Italia

scoobytza

intrebare

Complicatii. Ne place sa ne complicam viata.

De ce?

A mistery.


scoobytza

Zero - Sunny days

Scoobytza

2 ani la ZIUA de CLUJ

Astazi este o aniversare foarte importanta pentru mine. Implinesc 2 ani de ZIUA de CLUJ. 2 ani de cand am intrat pentru prima data pe usa redactiei, care la acea vreme se afla in clădirea de la Camera de Comerţ. Am mers cu un cv şi cateva texte printate in mana si am urcat la etajul al 3-lea al cladirii. Parca acolo era. Aveam mari emotii. Am mers in biroul secretarei si i-am zis ca as vrea sa las un cv. Ea mi-a spus sa i-l dau ei. I-am zis ca as vrea sa stau de vorba cu cineva din conducere. Mi-a zis sa astept. Dupa 20 de minute, care au părut o oră am intrat într-un birou. Acolo erau Titus şi Silviu Mănăstire, care mi-au pus mai multe întrebări despre job-ul de la Vocea Valcii. Dupa ... mi-au spus: "Vino de luni, în probă". Şi am rămas.

Scoobytza

Tragic. nu mai sunt.

Doi baieti pe care ii cunosteam mai mult din vedere, din fostul meu liceu din Rm. Valcea, si-au pierdut viata in vara asta. I-am recunoscut din fotografiile pe care le aveau fostii mei colegi pe hi5, din pozele din ziar. Inu si Kelu - Kissu - doi baieti frumosi, care aveau tot ce isi doreau la picioare. La mai putin de o luna distanta, amandoi au murit. Ironia, se cunosteau mai mult ca sigur. Prietena lui Inu, fata cu care si-a petrecut ultimii doi ani, a murit si ea in acest an. Tot intr-un accident... de data asta de masina, nu unul de motor.
O alta ironie. Inu a murit in momentul cand s-a lovit de pancarta "Viteza ucide" de pe marginea drumului. Kelu - a murit pe motorul abia cumparat de parinti, inca neinmatriculat si fara sa fii obtinut permisul de conducere. El probabil ca a primit motorul cadou pentru ca a intrat la facultate.

Imi pare extraordinar de rau de cei doi baieti si, mai ales, de parintii lor nemangaiati, de oamenii care au ramas in urma cu povara suferintei, care se intreaba constant "Ce s-ar fi intamplat daca?"...

Imi pare la fel de rau pentru fiecare dintre baietii si fetele de varsta mea sau mai mici, care in ultimii 4 ani si-au pierdut viata in accidente ingrozitoare. Imi pare rau de toti cei pe care ii cunosteam si a caror viata a fost curmata astfel. Sper sa nu trec vreodata prin ceea ce au trecut parintii lor...

Sper sa va odihniti, copiilor.

http://www.radicalonline.info/2009/07/31/amanunte-noi-in-cazul-mortii-lui-ynu-banacu/

http://www.adevarul.ro/articole/ramnicu-valcea-ultima-noapte-a-ingerului-de-pe-motocicleta.html

PS: Accidentele acestea au fost cauzate, poate, de iresponsabilitate. In cazul lui Inu a fost vina soferului care l-a acrosat... insa... mai departe nu pot comenta.

Scoobytza

Texte

Imi place sa recitesc ceea ce am scris an de an, zi de zi. Imi place sa recitesc ceea ce am scris si sa ma privesc pe mine asa cum am fost, iar apoi sa vad ceea ce am devenit. Imi place postez textele pe care le-am scris in urma cu ceva vreme si imi doresc sa am curajul sa le pun pe blog pe toate. Unele, insa, sunt prea personale. Textul de mai jos este cel al unei adolescente,al unei studente la jurnalism ce viseaza sa devina "CINEVA". Visul nu s-a schimbat, insa pe drum s-au mai adaugat si alte cateva dorinte.




Scoobytza

15 minute in fata microfonului

Nu am voce de radio, dar pentru mine asta nu conteaza. Vreau sa cunosc, sa experimentez, sa invat si vreau sa ma perfectionez. Vreau sa ajung cineva. Si pana la urma asta ne dorim cu totii, pentru asta am ales jurnalismul si pentru asta ne-am pus la bataie visurile.
Ziua de azi a insemnat o noua incercare pentru noi, jurnalistii in devenire. De la ora 14 ne-am adunat in sala 60 din cladirea Echinox pentru a ne indeplini un vis: acela de a aveam propriul post de radio.
In timpul atelierului de radio am intrat pe site-ul agentiei de presa, Rompres, si am editat primele mele stiri de radio.Nu au fost stralucite, dar in momentul citirii lor, in fata microfonului, emotiile m-au napadit. Nu era pentru prima data cand incercam asta, dar de fiecare data sentimentele imi sunt aceleasi: emotie si chiar un pic de teama. De data aceasta, am incercat sa imi modific vocea, sa o fac mai puternica, mai agresiva. Am facut exercitii de dictie, clasicele exercitii de dictie cu cosasul Sasa si capra care a crapat piatra in atatea bucati incat mi-a incurcat limba in gura si gura in limba.
In momentul in care am inceput sa citesc, am uitat de tot ceea ce ma inconjura pana si de colegul meu cu care trebuia sa comunic prin intermediul castilor. Am uitat de Alexandra, care se ruga de capra sa nu mai sparga piatra, am uitat de Stefan, care se afla undeva in fata mea si am uitat de Dana, care era langa mine si edita o stire. In cele 15 minute pe care le-am petrecut in fata microfonului, m-am balbait si am gresit. Am repetat aceleasi lucruri de mai multe ori, am uitat sa trec de la stiri la meteo sau, pur si simplu, eram prea concentrata asupra textului ca sa aud startul pe care mi l-a dat colegul meu ca sa citesc.

Imi doresc bursa de la Europa Fm pentru ca imi da speranta, speranta in noi, speranta in mine. Aceasta bursa imi va da posibilitatea sa ma dezvolt, sa evoluez, sa cunosc mai mult din ceea ce inseamna mass-media romaneasca.

Cristina PIRVU
Jurnalism, Anul 1, Grupa 4

Experienta din spital - noiembrie 2008

Medicina este una dintre cele mai dificile meserii şi presupune multă muncă şi învătare. Ani de zile, unul după altul, medicii trebuie să citească şi să se ferească de erorile medicale, care îi pot costa viaţa pe pacienţii lor.

Atunci când medicii rezidenţi şi absolvenţii Universităţii de Medicină au protestat protestat în faţa Prefecturii Cluj, eu am fost unul dintre susţinătorii lor pentru că îi înţeleg şi mi se pare normal să primească salarii mai mari decât restul populaţiei care se duc la sapă sau muncesc în construcţii fără ca niciodată să fii citit o carte. În timpul protestului, reprezentantul medicilor rezidenţi a spus că s-au săturat să fie purtătorii foilor de observaţii şi să facă muncă de secretariat pentru că nu există programe informatice în spitale. Una dintre problemele cele mai mari pe care le are medicina în momentul de faţă este dotarea. Deşi, în ultimii ani, cel puţin în Cluj, multe dintre spitale au primit bani pentru aparatură din mai multe surse (vezi- Ministerul Sănătăţii, donaţii şi altele), uite că, în continuare, medicii trebuie să îşi aducă aparatură de acasă, de la cabinetele medicale ca să poată lucra.

Îmi aduc aminte că am scris despre Centrul de Diagnostic şi Tratament (CDT) că la secţia de radiologie există aparatură veche de vreo 50 de ani, Institutul Inimii avea un angiograf foarte vechi şi cârpit, în timp ce unul nou fusese trimis de MSP spitalului din Oradea care, culmea, nu avea specialist să lucreze cu aparatul.

Acum am aflat că medicul care mi-a scos mie măseaua a trebuit să îşi aducă de la cabinet un aparat cu care să îmi poată scoate dintele.

