Premierul României, Emil Boc, fotbaliştii de la CFR Cluj, bancheri sau investitori străini au optat să îşi înscrie copiii la grădiniţele private din Cluj-Napoca.
Cursuri de dans, balet, limbi străine, lucrul pe calculator – acestea sunt câteva dintre cursurile pentru care clujenii cu posibilităţi financiare îşi trimit copiii la grădiniţe private. Personalităţile Clujului sunt dispuse să plătească sume între 350 şi 700 de lei lunar pentru a le da o educaţie cât mai bună odraslelor în cele mai de “fiţe” grădiniţe din oraş.
Happy Kids din cartierul Gheorgheni este grădiniţa cu cel mai mare număr de vedete pe metru pătrat. Aici, preşedinţi de bănci, politicieni, fotbalişti şi investitori străini îşi trimit copiii să studieze. “Grădiniţa noastră şi-a început activitatea datorită investorilor străini care au căutat să îşi educe copiii la standarde cât mai înalte. Avem copii din toate companiile din Cluj-Napoca – Nokia, Emerson, Bechtel, avem părinţi preşedinţi de bănci şi politicieni. Fotbaliştii CFR-ul Cluj – Sixto Peralta, Juan Emanuel Culio şi Paolo Frangipane - îşi aduc copiii la noi. Antrenorul echipei de baschet U Mobitelco, Tab Baldwin, are patru copii de la grădiniţă până la clasa a noua la noi”, a declarat Ruxandra Mercea, directorul de marketing al Happy Kids.
De asemenea, pe timpul verii, mulţi părinţi clujeni care locuiesc în străinătate îşi aduc odraslele ca să înveţe limba română. “Suntem o grădiniţă care predă bilingv în română şi engleză. Copiii au un sistem de reguli şi de disciplină care le dezvoltă caracterul. Părinţii pot opta pentru cursuri de dans, muzică, artă sau alte limbi străine”, a adăugat Mercea. Taxele pe care părinţii le plătesc pentru a-şi trimite copiii la “Happy Kids” sunt de 700 de lei lunar, la care se adăugă între 70 şi 90 de lei pe lună pentru cursurile extraşcolare la care participă micuţii.
La grădiniţa Helen din cartierul Zorilor au studiat cele două fiice ale premierului Boc. “Grădiniţa funcţionează de 25 de ani. Eu sunt profesoară de limba engleză şi toate cursurile se parcurg în limba engleză. Lucrăm pe calculator cu copii şi avem un joc pentru învăţarea matematicii care nu mai există în altă parte”, a declarat Elena Avram, directoarea grădiniţei.
Copiii participă săptămânal la cursuri de dans modern, iar în zilele cu vreme bună fac lecţii în părculeţul din curtea instituţiei. “Fetiţele domnului Boc au fost aici la grădiniţă”, a adăugat Avram. Educatoarea spune că tendinţele în învăţământul preşcolar constau în lecţiile integrate la care participă copiii. Mai exact, pe întregul parcurs al zilei, temele parcurse au o legătură strânsă între ele. In plus, de două ori pe an, de Crăciun şi la sfârşitul anului şcolar, grădiniţa organizează serbări la care copiii cântă, dansează sau joacă teatru în limba engleză. “Avem trei grupe de copii: mică, mijlocie şi pregătitoare. Programul este de la 8.00 la 13.00, iar preţul este de 450 de lei lunar. Pentru copiii care au un program de la ora 8.00 la 17.00, părinţii plătesc 500 de lei lunar, la care se adaugă şi masa pe care o primesc de la o firmă de catering şi îi costă 9 lei zilnic”, a adăugat Avram.
Părinţii care vor să le ofere copiilor o educaţie religioasă pot să îi înscrie la grădiniţa Little Giants. “Suntem o grădiniţă creştină şi asta face diferenţa pe lângă nivelul activităţilor didactice pe care le oferim. Integrăm în lecţii educaţia reliogioasă, povestioare biblice, avem luna adevărului organizată, promovăm limba engleză în rândul copiilor”, a declarat Mihaela Goron, directorul educativ al instituţiei.
“Părinţii plătesc 350 de lei pe lună, bani în care sunt incluse rechizitele şi materialele cu care copiii lucrează”, a adăugat Goron. în ceea ce priveşte personalităţile clujene ai cărori copii au urmat cursurile grădiniţei, directoarea a păstrat secretul. “Au fost aici copii de medici, de profesori universitari şi chiar din Iran”, a conchis Mihaela Goron.
Locuri insuficiente
“In judeţul Cluj există 22 de grădiniţe private”, a declarat Anca Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj. Intre 1 mai şi 15 iunie este termenul de înscriere a copiilor la grădiniţe. La nivelul judeţului Cluj sunt 5.000 de locuri la grupa mică, însă numărul copiilor ajunge la 6.000.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu