organizat o campanie de donare de sânge”, a declarat coordonatorul proiectului, Radu Elisei. “Este a doua campanie organizată în 2007 şi prima noastră campanie care durează patru zile.

Din punct de vedere al numărului de donatori, este cea mai reuşită campanie organizată de OSM. în prima zi am avut 111 donatori, iar azi am avut 157”, a precizat coordonatorul proiectului. Potrivit lui Radu Elisei, membrii OSM au împărţit peste 3.500 de pliante în căminele facultăţilor din Cluj pentru

a-i convinge pe studenţi să doneze sânge. El a mai adăugat că donatorii vor fi recompensaţi pentru gestul lor. “Cei care donează sânge vor primi din partea CTS şapte bonuri de masă în valoare de 52 de lei, o zi liberă de la serviciu şi 50% reducere la transport, iar din partea OSM vor primi un bilet de intrare în clubul Obssesion, un certificat de donator, ceai, iaurt, îngheţată, suc şi cornuri”, a explicat Elisei.

Scopul proiectului este de a sensibiliza studenţii cu privire la donarea de sânge. Studenţii veniţi în număr mare la CTS spun că au dorit să ajute la salvarea de vieţi prin gestul lor. “Am venit ca să donez sânge pentru prima dată în viaţa mea. Vreau să fac o faptă bună. Am aflat de campanie de la voluntarele care au venit la noi în cămin”, a declarat Damian, unul dintre studenţii prezenţi la CTS Cluj.

Cristina PIRVU
cristina_pirvu2004@yahoo.com
www.ziuadecj.ro

Un comentariu:

Anonim spunea...

nevoia de a verifica:)