Reacţia mea a fost una prostească: „Am ce scrie”, dar problema, de fapt, este una care vizează strict sistemul de sănătate românesc şi oamenii care lucrează în el.

Idee de material: Medicii de la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială (CCMF) din Cluj îşi aduc de acasă instrumente performante cu care să poată lucra.

Să fii medic este una dintre cele mai dificile meserii şi care presupune mai mult efort decât te-ai aştepta. Să fii medic la una dintre clinicile importante din Cluj Napoca este la fel de dificil mai ales când te confrunţi cu lipsa de paturi pentru a interna bolnavi sau lipsa aparaturii. Bugetele spitalelor trebuie investite în aparatură, în clădiri, în medici, în hrana bolnavilor.

Când am intrat în salonul din CCMF primul care m-a lovit a fost mirosul din cameră. „Probabil că geamurile nu au mai fost deschise de câteva zile”, mi-am spus. De atâta vreme am scris despre sistemul de sănătate, de atâta vreme am scris despre medici, aparatură medicală şi bolnavi, însă numai acum ochii mi s-au deschis un pic mai mult.

Când am intrat în salon, ştiam că o doamnă urmează să se externeze şi, apoi, eu voi putea sta în locul ei. Iniţial, m-am temut crezând că lenjeria de pat nu va fi schimbată. Ei bine, nu a fost aşa. La câteva minute după ce fosta pacientă a părăsit salonul o infirmieră a venit şi mi-a schimbat lenjeria de pat. (lucru foarte normal, de altfel)

Apoi...a mai trecut încă puţin timp şi medicul m-a chemat să îmi scoată măseaua. Tipul, un medic stomatolog de vreo 25 de ani, (medicii stomatologi pot fi atât de tineri??? Cred că da) m-a întrebat dacă am mâncat ceva azi, iar eu, cu nonşanlanţă, i-am răspuns că „Nu”. De asemenea, mi-a mai spus să nu îl mai tutuiesc.:)) Asta a fost chiar tare, mai ales că... eu aşa fac cu toată lumea. (sau aproape toată lumea and common tutuiesc oameni care mi-ar putea fi bunici). Probabil că e vorba de codul lor deontologic.:)) sau ceva de genul. Aniway, medicul a fost super ok în timp ce mi-a scos măseaua şi după. Nu de alta, dar chiar a trebuit să se chinuie cu măseluţa mea care avea rădăcinile adânc înfipte.

La un moment dat, mi-a zis că dacă spitalul nu are ustensile le foloseşte pe ale lui, iar eu i-am zis că am subiect de ziar atunci. Am fost un pic cam naşpa, dar chiar nu mi se pare corect ca ei, tinerii medici, să vină cu ustensilele lor costisitoare de acasă.

Impresii... – partea a doua

M.J. – medic

Interesant. Aici fiecare pare a se teme de vizita de dimineaţă a şefului clinicii, inclusiv ceilalţi medici. Pentru prima dată în această dimineaţă am participat la ceea ce înseamnă vizita medicală. Vreo 7-8 medici mai tineri, probabil cei care au trecut de rezidenţiat, îl înconjurau pe, cel mai probabil, şeful clinicii.

Încă de la 7 dimineaţa a început agitaţia în salon când o doamnă venită cu fiul ei la spital m-a trezit să îmi spună că trebuie să me pregătesc de vizită. Ce presupune asta?

În primul rând, să îmi duc geanta cu haine în garderobă pentru că altfel risc „să ţipe la mine”. Infirmiera a venit să verifice şi ea dacă mi-am dus geanta şi ne-a rugat să ne facem paturile. Regula nescrisă este că „trebuie să stai în pat şi să nu te mişti de acolo”. Eu, spre deosebire de ceilalţi, mă jucam pe laptop atunci când a venit o asistentă şi m-a rugat să îmi închid pc-ul. I-am urmat sfatul şi l-am pus deoparte.

Când a venit „the boss” al medicilor, mă mişcam prin pat, iar medicul meu curant mi-a făcut semn să stau liniştită. „The boss” i-a lăsat pe mai tinerii lui colegi să spună care este evoluţia pacienţilor şi diagnosticul fiecăruia. Şi-a dat cu părerea în ceea ce priveşte diagnosticul de „parotidă” pus micuţului care se află în acelaşi salon cu mine. Apoi mi-a venit rândul, M.J. i-a spus care este diagnosticul meu şi că am o evoluţie bună. Uşa a fost deschisă, iar medicii au plecat.

Aseară am fugit timp de o ora din spital. Vlad a venit şi m-a luat de aici. Am fost surprinsă când medicul mi-a dat voie să plec pentru 10-15 minute.

„Nu se află nimic din ce se petrece. Au zis că s-ar putea să nu aibă nimic. Nu i-au găsit nimic. La ORL nu i-au găsit nimic. Cauza nu se ştie şi sub antibiotic i s-a umflat mai tare gâtul”

12.nov. 2008 - Plictiseală maximă la spital. M-am certat şi cu Georgiana un pic pentru că m-au deranjat figurile ei. I-am dat sms-uri să vină la mine la spital să îmi aducă tacâmuri, hartie igienică şi un tricou curat. Bineînţeles, că a venit numai după vreo patru ore timp în care eu m-am crizat la maxim pentru că ştia foarte bine că eu nu pot mânca aici. Am fost material de studiu pentru studenţii de la stomatologie şi nici măcar nu mi-au făcut nimic. Am pierdut vremea azi în spital pentru că nu am luat nici un tratament, iar când m-a durut măseaua mi-a adus Geo un calmant. E cam aiurea totul. Cum D-zeu să mă ţină internată doar pentru atât?

Scoobytza

Zero Assoluto - Per dimenticare

Nu stiu ce e cu mine. Am toate motivele sa ma simt fericita, insa ma simt tare deprimata si trista. Mi-e dor de Crissu, mi-e dor de casa, de prietenul meu cel mai bun, mi-e dor de o imbratisare puternica. Nu stiu ce e cu mine. (kind of depressed)

good news...am intrat la master.




scoobytza

Weekend cu mama

Tocmai am vazut "Weekend cu mama". Cred ca este cel mai bun film romanesc pe care l-am vazut in ultimii doi. In el nu a fost vorba despre comunism, despre avort, despre politisti. A fost un film cu substanta, educativ, despre droguri si cu esenta. Din filmul asta am vazut care este efectul drogurilor, al abandonului, al unei vietii duse fara sa ai un parinte alaturi. Totul incepand de la limbajul adolescentilor bucuresteni - jargonul lor "trip", "frate" - a fost prezent in "Weekend cu mama". Adela Popescu si Medeea Marinescu joaca foarte bine in acest film. Info despre film aici.

Scoobytza

De ce iubesc vara?

Imi place vara la nebunie. Ador soarele arzator, caldura lui pe pielea mea. Imi place sa stau pe terase cu amicii mei, sorbind dintr-o limonada cu gheata. Vara sunt zilele cand n-ai subiect la ziar. Sunt zilele cand ma gandesc la vreun reportaj sau imi permit sa dormitez pana la ora 12 cand poate-poate imi vine o idee despre ceea ce scriu. M-am nascut in iunie, odata cu ciresele coapte si capsunile.

Iubesc vara pentru ca imi pot face un milion de planuri, pot merge la strand, pot sa port tricouri sau fuste. Imi place vara pentru ca nu imi e frig si pentru ca sunt sigura ca nu o sa racesc, pentru ca imi aduce aminte de gradina de acasa - unde imi petreceam timpul citind.

Toamna si iarna nu fac altceva decat sa readuca frigul in viata mea. Am amintiri frumoase, toamna. Imi plac frunzele copacilor din parc, imi place mirosul toamnei, insa... intotdeauna vara va fi preferata mea.

Complicated

Piesa de mai jos se potriveste starii mele de spirit. Every thing is complicated in my life. Love, work, life. Din fericire, zambetul mi-a ramas pe buze.





Scoobytza