Medicina este una dintre cele mai dificile meserii şi presupune multă muncă şi învătare. Ani de zile, unul după altul, medicii trebuie să citească şi să se ferească de erorile medicale, care îi pot costa viaţa pe pacienţii lor.
Atunci când medicii rezidenţi şi absolvenţii Universităţii de Medicină au protestat protestat în faţa Prefecturii Cluj, eu am fost unul dintre susţinătorii lor pentru că îi înţeleg şi mi se pare normal să primească salarii mai mari decât restul populaţiei care se duc la sapă sau muncesc în construcţii fără ca niciodată să fii citit o carte. În timpul protestului, reprezentantul medicilor rezidenţi a spus că s-au săturat să fie purtătorii foilor de observaţii şi să facă muncă de secretariat pentru că nu există programe informatice în spitale. Una dintre problemele cele mai mari pe care le are medicina în momentul de faţă este dotarea. Deşi, în ultimii ani, cel puţin în Cluj, multe dintre spitale au primit bani pentru aparatură din mai multe surse (vezi- Ministerul Sănătăţii, donaţii şi altele), uite că, în continuare, medicii trebuie să îşi aducă aparatură de acasă, de la cabinetele medicale ca să poată lucra.
Îmi aduc aminte că am scris despre Centrul de Diagnostic şi Tratament (CDT) că la secţia de radiologie există aparatură veche de vreo 50 de ani, Institutul Inimii avea un angiograf foarte vechi şi cârpit, în timp ce unul nou fusese trimis de MSP spitalului din Oradea care, culmea, nu avea specialist să lucreze cu aparatul.
Acum am aflat că medicul care mi-a scos mie măseaua a trebuit să îşi aducă de la cabinet un aparat cu care să îmi poată scoate dintele.
Reacţia mea a fost una prostească: „Am ce scrie”, dar problema, de fapt, este una care vizează strict sistemul de sănătate românesc şi oamenii care lucrează în el.
Idee de material: Medicii de la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială (CCMF) din Cluj îşi aduc de acasă instrumente performante cu care să poată lucra.
Să fii medic este una dintre cele mai dificile meserii şi care presupune mai mult efort decât te-ai aştepta. Să fii medic la una dintre clinicile importante din Cluj Napoca este la fel de dificil mai ales când te confrunţi cu lipsa de paturi pentru a interna bolnavi sau lipsa aparaturii. Bugetele spitalelor trebuie investite în aparatură, în clădiri, în medici, în hrana bolnavilor.
Când am intrat în salonul din CCMF primul care m-a lovit a fost mirosul din cameră. „Probabil că geamurile nu au mai fost deschise de câteva zile”, mi-am spus. De atâta vreme am scris despre sistemul de sănătate, de atâta vreme am scris despre medici, aparatură medicală şi bolnavi, însă numai acum ochii mi s-au deschis un pic mai mult.
Apoi...a mai trecut încă puţin timp şi medicul m-a chemat să îmi scoată măseaua. Tipul, un medic stomatolog de vreo 25 de ani, (medicii stomatologi pot fi atât de tineri??? Cred că da) m-a întrebat dacă am mâncat ceva azi, iar eu, cu nonşanlanţă, i-am răspuns că „Nu”. De asemenea, mi-a mai spus să nu îl mai tutuiesc.:)) Asta a fost chiar tare, mai ales că... eu aşa fac cu toată lumea. (sau aproape toată lumea and common tutuiesc oameni care mi-ar putea fi bunici). Probabil că e vorba de codul lor deontologic.:)) sau ceva de genul. Aniway, medicul a fost super ok în timp ce mi-a scos măseaua şi după. Nu de alta, dar chiar a trebuit să se chinuie cu măseluţa mea care avea rădăcinile adânc înfipte.
Impresii... – partea a doua
M.J. – medic
Interesant. Aici fiecare pare a se teme de vizita de dimineaţă a şefului clinicii, inclusiv ceilalţi medici. Pentru prima dată în această dimineaţă am participat la ceea ce înseamnă vizita medicală. Vreo 7-8 medici mai tineri, probabil cei care au trecut de rezidenţiat, îl înconjurau pe, cel mai probabil, şeful clinicii.
Încă de la 7 dimineaţa a început agitaţia în salon când o doamnă venită cu fiul ei la spital m-a trezit să îmi spună că trebuie să me pregătesc de vizită. Ce presupune asta?
În primul rând, să îmi duc geanta cu haine în garderobă pentru că altfel risc „să ţipe la mine”. Infirmiera a venit să verifice şi ea dacă mi-am dus geanta şi ne-a rugat să ne facem paturile. Regula nescrisă este că „trebuie să stai în pat şi să nu te mişti de acolo”. Eu, spre deosebire de ceilalţi, mă jucam pe laptop atunci când a venit o asistentă şi m-a rugat să îmi închid pc-ul. I-am urmat sfatul şi l-am pus deoparte.
Când a venit „the boss” al medicilor, mă mişcam prin pat, iar medicul meu curant mi-a făcut semn să stau liniştită. „The boss” i-a lăsat pe mai tinerii lui colegi să spună care este evoluţia pacienţilor şi diagnosticul fiecăruia. Şi-a dat cu părerea în ceea ce priveşte diagnosticul de „parotidă” pus micuţului care se află în acelaşi salon cu mine. Apoi mi-a venit rândul, M.J. i-a spus care este diagnosticul meu şi că am o evoluţie bună. Uşa a fost deschisă, iar medicii au plecat.
Aseară am fugit timp de o ora din spital. Vlad a venit şi m-a luat de aici. Am fost surprinsă când medicul mi-a dat voie să plec pentru 10-15 minute.
12.nov. 2008 - Plictiseală maximă la spital. M-am certat şi cu Georgiana un pic pentru că m-au deranjat figurile ei. I-am dat sms-uri să vină la mine la spital să îmi aducă tacâmuri, hartie igienică şi un tricou curat. Bineînţeles, că a venit numai după vreo patru ore timp în care eu m-am crizat la maxim pentru că ştia foarte bine că eu nu pot mânca aici. Am fost material de studiu pentru studenţii de la stomatologie şi nici măcar nu mi-au făcut nimic. Am pierdut vremea azi în spital pentru că nu am luat nici un tratament, iar când m-a durut măseaua mi-a adus Geo un calmant. E cam aiurea totul. Cum D-zeu să mă ţină internată doar pentru atât?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu