Asociaţia Pro Democraţia a protestat
• „Luaţi-vă promisiunile înapoi!” Acesta a fost mesajul transmis de Pro Democraţia membrilor PSD
Asociaţia Pro Democraţia (APD) protestează împotriva deciziei Partidului Social Democrat de a amâna proiectul de lege privind adoptarea votului uninominal.
Joi, 19 iulie a.c., membrii asociaţiei Pro Democraţia din Râmnicu Vâlcea au protestat timp de 15 minute în faţa sediului PSD. Aceştia le-au făcut „cadou” psd-iştilor mai multe cutii goale, simbolizând promisiunile neîndeplinite. Magdalena Manea, unul dintre membri asociaţiei şi un susţinător al votului uninominal a afirmat: „PSD-ul s-a răzgândit în ceea ce priveşte votul uninominal, iar noi protestăm pentru că nu s-au ţinut de cuvânt în ceea ce priveşte reforma electorală. În acest protest, ne solidarizăm cu organizaţiile din Bucureşti, Bacău şi Constanţa. Manifestaţia noastră este una paşnică, iar noi transmitem un mesaj simbolic.”
Victor Ponta, vicepreşedintele PSD pe probleme de justiţie prezent la Vâlcea în cadrul Conferinţei Organizaţiei Municipale a PSD de zilele trecute, a declarat că este un susţinător al proiectului. „Eu sunt un susţinător al votului uninominal, cred în el şi pot vorbi câteva ore despre această iniţiativă. Proiectul a apărut în 2005 şi a fost iniţiat de PSD. Am luat o decizie politică să cedăm din proiectul nostru. Noi l-am scris, nu Pro Democraţia. Proiectul a fost acceptat şi de PC şi UDMR. Ideea de vot uninominal este foarte bună pentru România, pentru clasa politică şi pentru PSD. Sistemul votului uninominal avantajează partidele mari, iar PSD este singurul partid mare pe zona de stânga.”- a declarat vicepreşedintele PSD, Victor Ponta.
Intrarea în sediul PSD din Bucureşti a fost blocată de o basculantă din care s-au descărcat 26 de cutii goale pe care era inscripţionat cuvântul „promisiuni”. După un protest ce a durat aproximativ 30 de minute, intrarea a fost deblocată, reprezentanţii Pro Democraţia mutând cutiile pe gazonul din apropierea sediului.
•Cristina PÎRVU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu