blog stuff

This year is gonna be incredible....

Natura, un râu care susură lângă mine, păpădii şi iarbă verde. E primăvară şi nu sunt acasă. E primăvară, iar soarele îmi mângâie faţa încecând să usuce lacrimile care curg încet-încet şi dureros. Consumerism, globalizare – sunt termeni al căror sens nu îl înţeleg pe deplin, ştiu la ce se referă. De fapt, eu însămi sunt o imagine a acestei globalizării. La iarbă verde cu laptopul în braţe. Ascult muzică, într-un loc în care natura însăşi este muzică.


A fost odată ca niciodată. Îmi răsună în minte ale copilăriei în timp ce muzica house inundă atmosfera luptându-se cu sunetul râului. Nu aud păsărele cântând. Nici nu aş avea cum. Încă nu s-au întors din „ţările calde” – despre care am auzit atâtea şi atâtea când eram un simplu copil. „Ţările calde”, „iarba verde” – dacă întrebi un copil de ce sunt calde ţările calde, îţi va spune că acolo bate soarele mai tare.

De ce este iarba verde? Ca să o mănânce vacile.

Nimeni nu o să îţi explice ce e dragostea. Lumea asta moartă va încerca să îţi fure dragostea şi niciodată să nu uiţi de inima ta – spune cântecul atât de mult iubit.

Nimic din ceea ce scriu nu are vreun sens. Sunt o adunătură de cuvinte frumoase care nu se leagă între ele.

O păpădie.

„Mie îmi plac păpădiile. Când suflu în ele îmi pun dorinţe.”

„Ce dorinţe ţi-ai pus azi?”
„ Să cresc mare, să nu mai spună lumea că sunt mic. Şi vreau să îl găsesc pe Făt -Frumos”

„Dar Făt- Frumos nu există decât în poveşti”
„Ba da, există. Doar că tu eşti mare şi nu mai crezi în poveşti.”
„Şi atunci de ce vrei să te faci mare?”
„Pentru că eu o să cred toată viaţa în poveşti, în zâne, prinţese, balauri, zmei şi feţi-frumoşi.”
Şi atunci am tăcut. În faţa mea, imaginea copilăriei mele. Imaginea unui copil simplu, care îşi doreşte un lucru imposibil.

PS: Acest text nu are o poveste. Nu are lacrimi ascunse în spatele ei. Are doar un loc comun cu persoana mea. Un râu lângă care m-am aşezat.



Sometime....

A fost odată ca niciodată...

A fost o prinţesă.
>
Scoobytza