• Iulian Răduică, un director tot mai aproape de normele UE
Facilităţi pentru firmele care angajează studenţi
Numărul studenţilor şi al elevilor care îşi doresc să muncească în timpul vacanţelor este în creştere. Dacă anul trecut majoritatea tinerilor lucrau sezonier fără să fie angajaţi cu forme legale, în acest an lucrurile s-au mai schimbat.
În luna martie a acestui an, a fost promulgată legea 72/2007. Conform acestei legi, societăţile comerciale care angajează studenţi şi elevi în perioada vacanţei de vară vor primi o subvenţie în valoare 50% din salariul minim pe economie (195 lei). „Această subvenţie se acordă pentru prima dată în România începând din acest an. Societăţile trebuie să încheie cu tinerii contracte cu o durată determinată de maxim 60 de zile. Pentru a putea beneficia de această facilitate, firmele trebuie aibă ca acte doveditoare de la studenţi o adeverinţă de vacanţă de la facultate şi contractul de muncă pe care îl încheie cu aceştia ” – ne-a declarat directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea (AJOFM), Iulian Răduică.
Societăţile vâlcene vor să angajeze studenţi
În judeţul Vâlcea, această iniţiativă a statului de a stimula încadrarea în muncă a studenţilor şi a elevilor are succes. Conform datelor oferite de Iulian Răduică, directorul AJOFM Vâlcea, 7 societăţi comerciale au depus documentaţia pentru a primi subvenţia acordată de Stat. Până în prezent, în judeţul Vâlcea, 30 de studenţi au fost angajaţi sezonier. Mai mult de jumătate dintre aceşti tineri (16) au fost angajaţi în Călimăneşti – Căciulată ca ospătari, barmani sau chiar bucătari. „O dată cu apariţia acestei legi, firmele au fost motivate să le încheie contracte de muncă determinate studenţilor şi elevilor. Acest fapt este benefic şi pentru tineri deoarece capătă experienţă, iar în viitor vor putea dovedi faptul că au lucrat” – ne-a spus directorul AJOFM.
Tinerii care vor să lucreze în timpul vacanţei de vară pot afla date despre locurile de muncă vacante accesând site-ul www.anofm.ro. „Locurile de muncă vacante se regăsesc pe site-ul Agenţiei naţionale de ocupare a forţei de muncă şi în ziarele locale. De asemenea, noi afişăm toate locurile muncă vacante la sediile agenţiilor teritoriale”- ne-a declarat Iulian Răduică, directorul AJOFM Vâlcea.
•Cristina PÎRVU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu