In numai 2-3 ore, am citit duminică şi luni, o carte extraordinară: Ferma animalelor a lui George Orwell. Poate că unii vor comenta că este prea târziu să fi citit acest volum la 23 de ani, însă întotdeauna mi-am dorit să citesc cartea, ştiam subiectul ei, dar nu am avut "Ferma animalelor" in mână.
Despre ce este vorba? Ce fel de carte este Ferma animalelor?
Ei bine, "Ferma animalelor" este o fabula politică în care oamenii sunt asemuiţi cu animalele, în special cu porcii. Povestea începe după ce un porc bătrân visează că animalele trebuie să facă o revoluţie împotriva oamenilor care nu au grijă de ele şi care nu le oferă suficientă mâncare. Imediat după ce îl alungă pe domnul Jones de la Ferma Conacu, animalele acestuia se organizează întocmai asemenea unui stat democratic, unde toată lumea are aceleaşi drepturi şi se ghidează după nişte precepte bine stabilite. Pe măsură ce porcii, care pot foarte bine să fie asimilaţi politicienilor din ziua de azi şi din toate generaţiile, capătă putere, îşi doresc din ce în ce mai mult, iar democraţia se transformă în totalitarism, în dictatură. Animalele îşi dau seama de schimbările care s-au produs însă se lasă minţite. Singurii care sunt capabili să îşi dea seama de cât de importante sunt schimbările prin care trec sunt caii Clover şi Boxer, dar şi măgarul Benjamin. Boxer reprezintă omul care crede în sistem, omul care are încredere fără margini în conducătorul său. El este cel care are motto-urile "Trebuie să muncesc mai mult" şi "Napoleon are intotdeauna dreptate". Tot el este cel care moare "de mâna" conducatorilor.
Cele şapte precepte originale ale democraţiei din Ferma Animalelor erau următoarele:
1. Oricine merge pe două picioare e duşman
2. Oricine merge pe patru picioare sau are aripi e prieten
3. Niciun animal nu va purta haine
4. Niciun animal nu va dormi într-un pat
5. Niciun animal nu va bea alcool
6. Niciun animal nu va ucide un alt animal
7. Toate animalele sunt egale
Toate aceste precepte ajung să fie încălcate şi apoi schimbate de cel care conduce Ferma Animalelor, porcul Napoleon.
Mie mi-a plăcut extraordinar de tare aceasta carte şi cred că oricine are ceva de învăţat din ea. Cartea este o lecţie a modului în care se face politică în zilele noastre şi, chiar, în trecut. Aici puteti citi cartea online: http://www.scribd.com/doc/3295830/Orwell-George-Ferma-animalelor.
Scoobytza
7 comentarii:
Iti recomand pe weekendul viitor
"Greierele şi furnica de Jean de La Fontaine"
am citit asta in copilarie.:))
Si cum ti s-a parut?
scoobytza, ma bucur ca ti-a placut si tie cum oamenii sunt asemuiti ca animalele. parerea mea este ca cel mai des sunt asemuite femeile, dar asta e o alta poveste, dintr-un alt weekend, eventual chiar doua la rand. te rog sa nu mazgalesti foile cartilor, ci sa tii minte ce scrie acolo!
Cred ca am auzit poezia asta undeva prin clasele primare, daca nu chiar gradinita si mi-a placut. Alte recomandari ai?
:)
@ Vlad. Sa stii ca nu mazgalesc foile cartilor si incerc sa retin cat mai mult din ele. Sincer, de asta si fac recezii pe blog.
iti recomand si "1984", tot de orwell
Trimiteți un comentariu