<...> E ora 14.00 si Maria priveste poarta inchisorii cu buzele stranse, priveste zidurile si le arunca reprosuri, ca si cum e toata vina numai si numai a lor. Un vant taios ii ofera pretextul de a strange buzele cu putere. Din clipa in clipa, poarta mare, metalica, se va deschide in tunet de furtuna. Isi aude inima cum bate, isi simte pulsul pe tample, iar unghiile ii intra in carne. Respiratia i se opreste din cand in cand, acum nu mai are nevoie de aer ca sa respire, niste maini puternice ii apasa umerii, aproape se prabuseste in genunchi. Isi imagineaza nasterea unui copil mult mai usoara.
Tunetul portii lasa un gol in piept, asemeni unei sarituri cu bungee-ul… noduri in gat, transpiratie, teama… priveste poarta si simte cum se prabuseste in gol… se ridica din pat gafaind… geamul deschis s-a trantit cu putere, incepe furtuna. Perdeaua se misca asemeni unei rochii de passo doble in plin spectacol. Maria, ai visat, isi spuse in timp ce se indreapta cu pasi marunti inspre fereastra, bucurandu-se ca nu a spart-o furtuna. Se aseaza din nou pe pat… “Oare cat timp o sa mai am visul acesta? Sper ca de maine sa dorm linistita. Acum hai, gandeste-te la un lan de grau in bataia vantului ori la o sursurul unei ape de munte, ca sa adormi mai repede.”
In ultima noapte in celula nu a inchis un ochi. Avea impresia ca e doar unul dintre acele vise despre ultima zi in inchisoare. Ii era teama de acea poarta ce se va deschide in fata lui, fara sa stie ce il asteapta afara. Ii placea aici si una peste alta, avea de gand sa se intoarca. Se ruga sa nu il astepte nimeni, sa nu ii pese nimanui de eliberarea sa. Timp de 15 ani lumea s-a schimbat atat de mult incat el nu mai are ce sa faca acolo, nu mai are pentru ce sa lupte, nu mai poate fi fericit. Zi de zi, speranta binelui ce urma sa vina odata cu eliberarea s-a stins, astfel incat acum, dupa 15 ani petrecuti in celula, a ramas doar cenusa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu